poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2988 .



La terasa lui teo, glazură cu miros de lut
personale [ ]
carte, lacrimi de pe altarul trupului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dumov ]

2008-07-27  |     | 



Să bem Gicule, să bem,
futu-i mama ei de viață
că doar nu dau turcii năvală,
apoi mâine cine știe...

vezi, e ca o coșmelie viața,
adunăm obiceiuri conservăm tradiții
sudoare facem prunci și într-o bună zi
vine rândul se năruie totul...

Doamne, fie iertat și Mitru
că s-a dus astă-toamnă
înaintea culesului...

ba, știi, mâine m-oi duce și eu
că prea mă apasă cerul noaptea
când refuz să mă duc la culcare
prin venele obosite aleargă vise
deși știu că eu nu mai exist
animalul din mine, și el epuizat,
privește dimineața și în mintea lui
se conturează o pradă
pentru că îl doare
pentru că a fost lovit
nu-i rău
își linge cicatricea
și atât...

auzi, Gicule, mă distruge gândul ăsta
și mă roade rău de tot că mă duc
și uite lucrurile nu-s rânduite
așa cum ar fi trebuit, iar ăla mic,
venit ca o picătură de astâmpăr,
e la oraș cu ale lui
vezi, toate astea adunate
într-o respirație, mă sufocă încet

mi-a ieșit igrasie pe oase
pielea nu mai ține nicio căpușă flămândă

of, uneori nici nu mai știu de mine
parcă și zidurile au riduri și apa
din fântâna de la uliță
e mai tulbure și mai neagră decât
cerul în furtună
nici frunza căzută din nucul găunos
nu mai plutește deasupra
pe margini înverzește piatra...

hai, Gicule, noroc și sănătate!
lasă și tu o înghițitură
pentru cei duși...

de sus se uită Mitru și-o să
refuze să creadă că l-am uitat
atât de timpuriu

pământul s-o fi înegrit sub pieptul lui

da,înegrit, șopti Gicu, mai mult pentru el
înnodându-și degetul ciotoros printre firele de păr
pe care și-le imagina că le mai are, continuă;

auzi, Teo, pe mine nu mă mai sperie nimic,
nimic, înțelegi? nici viața
chiar așa...nici viața
uneori mă plimb până ce tălpile
capătă miros de lucernă
apoi mă întorc la singurătatea
din spatele casei,
singurul însoțitor al fumului de țigară
dus în rotogoale spre cer și cânt;
"patru boi leagănă caru
eu duc în pământ amaru
patru boi cu lanțu-n coarne
eu mă duc la tine, doamne"
și uite-așa
îmi vine să plâng
dar nu plâng
mă prefac că nu-s eu,
zâmbesc crocant
și mai trag un fum

fac o reîntoarcere în mine
să mă redescopăr
ca după un voiaj emoționant
mă așez pe marginea laviței și tac
iau cureaua de pe cuiul de lângă oglindă
și ascut briciul ca să mă pot rade
când o fi să mă întâlnesc cu Mitru
simt eu că amu-amu o să mă duc
dar nu vreau înainte de nunta lui nepotu meu, ionuț
nu mai apuc să-l văd
de multe ori
vine, face prăpăd prin grădină
și pleacă la oraș
dimineața devreme când încă
am ochii cât cepele
dau să aprind lumina și mă uit
spre poartă, dar ce folos...

nu plec nicăieri și nici
nu vine nimeni

auzi, Teo, cureaua acea lată
de jumătate de palmă
de pe cui e din piele,
are doar câteva strieri pe margine
sub ele îmi ascundeam nopțile,
de-o fi să ies cu picioarele în față
și tu mai rămâi, să ai grijă să mi-o pui
la doi metri sub pământ, lângă mine
o am de la tata ți el o primise de la bunicu
ca dar de nuntă
și briciul să nu uiți briciul...
și mai vezi să nu uiți să întorci oglinda
ca să am liniște acolo și nepotul de o fi
să mai treacă prin grădină...

L-am privit pe Gicu, apoi mi-am
înconjurat trupul cu privirea
ca și când aș fi vrut să fac cunoștință
cu cineva foarte drag

cerul coborâse mai jos
în liniștea apăsătoare
locuiam doar noi doi
cineva ne salută din umbră
la doi pași nedeslușindu-i vocea
ne-am uitat unul la altul și
aproape instantaneu ne-am ridicat

trupurile agitate de spaimă
se pierduseră în noapte

cu mâinile încrucișate peste mijloc
mi-am continuat drumul
sub ochii plini de noapte se
derula o înmormântare
o cocoloașă venită în gât
mă împiedica să vorbesc

mi-am privit pe dinăuntru neputința
un adevăr ca o pierdere
îmi înstrăina trupul
în absența lui doar nepăsare...

m-am lăsat pe spate și-am început
să privesc cerul ca printr-un tavan fisurat
printre crăpăturile lărgite de lumina lunii
îmi căutam locul...

acum e rândul meu, mi-am zis

simt cum se împrăștie respirația
prin mine

e frig

fără atingere tăcerea coboară cu miros de lut...

în spatele ochilor o nouă lume

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!