Toatã ziua bunã ziua dai peste personalitãþi ºi oameni importanþi. Concluzia dialogului meu cu unul din ei a fost atât de controversata/curioasa întrebare: ce-i de fãcut?
DEVELOPARE: Un surâs enigmatic a luminat pentru câteva clipe figura concentratã a distinsului om: “Una hirundo non facit vera”.
Am înþepenit în fotoliu, în jurul nostru grupuri-grupuri de invitaþi ciocneau paharele în cinstea organizatorilor acelei minunate recepþii. Mi s-au strepezit dinþii aflând cã petrecerea aceea se desfãºura în cinstea unei abandonãri comune. Zâmbetele uleioase ºi largi, fumul de þigarã ridicându-se spre tavanul înalt al sãlii, platourile cu gustãri reci, ºampaniile pocnind uneori în acompaniamentul unor þipete de complezenþã (cã aºa trebuie femeile, sã þipe când pocnesc dopurile), bãrbile tot mai impozante cu trecerea anilor, tinerele în mini de piele ieºite la vânãtoare de bãrbaþi “cu nume” care sã le netezeascã viitorul…toate acestea ºi multe altele nu erau decât un omagiu vulgar ºi fãþiº adus neputinþei.
Complãcându-ne într-o falsã normalitate, am dublat acel firesc secular ºi, cum era de aºteptat, am fost izgoniþi din realitate (singura entitate lucidã pe care o putem prevedea), la umbra comodã a lui “Una hirundo non facit vera”. M-am gândit la acestea în toaleta restaurantului, înfricoºat cã nici un scurtcircuit neuronal n-a împiedicat derularea observaþiei.
Ajuns acasã, am gãsit în Biblie un verset atât de frumos încât l-am parafrazat cu taxa socialã neplãtitã de câteva zile: “Cei ce trãiesc potrivit trupului la ale trupului cugetã, iar cei ce trãiesc potrivit Spiritului la cele ale Spiritului, cãci pornirea trupului este moarte, pe când pornirea Spiritului este viaþã ºi pace” (Noul Testament).