Un titlu tâmpit, similar să zicem cu “fraţilor, Dumnezeu şi–a întors faţa spre români” sau de 2000 de ani creştin.
L-am ales pentru a atrage atenţia. Poate vreun agonist sau agonistă ştie cine a fost primul care a lansat acest hit “Poezia a murit” preluat de o mulţime de “somnităţi”.
Am început să citesc poezie după 20 de ani şi să scriu spre 40. N-am fost încântat de poezia de atunci cum nu sunt nici de cea actuala, dar am descoperit poezii de acum, de mai multi sau foarte mulţi ani, pe care nu le ştiam. Le-am devorat cu foarte mare plăcere. Voi fi eu vreo hienă de-mi plac mortăciunile? Nu cumva ăla de zguduia poezia să vadă dacă mai trăieşte, a avut un fel de proprie zguduire în care a constatat că ceva din el murise?
Îl văd aşa ca un fel de babă apocalyptică dorind sfârşitul lumii odată cu moartea sa. Sunt sigur că apocalipticul tre’ să fi fost vreun ‘telectual. Probabil francez de stânga din gaşca ălora de le plăcea ungerea cu lagărul sovietic. Mă gândesc din nou la prostia inteligenţei de care scria I.D. Sîrbu că-i fără de scăpare. Această prostie a inteligenţei (de-a stânga şi de-a dreapta) a scris o sumedenie de cărţi în care mintea a umblat fără pic de omenie în dorinţa de a scrie cu orice preţ. Dorinţa asta, mai devreme sau mai târziu, a născut în cei ce au citit acele cărţi, adevăraţi monştri care s-au înălţat pe munţi de cadavre ale unor oameni în majoritate nevinovaţi după părerea mea.
Dar nimeni nu e nevinovat cum spun mulţi dreptaci religioşi.