De ce să tac?
mă îmbrac în culoarea cuvintelor
când ursitorile mi le-au colorat în rosu, verde, auriu și albastru.
mi-e bine când auriul mă încoronează
și verdele îmi scânteiază ochii,

roșul...ei...roșul dă puls inimii mele
și mă umple de dragoste;
roz îmi catifelează obrazul
când emoția iubirii dă năvalnic în trupul meu,
iar albastru-mi stă deasupra
veghind secundele mele galactice;
sau mă îmbracă în rochia azurie a mării
cu dantela spumei sirenelor.
De ce să tac...
vorbesc de toți despre mine și voi...
cu vântul,
soarele meu ce mă iubește necondiționat
îmbrăcându-mă în lumină;
cu marea ce-mi leagănă visele
purtându-mi algele ei în plete
spălându-mi durerile nesecate;
cu foșnetul din pădurile adânci,
sau cu rodul câmpiilor;
ascult și vorbesc cu ciripitul pasărilor
de pretutindeni
în zbor sau în odihna foșnetului verde
unde-și leagă verigă cu verigă
perpetuarea zborului lor.
Vorbesc ...chiar și atunci cănd tac
necuvintele sunt mult mai importante
în trecerea noastră efemeră
prin infinitul timpului albastru.
Așa că vorbesc, sau tac necuvintelor