poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1522 .



Cunoaștere
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [An omis ]

2006-04-24  |     | 




...Și trăiește, și speră și visează. La ce? Nici ea nu mai știe. Acceptă ceea ce i se oferă, se mulțumește să primească, dar refuză să mai ceară.
S-a umilit, a cerșit, și-a apărat dreptul la viață, la iubire, dar în zadar – soarta și-a urmat cursul.
E tristă! Nesigură pe ea, ca un om purtat pe valuri în largul mării care crede în fiecare clipă că se va îneca... și apoi va scăpa.
Pentru a-și regăsi sufletul pierdut deschise jurnalul – prietenul ei intim și începu a-și etala starea, astfel:
„Nu mă regăsesc, nu sunt eu aceasta, nu sunt ceea ce-mi doresc să fiu. Nu fac nimic, sunt într-o stare de așteptare. Zi și noapte ascult fiecare șoaptă, fiecare zgomot, fiecare clipă de liniște. Îmi simt auzul încordat, mă dor timpanele încercând să aflu un răspuns, o cale spre viitor...
Da, am iubire, dar ce folos că nu seamănă cu ce mi-am dorit sau cel puțin cu dragostea care era între noi la început. Este lângă mine, spune că mă iubește, mă alintă și mă înțelege, dar nu-l simt al meu. Nu suntem întru totul compatibili.
Vreau să fie aerul, viața, visele, întregul meu. Mă împlinește, dar nu mă satură. Îmi este bine, dar nu mă face fericită.
Există o cămăruță în sufletul meu de care el nu are habar. A trecut de multe ori pe lângă ea. Oare a fost vreodată curios să afle ce se află dincolo sau doar ignoră necunoscutul?
Uneori disprețuiesc tăcerea, starea de mulțumire în care înoată. Își impune un standard, o limită care nu corespundă cu a mea. Eu vreau să aflu totul, să cunosc, să privesc și să visez cu el spre viitor. Să descopăr ceea ce, chiar nici el, nu știe că are, că simte; vreau să fiu un deschizător de emoții, vise și dorințe.
Nu, pentru el nu există decât ceea ce vede și simte. Iluzia nu-și are locul, imaginația și dorința de a afla nu există. Măcar de-ar încerca să-i dea viață, s-o caute – nici gând...
Pentru ce, pentru cine, m-am legat de acest om, care nu încearcă să mă cunoască, sa-mi atingă orizonturile cu un gând sau cu o întrebare?
Eu nu sunt așa! Îmi place să visez, să zbor să caut viitorul - nu să-l aștept, să lucrez pentru imposibil, să cercetez bezna situațiilor și să cer vieții mai mult.
El trebuie să fie resortul dezamăgirilor mele – nu cel care ținânându-mi capul pe umărul lui, mă consolează cu replica „ți-am spus eu că așa se va întâmpla!”, am nevoie de un consilier al strategiilor de reușită, să vreau să câștig pentru el, să mă provoace astfel încât fiecare pas înapoi să mă convingă sa fac alți zece înainte.
Poate dacă el ar fi mai sus, dacă năzuințele, speranțele și mai ales eforturile lui ar fi făcute pentru vise îndrăznețe – atunci aș avea un start memorial, dar el nu știe asta...
Emoția este trăire apreciată cu mult înainte, gândurile sunt fragmente de trecut și prezent, activitățile zilnice sunt urmările unor planuri laborioase efectuate timpuriu, chiar și timpul liber este organizat din timp – plimbări prin locuri binecunoscute. Dacă intervine vreo schimbare asta mi se datorează numai mie. De ce, de ce?...”

Închise jurnalul mai tulburată ca înainte. Existau în viața ei momente de cumpănă, de criză și nu știa cum să le facă față. I-au secat lacrimile, glasul i-a amuțit. Era ca o rană - orice atingere doare, orice adiere ustură.
Se zvârcolește și-și înăbușă nemulțumirea. Trăiește sub presiunea unei mari expectative, dar ce anume, când și cum se va declanșa, nu știe nimeni, cu atât mai puțin ea.
Oare se mai merită să lupți când nu mai găsești țelul? Când te vezi insignifiant?... undeva, cândva și-a pierdut speranța și fără ea este pe jumătate moartă. Depinde doar de ea încotro va merge. Înainte spre viață, căutând șansa sau înapoi spre renunțare și găsind pierzania.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!