poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3453 .



Mari actori - Ion Fiscuteanu
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [m ]

2006-01-14  |     | 



MARI ACTORI - ION FISCUTEANU

MOARTEA CARE ADUCE MÂNTUIRE

“Moartea domnului Lăzărescu” înseamnă renașterea lui Ion Fiscuteanu, “actor suprasolicitat în teatru și ignorat de regizorii de până la Cristi Puiu”, după cum remarca un comentator (Geana Bogdan). E actorul de lângă noi, pe lângă care trecem de ani buni prin Târgu-Mureș, întorcând adesea capul și urmărindu-l cu privirea. Pentru că e imposibil să nu-l remarci, să nu-ți atragă atenția prin distincție.
Ion Fiscuteanu, născut la 19 noiembrie 1937, la Sânmihaiu de Câmpie, Bistrița-Năsăud, slujeste Thalia de mai bine de patru decenii, după absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, urmat între 1958-1962. După ce timp de 6 ani, Ion Fiscuteanu a jucat pe scena Teatrului de Stat din Piatra Neamț, din 1968, el este actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș, pe care l-a slujit cu talentul său, cu devotament. Fidelitatea față de acest teatru i-a permis să creeze aici zeci de roluri memorabile. A facut-o cu eleganță și pasiune, cu modestie.
Din cele peste 60 de roluri din teatru, Ion Fiscuteanu s-a distins în piesele lui Caragiale - a fost și Ghiță Pristanda și Nae Girimea și Dragomir și Jupân Dumitrache și Efimița - în travesti. Dar a jucat și în spectacole după piese de Eugen Ionesco, D.R. Popescu, Romulus Guga, Tudor Popescu, Aurel Baranga, Shakespeare, Eugene O'Neil, Arthur Miller, Cehov, Dario Fo.
Încă peste douăzeci de roluri a interpretat și pe scenele altor teatre. Dar scena nu a fost niciodată de-ajuns pentru energia și talentul lui Ion Fiscuteanu.
Regizori precum Mircea Danieliuc, Alexandru Tatos, Lucian Pintilie, Nae Caranfil, Nicolae Mărgineanu au valorificat disponibilitățile lui Ion Fiscuteanu și în filme, jucând câteva roluri memorabile.
Dintre cele douăzeci de filme ale sale, remarcăm, “Fructe de pădure”, 1983, “Acordați circumstanțe atenuante”, 1984, , “Glisando”, 1985, “Emisie continuă”, 1985, „Din prea multă dragoste”, 1985, “Iacob”, 1988, , “Undeva în est”, 1991, “Balanța”, 1992, “Turnul din Pisa”, 1992, “Timpul liber” (1993), , „Cel mai iubit dintre pământeni”, 1993, „Asfalt Tango”, 1995, „Prea târziu”, 1996, “Mariana”, 1998, “Zapping”, (2000), “Turnul din Pisa”, 2002, “Ajutoare umanitare” (2002), “Sindromul Timișoara – Manipularea”, 2004, și “Moartea domnului Lăzărescu”, 2005, film care îi aduce, în sfârșit, o recunoaștere internațională, iar pentru noi regretul că regizorii n-au avut inspirația de a-l distribui în mai multe filme. Dar timpul nu e pierdut de tot. Ion Fiscuteanu este încă în vervă artistică, el mai are încă multe de spus în cinematografie și în teatru. Iar “timpul nu-mi mai permite să fiu modest”, declară cu bonomie și umor, într-un interviu, Ion Fiscuteanu. Spunem noi, nici să fie modest și nici resemnat. A fost și a rămas un luptător. Și un optimist incurabil : « Sincer, răspunde Ion Fiscuteanu unui reporter, sper să