 |
|
|
|
|
|
|
|
poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
|
|
|
||
|
|
Promo: 
|
         
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ Soacră, soacră... 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-21 | |
locul din care nu fug niciodată, -
copilăria m-am născut în ziua în care albul din cireși plesnea de culoare cerul lăcrima pe la margini mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră (ultima fiertură dinainte de paște) câteva gânduri mocneau printre cuvinte... calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal oricum nu avea cine să-l înhame la căruță tata plecase la muncă îl năcăjea plecarea la patru fix dimineața pe jos cinci kilometri uita de mama și de burta ei țuguiată ca o pâine scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul înainte de război... așa m-a născut mama neajutorată fără doctor într-un ștergar alb din cânepa primită de la bunica m-am simțit bine până am rămas singur... mama s-a dus să adune câteva ierburi să le așeze în mănunchi sub grindă să poarte de belșug și de noroc... nu mai are cum să ajungă la cină de va veni târziu cu puțin întuneric îmi va pune mâna în poală și-mi va îngriji somnul până dimineață când liniștea spartă de întâiul cântat al cocoșului îi va reconstitui chipul o lumină va țâșni din răsăritul târziu separându-i trupul de umbră și va pleca cu Dumnezeu tata s-a dus și el... într-o dimineață pe la patru cu merindea sub braț și o fotografie învelită într-un ziar și nu s-a mai întors... o fi vrând să se întâlnească cu mama la capătul de drum unde se opresc sufletele... aș fi vrut să-i spun că am mai crescut și că-i seamăn mult că o duc bine și că mi-am cumpărat un cal ar fi bine să vadă cum îl mângâi și mă joc lângă lăstarul ieșit din scorbura nucului sub care pipa bunicul... și cum o aștept seara la capătul uliței și privesc spre sat până când văd cerul aplecându-se să sărute pământul de noapte bună... sunt singur. Ștergarul alb în care mi-am uitat copilăria, singurul suvenir de la mama, îl port la piept uneori mă prefac că o văd ținându-mi capul pe genunchi... cu firul tors din lacrimi coase cerul de marginile pământului ca să nu-mi fie frig... ca un fluture agățat de noapte o să colorez cu privirea cele două imagini între care mă caut... noapte bună!
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
Texte Recomandate
|
