O carte despre nevroze şi ratări


O interesantă apariţie editorială a văzut lumina tiparului la editura Brumar din Timişoara. Cartea lui Sorin Delaskela (evident un pseudonim literar, prietenii ştiu de ce), intitulată provocator „Abisex”, îţi captivează atenţia de la prima la ultima pagina. Volumul se doreşte o incursiune în lumea postrevoluţionară a existenţiei noatre. O existenţă obositoare, disperată şi rece dominată de frustrări, obsesii, nevroze, ratări…

Este o carte a ratărilor dar şi a neregăsirilor noastre în această perioadă de tranziţie sau traumă postdecembristă care ne-a mutilat etosul. Ne-a desfigurat etic dar şi sentimental. Iubirea, fie ea şi inocentă, nu-şi mai regăseşte sensul şi atunci ne refugiem în promiscuitate, obscuritate, pornografie… Aceasta din urmă devine o modalitate de aţi bate joc de existenţa ta. „Scriu teatru ca să-mi bat joc de el” spunea Eugene Ionesco. Sorin Delaskela este şi el un actor care joacă în această piesă a veţii şi îşi bate joc de el în cel mai autentic mod. El trăieşte scenele iubirii erotice, participă la ele în toată splendoarea fiinţei sale. Dar se ratează, la fel ca noi toţi. Prietenul nostru, Valentin Vasilescu, mi-a spus odată: „Bătrâne, toţi ne ratăm mai devreme sau mai târziu. Important este însă să te ratezi frumos!”. Iar tu, Sorine, te-ai ratat frumos! Şi eşti, poate, singurul care ai mărturisit asta, care ai conştientizat dimensiunea sa fatalistă, ceea ce noi ceilalţi nu am făcut-o. Experienţele descrise în carte nu ne sunt străine nici nouă. Şi noi ne-am destrăbălat în cel mai grotesc, mai cinic şi mai depravator fel. Însă n-am avut curajul s-o recunoaştem public! Am păstrat în noi aceste reziduuri sentimentale, aceste aglomerări abjecte de pseudo-iubiri, această melancolie umilitoare. Am mimat inocenţa, puritanismul! Asta am făcut! Am fost părtaşi la toate nevrozele nostre, ni le-am împărtăşit, dar n-am putut depăşi aceste stări. În tot acest carusel obscur mai există vreo posibilitate de salvare? Iar la acestă întrebare, inevitabilă, ai şi răspuns. Acesta este unul singur! Ne eliberăm prin scris, prin dejectarea acelor elemente nefolositoare şi nocive, întocmai unui beţiv ordinar (cum îţi place să spui că ai fost) care se eliberează prin vomă. În dedicaţia pe care mi-ai dat-o, ai aşternut următoarele cuvinte: „Poetului şi publicistului Mircea Popescu, pentru că literatura e totdeauna mai interesantă decât realitatea”. Aşa este, Sorine, literatura este mai interesantă decât realitatea pentru că ne putem detaşa de ea, ne putem elibera şi, deopotrivă, mântui, atât cât mai poate fi mântuită fiinţa noastră măcinată de imperfecţiuni sociale şi nu numai. Cum este posibil acest lucru? Simplu. Prin limbaj. Literatura posedă ca principal intrument limbajul, singurul mijloc prin care se poate salva scriitorul. Expresivitatea, candoarea şi lirismul frazelor cărţii sunt ingredientele redefinirii ultime a condiţiei noastre. A unei posibile reveniri la o altfel de stare.

„Abisex” este cartea noastră a tuturor. Liceeni, părinţi, oameni maturi, jurnalişti, scriitori. Deopotrivă, ne regăsim cu toţii în paginile sale. Cu obsesii, nevroze, ratări…