ajung la Hollywood, să fiu cel puțin nominalizat la Oscar. M-a încurajat mult, în acest sens, atitudinea președintelui Comisiei de jurizare de la Cannes, un american care m-a îmbrățișat, m-a felicitat și mi-a spus că am mari șanse ». Iar în presa americană, Film Threat subliniază performanța actorului Ion Fiscuteanu, premiat cu “Lebăda de Aur” la Copenhaga: “Nu este în nici un caz un film ușor de urmărit (...) Dar e imposibil să negi că este un film extrem de puternic. Iar Ion Fiscuteanu, interpretul personajului titular, este uimitor în rolul unui bărbat odată mândru”.
Ion Fiscuteanu n-a fost un actor răsfățat de critică și de “instanțe” teatrale, pe măsura talentului său, aceasta poate și pentru că, într-unul din cele mai grele roluri ale sale, cel de cetățean, el a fost mereu incomod, tranșant, prieten cu adevărul. Lipsit de prejudecăti, Ion Fiscuteanu n-a menajat pe nimeni, de unde i s-au tras și numeroase adversități.
Totuși, primul film în care a jucat, « Fructe de pădure », i-a adus premiul pentru debut, iar ultimul, “Moartea domnului Lăzărescu”, încununează o operă artistică de o viață. “Cred că Ion Fiscuteanu, în rolul domnului Lăzărescu, face rolul vieții lui”, crede criticul Cristian Sever Oana. Calificativele acordate lui Ion Fiscuteanu pentru acest film sunt, de fapt, note pentru întreaga sa creație artistică. “Surprinde prin firescul interpretării (avantajul „artistului underground”) și prin refuzul de a se deda oricărui surplus histrionic”, spune Bogdan Geana, « Aplauze domnului Ion Fiscuteanu pentru un rol senzational », se scrie într-un articol din Softpedia.
Aceasta după ce, în 2003, la propunerea ministrului Culturii și Cultelor, lui Ion Fiscuteanu i-a fost conferit, de către președintele României, “pentru îndelungata și prestigioasa activitate pusă în slujba teatrului și cinematografiei românești”, Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.
Spuneam că lui Ion Fiscuteanu nu i-a ajuns scena, dar nu i-a ajuns nici filmul, simțind nevoia să se exprime și în literatură, și prin poezie și prin proză, constatând, cu seninătate c㠓Strugurii de furat îs mai buni”, volum pe care i l-am publicat cu câțiva ani în urmă, remarcându-i disponibilitățile ascunse, într-un teritoriu în care se exprimă cu naturalețe, cu simplitate, cu dramatism, dar și cu multă sensibilitate lirică, așa cum îl regăsim în multe dintre rolurile sale.
De curând, i s-a acordat de către Instituția prefectului – județul Mureș, “Fibula de la Suseni”, distincție care vine să exprime recunoașterea și omagiul celor care i-au aplaudat mereu reușitele pe scenă, în film și în literatură. Deși vine după premii mari, distincția acordată la Târgu-Mureș maestrului Ion Fiscuteanu are o încărcătură specială, are semnificații multiple, la îndemâna oricui să le constate.
Această distincție e semnul bucuriei celor care l-au simțit mereu aproape pe Ion Fiscutean, celor care se mândresc cu faptul că sunt contemporani cu Ion Fiscuteanu și care-l doresc să rămână mereu în prima linie a artei teatrale, cinematografice și literare românești.


ION FISCUTEANU
“Ce-ar fi să dau și eu admitere la actorie?”

- Când s-a gândit Ion Fiscuteanu că ar putea să devină actor. Ce l-a determinat să aibă o astfel de opțiune? Ați avut tentative și preocupări în domeniu?
- Spre surprinderea multora, trebuie să spun că a fost pur și simplu o întâmplare. Eram funcționar la O.C.L. Produse industriale Caransebeș și am făcut o prostiuță pe la birou și drept pedeapsă am fost mutat la depozit. Acolo făceam cartoteci cu marfa care era trimisă în provincie, la magazine.
Pe masă aveam un radio care meregea tot timpul și acolo se tot anunța din când în când că se fac înscrieri pentru admiterea la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar cei interesați pot urma un curs de pregătire. Am tot auzit anunțul ăsta până mi-am zis: “Ce-ar fi să dau și eu admitere la actorie?”
Bineînțeles că directorul, când a auzit de intenția mea, eram în concediu, mi-a zis că n-am eu ce căuta acolo, mai bine să mă duc la țară să-l ajut la lucru pe tata și să mă întorc la ei. Eram destul de apreciat și ca statistician, ca merceolog, contabil, eu fiind absolvent de Școală Medie Comercială de la Cluj.
Eu am ținut-o pe-a mea și m-am înscris la cursurile de pregătire, am dat apoi examen și în 1957 m-am trezit student la actorie.
- Cu ce a convins candidatul Ion Fiscuteanu comisia de examinare ?
- La cursurile de pregătire, mie mi-au dat, deschizând la întâmplare o carte de Topârceanu, să pregăteasc un text. Poezia se numea « În jurul unui divorț ». După ce m-au pus să fac o lectură a textului, lectură destul de penibilă, nu stau prea bine la capitolul ăsta, m-au sfătuit să merg acasă și să mă pun cu burta pe carte, adică pe Topârceanu. La examen însă i-am convins și am fost admis la Facultate.
- Ce modele ați avut la Facultate, ce dascăli v-au influențat, contribuind decisiv la formarea dv. ca actor ?
- În primul rând, Dina Cocea, care mi-a fost profesoară și care a fost cea care m-a sfătuit să mă apuc serios de lectură, avertizându-mă că fără lecturi temeinice nu se poate face această profesiune. I-am urmat sfatul și, de câte ori mergeam în vacanță, îmi umpleam cufărul meu de lemn cu cărți pe care le și citeam. În anul I, Dina Cocea mi-a fost « călăuză ».
În anul II am fost dat puțin afară din Facultate, iar când am revenit, am ajuns într-o altă clasă, la George Carabin, dar și acolo am avut parte de un om cu vocație padagogică și teatrală, Jani Cojar, de la care am avut ce învăța despre arta actoriei.
-Care v-au fost colegii cu care ați deprins abecedarul actoriei?
- Din prima clasă, mai sunt activi Dinică, Marinuș, ceilalți au cam dispărut. În cealaltă clasă am fost un fel de copil vitreg, dar cu ei am înființat în 1962 secția română a Teatrului din Târgu-Mureș, Zorescu Camelia, Gingulescu, copilul lui Baranga, mai mulți, dintre ei unii nemaifiind astăzi activi pe scenă.
- Ați fost un student bun, v-ați adaptat, v-ați integrat într-o facultate pe care ați făcut-o la întâmplare?
- Am fost un student care trebuia să-i ajungă din urmă pe ceilalți, care stăteau mai bine cu lecturile, lucru care m-a făcut să stau mai mult în bibliotecă, ceea ce nu regret deloc. Eu am făcut această școală cu multă strădanie, cu emoție, chiar foarte multă emoție, poate chiar cu spaimă.
- Care au primele roluri în care ați încercat să intrați, în care să vă simțiți puțin actor ?
- În anul IV, spectacolul promoției a fost « Minciuna are picioare lungi », a lui Eduardo De Filippe, unde am jucat un rol de compoziție, un bătrân cam de vârsta mea, și mi-a fost destul de greu să-mi dau seama cum se comportă un personaj de compoziție, cred că acestea sunt cele mai frumoase roluri. De fapt, fiecare rol presupune compoziție, nu te poți juca pe tine. Apoi, după examenul de an, am jucat la Casandra, unde am avut un succes neașteptat.
