să zaci în faţa cafelei fierbinţi
în dimineaţa ploioasă de noiembrie
ca şi cum ai fi pe o plajă pustie
într-un colţ jamaican de insulă
privind la stropii care curăţă geamul
imaginându-ţi o purificare a sufletului
de tristeţi, iluzii şi scârbă
nu e un privilegiu pe care ţi-l poţi permite

curtea în care ai copilărit
mormântul unei tinereţi inutile
iubirile vinovate şi triste
nu-ţi vor mai defila prin faţa ochilor

poate nu azi
dar curând vei vedea
cum mâinile umezite de ploaie
se vor usca şi vor găzdui în ele moartea
şi visele îţi vor deveni atoli
în aşteptarea uraganelor

aşa că iubeşte-te
mai mult decât ţi-ai iubi aproapele
lumea nu-şi va mai aminti de tine
şi oricum e inutil să explici tuturor
cât de aproape îţi simţi respiraţia
când cu degete tremurânde
îţi apropii lama de falcă
pentru a te face mai proaspăt
mai prezentabil
în fiecare dimineaţă
în apropierea
ultimei cafele
cu lapte