eram micuţă mami zicea erai aşa frumoasă în rochiţa vişinie de in topit
avea mereu impresia că mă voi prăbuşi căci alergam pe vârfuri
vrăjită de misterul maşinii de spălat
mă avertizam pe mine însămi: au! babau!
tati mă aşeza pe piciorul lui mă sălta cât putea de sus ţinându-mă de mânunţe
lăsându-mă să cred că sunt înzestrată cu o pereche de aripi minuscule
invizibile
mă arunca sper cer cu braţele lui puternice
ţin foarte bine minte
duminicile şi drumul făcut pe umerii lui
mândria grozavă de a fi mai sus decât toţi trecătorii
bucuria de a întinde caprioarelor prin gard frunze de dud
le mângâiam boticul moale şi catifelat


scoteam creştetul prin barele de la balcon
mă miram cum oamenii mari nu ameţesc căci trec peste balustrada mult protectoare
vedeam uneori balconul scara blocului prăbuşindu-se
le consideram construcţii fragile, firave
dar mă simţeam o vrăbiuţă în mâna caldă a lui tati



o imitam pe mami
fircăleam coli albe cu stiloul ei
asta înseamnă ceva? o întrebam arzând de nerăbdare
nu, nu ai scris niciun cuvânt
mă retrăgeam şi miorlăiam
dar îmi trecea
când mă piteam la pieptul ei
şi îmi citea "poveşti nemuritoare"


cum e-aceasta