- Din biografia dv. de actor, au fost roluri în care ați intrat în așa măsură încât să vă urmărească, să vă domine vreun personaj ?
- Au fost puține astfel de roluri, mai ales din teatru, unde lucrurile se petrec altfel decât în film. Sunt personaje care te pot marca o vreme, dar de lucrul ăsta trebuie scăpat. Teatrul are o mare calitate, rolurile se joac㠓la cald”. Personajele vin unul după altul și trebuie să-i faci loc fiecăruia în cămara sufletului. Iar în provincie, unde trebuie să-ți atragi publicul prin cât mai multe spectacole diferite, trebuie să te scapi repede de un personaj și să intri în altul. Iar alteori, treci de la un personaj la altul, dacă joci în mai multe spectacole.
- Până la domnul Lăzărescu, ce personaje nu v-au plăcut, de care ați vrut să vă scăpați cât mai repede, fiind distribuții neinspirate, nefericite?
- Trebuie să vă spun că ani buni, pe vremea aceea, se punea o distribuție la « Avizier », eu numeam acele roluri « impuse ». Și, deci, vroiai nu vroiai, trebuia să le interpretezi. Ei, din unele puteai să faci roluri de creație, din altele însă nu. Din mai multe motive. Ori regizorul era subțire, ori scriitura era slabă. Și nu se poate face creație din orice. Eu am încercat să scap de toate rolurile, piesele proaste în care am fost distribuit.
- Ce personaje ați fi vrut să jucați dar n-ați avut șansa să fiți distribuiți în ele?
- Cu ani în urmă, când mai trăia regretatul Harag, i-am propus să joc Hamlet. S-a uitat la mine, ținea foarte mult la mine, și apoi mi-a spus c-ar fi foarte interesant, extraordinar un Hamlet cu mine, pentru că ar fi un Hamlet activ și nu unul meditativ. Acesta a fost singurul rol pe care mi l-am dorit cu ardoare. Din păcate, el a murit înainte de a putea să pună în scenă Hamlet. Iar eu am cam depășit vârsta celebrului prinț de Danemarca. Mi-am dorit acest rol încă din anul întâi de facultate. Mi se trăgea de la faptul că Dina Cocea mi-a dat să interpretez monologul hamletian din actul V. A văzut ceva în mine de natura aceasta.
- Cu ce regizori ați lucrat mai eficient și în teatru și în film?
- În teatru, am lucrat foarte bine cu Eugen Mercus, chiar dacă nu era un regizor foarte bun, cu Dan Micu, care era un regizor de mare forță, dar care ne-a părăsit prea devreme, și bineînțeles că pe primul loc îl pun pe Gheorghe Harag, cu care am jucat toate rolurile principale din tot ce-a pus în scenă, până la ultimul rol din cântecul lui de lebădă, “Livada cu vișini”, de Cehov, unde am jucat în rolul lui Lopahin.
- Ce este esențial pentru un regizor pentru a intra în rezonanță cu un actor cu care lucrează ?
- Cred că cel mai important lucru pentru un regizor este să poată să-l învețe pe actor să lucreze cu el. Nu doar să-i dea un rol, pentru că i se pare lui că actorul seamănă puțin cu cel din piesă. Un regizor nu trebuie să-l lase pe un actor să lucreze de capul lui. Asta dacă regizorii nu sunt grăbiți, cum se întâmplă frecvent astăzi. Sunt destui regizori care vin, își iau banii, nu puțini, lasă piesa să curgă în voia sorții, și după premieră ei pleacă, iar spectacolele de acest fel dispar repede de pe afiș.
- Ion Fiscuteanu a fost un actor incomod pentru regizori?
- Am o disciplină aș putea spune chiar nemțească de lucru. Sunt un foarte bun partener de scenă, nu carotez munca nimănui, dimpotrivă, sprijin din sprijinul pe care-l pot da, dacă am de prisos și dacă am timp. Nu sunt un actor dificil pentru regizor. Mi-a mers vestea că sunt dur, că am manifestări mai aspre, dar astea trebuie combinate cu faptul că pe mine mă chinuie realizarea unui personaj. De aceea nu trebuie confundată starea de fapt și nervii particulari ai lui Fiscuteanu, cu cei care sunt, cum să spun, cheltuiți în câmpul muncii, adică pe scenă. N-am fost un actor dificil, ascult tot ce mi se spune, sunt docil, dar am și puterea să selectez dacă este bine sau nu din ceea ce mi-a propus cineva. