poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1214 .



Îngerul de ceață
personale [ ]
Răspântiile albastre 4

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2008-01-07  |     | 



El, Ovidiu Lucenko, prunc al dimineților de brad scăldat în roua ierbii de mătase, legănat de cetina brazilor ce așteptau cuminți de o veșnicie și ceva un țipăt de prunc, trăia acum viața personajului din cartea „Înălțimi găunoase” a lui A. Zenoviev (carte, citită odată de el). Era Zurbagiul, nu avea (în ultimii patru ani, de când se afla în Italia) domiciliul stabil, locuind ba în mașini sau șalupe părăsite, ba prin fabrici sau case, tot părăsite. Trăind de azi pe mâine, din ce pica, din ce-i da Dumnezeu, din te miri ce. Muncea pe apucate, uneori, când și dacă i se ivea prilejul, petrecându-și mai tot timpul prin Piața Centrale din Milano sau prin Mulino-Dorino, dar și prin orășelele turistice ca Arona, sau pe insulele unde viața era ca-n paradis. Vagabond, un coate goale și haimana, mai bine spus câine de pripas, care din când în când se mira de el însuși punându-și întrebări de filosof: „Cine sunt?.. Ce fac?.. Încotro mă îndrept?..” Cât despre necesitățile materiale mergea pe principiul „Predici de pe munte” al lui Isus Hristos: „Nu vă îngrijorați dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau ”Cu ce ne vom îmbrăca?”…Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele.” Și Tatăl ceresc se îngrijea de pâinea lui, cea de toate zilele, pe care de multe ori o fura din magazinele alimentare, la fel cum fura și sticlele cu băutură scumpă, simțind nevoia să se îmbete în fiecare seară. „Nici hoții, nici bețivii… nu vor moșteni împărăția Cerurilor” - glăsuiește Sfânta Scriptură, dar tot ea spune: „Hoțul care fură, pentru că nu are ce pune în gură să nu fie disprețuit” și, tot în aceeași Sfântă Scriptură stă scris: „Dați băuturile tari celui ce piere și vin celui cu sufletul amărât ca să bea, să-și uite sărăcia și să nu-și mai aducă aminte de necazurile lui.”
Acum, sufletul lui era amărât, mai amărât ca niciodată. Amar, amar, amar…amărât de o amărăciune amară din cauza fetei, din fața hotelului „La Rocca”, care s-a așternut pe iarba de mătase a sufletului său, cum se așterne roua din a cărei muguri acum înflorea în el îngerul fericirii amare.
S-a îndrăgostit de ea?.. O iubea?.. O adora?.. Puțin spus. Ce simțea sufletul său nu se putea descrie în cuvinte.
Nu va putea trăi fără ea! - asta o știa prea bine, la fel cum știa că nu va putea trăi nici alături de ea, așteptând-o, la fel ca în dimineața acelei zile, să iasă din așternutul „macaronarilor” bogați, ca apoi să-și petreacă ziua plângând unul în brațele celuilalt, ca pe urmă, seara să plece din nou.
Iar el?.. Nu, asta nu! Ar înnebuni și i-ar ucide pe toți care s-ar atinge de ea, sau ar fi ucis el, de oamenii albanezului Armando. Singurul lucru care-i rămânea, era să plece din acel orășel, fără a se mai uita-n spate. S-o uite. Dar va putea oare?.. - aceasta era întrebarea ce-l frământa mai mult.
Va pleca, sigur va pleca, fără a se mai uita-n spate, ca nu cumva să se prefacă-n stâlp de sare, precum soția biblicului Lot.
Nu o putea avea nicicum numai al lui, numai pentru el. Era fata lui Armando, una dintre cele mai căutate, îi aducea profit. Putea doar s-o cumpere de la el dar o „putana” de lux, cum era Magdalena, valora peste cincizeci de mii de euro, putea să ajungă chiar și la o sută de mii, iar el mai mult de o sută de euro n-a avut niciodată-n buzunar.
Zâmbi amar.
Mai era o posibilitate, să fugă împreună, să se întoarcă-n țară. Riscul era mare, puteau fi prinși de oamenii lui Armando și uciși. Șansele erau aproape nule. Albanezul avea un adevărat imperiu negru, compus din traficanți de droguri și de arme. Bandiți bine antrenați și înarmați, care prima dată te ucideau și pe urmă te întrebau: „Como te chiamo?” Și apoi, ar fi vrut ea să fugă împreună cu el?... Și dacă ar fi vrut, ce-i putea oferi el?... Nimic!.. Nu avea nimic în afară de căsuța veche și strâmtă, de sub brazi, moștenită de la unchiul său Matei, pe care adesea o vedea-n vis. Era tot ce-i rămăsese pe lumea asta, după moartea celor din familia lui.
Nu! Trebuie s-o uite. S-o scoată din suflet, din inimă, din gânduri… Să se prefacă, că nu a alintat-o ca pe un pui frumos de căprioară găsit la marginea pădurii, va trebui să uite privirea ei curată ca lumina stelei polare, ce-i turna-n suflet aripi de fluturi, din ochii ei cenușii-albaștri, de sub genele plecate, de mireasă nenuntită..
Până la urmă era bărbat, fiu de huțul, strănepot de haiduc, va învinge durerea de ea, sau dacă nu, o va purta ca pe o floare la reverul sufletului său, va trece astfel cu ea prin ani. Se va întoarce acasă, la căsuța de sub brazi, unde-l așteaptă umbrele străbune, rătăcite prin balade, doine și legende.
Va pleca, hotărât va pleca, fără să-și ia rămas bun de la ea, fără s-o mai revadă vreodată, fără să privească-n urmă. Va pleca cum pleacă adevărații bărbați, se va învinge pe sine însuși, e tot ce putea face.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!