 |
|
|
|
|
|
|
|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
|
|
|
||
|
|
Promo: 
|
         
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ Soacră, soacră... 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-07-29 | |
Când mor țăranii?
Tatăl meu a murit într-o duminica, pe când se odihnea, era ziua lui de odihnă Cum zicea el: ,,E ziua lăsată de la Dumnezeu, să se odihnească cei ce lucrează pământul din greu. În această zi, a șaptea, s-a odihnit și Domnul, după ce a făcut omul! Era o zi rece de noiembrie, una mie nou sute nouăzeci și nouă, în data de șapte pe la ora prânzului era frig afară și la el venise frigul tiptil pe la spate. Dar nu de-afară venise ci îl aduse cineva de departe sau poate de-aproape; Tocmai mâncase la bucătărie și voia să treacă pragul în dormitor, la odihnă, dar n-a mai reușit această bucurie; Căci pragul acela era de netrecut: el nu știa .. și cine oare ar fi știut? Nu era un prag oarecare; era un prag al trecerii în timp, un prag de lumi, la hotare , E pragul peste care nimeni nu poate trece, căci cine oare-ar trece peste moartea rece? Dacă l-ar fi trecut și azi poate ar mai fi trăit, dar ca să-l treacă îi trebuia un scut, pe care tatăl meu nu l-a avut. Poate mai trăia și-acum dar s-a oprit o clipă, și a privit înapoi căci a simțit ceva, ca o nălucă, credea că-i o vietate dar a zărit atunci în spate cum moartea din aripă bate Doamna stătuse la pândă, pe-aproape, cu coasa îl prinse și-l trânti chiar acolo, în prag, și-i zise: ,,De-acum în veșnicie, eu îți voi fi mireasa! Împlinise 76 de ani ,,Gata,i-a zis, ți-a fost de-ajuns cât ai trăit aici pe Pământ ! Și sufletul i-a plecat atunci spre Cer, plângând; numai trupul părăsit părea voios; să nu ne facem noi copii griji că nu s-a dus în loc frumos! L-a oprit acolo în prag , doamna cu coasa, De mult îi da târcoale tocmai îi găsise casa. Tata ar fi putut pleca de la domiciliu ca moartea să nu-l găsească, căci fusese chemat la nuntă și moartea n-ar fi avut tocmai acolo, tupeul, să-ndrăznească. A rămas deci acasă căci asta îi era partea: Așa-i fusese scris ... atât, îi spunea . Cum să umble pe la nunți lumești hai-hui? Când acasă era chiar nunta lui! ,,Hai Costache la nuntă! i-a zis mama. ,,Nu , nu merg du-te numai tu eu mai beau un pahar nu-mi dau seama, o să mă-mbăt mă fac de râs, asta-mi este teama ! ,,Am să vin repede Costache ,,Stai și tu cu lumea la masă, pe cât se poate, că doar nu-i grabă de moarte! Și-abia a plecat mama Că și veni Urâta cu coasa și, nu-l lăsă nici să-și termine masa Mama n-a stat prea mult la nuntă numai vreo două ceasuri căci și ea este căruntă, și își pierduse plăcerea de dans și chefuit Ceva, un gând nelămurit, o nebuloasă a grăbit-o să vină mai degrab-acasă Când a ajuns și l-a găsit lungit în prag, a început să-i zică, nu cu prea mult drag: ,,Vai, Costache, ziceai că nu mai bei ,la o adică, ai zis, că o băută nu-ți strică? Cum ai putut să te-mbeți cu vinul acela frag și să cazi aici lungit în prag? Scoală omule că eu nu te pot duce în pat! Dar tata nu răspundea, stătea așa culcat și tăcea , și tot tăcea Atunci mama spre el s-a aplecat Și, văzând că nu mai suflă, îndată a plecat la unchiul Neculai că era treabă de bărbat. ,,Hai , Neculai, fuga, că moare Costache ? Cum țață, hei cum se poate? Și fuga a venit unchiul Neculai , să-i dea suflare din suflarea lui , dar vai! tata n-a înviat ; sufletul plecase deja la judecată, nimeni nu putea să-l mai întoarcă la viață, atunci, pe dată și, au rămas de strajă la el la căpătâi, crezând într-o minune , o înviere, întâi Numai Isus învie morții , El, Domnul și Stăpânul sorții .. Tata nu băuse nimic în ziua aceea; plecase treaz la Cel de Sus. Că-i spuse odată , bunica Maria, când o îndemnase să mai bea un pahar în plus: ,,Nu , nu mai beau Costache, că nu vreau să mă duc beată La Cel de sus când sunt chemată. Tata nu băuse nimic în acea zi; a trimis-o, însă, pe mama, la nuntă; ca să rămână singur să poată muri! Dacă ar fi fost cineva pe-aproape, n-ar fi putut să moară ar fi rămas așa cu sufletul suspendat între două lumi, și-ar fi bolit, la pat, mai multe săptămâni. Se știe că mulți oameni nu-și dau sufletul și se chinuiesc, până nu vin cei dragi aproape să-l îngroape! Dar pe el, sufletul, mult l-ar fi durut dac-am fi fost și noi acolo, și dacă, noi, copii am fi știut! De ce a murit tatăl meu duminica? m-am întrebat mereu și-am meditat Nu puteam înțelege și nu știam de ce moartea, tocmai în acea zi de odihnă l-a înhățat? De ce n-a murit într-o zi lucrătoare?... Că doar și-n acele zile omul moare! Așa m-am întrebat, și-abia acum m-am dumirit; Nu putea să moară într-o zi lucrătoare, fiindcă în acele zile țăranii au treabă nu au timp de murit! Vasile Anton
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
Texte Recomandate
|
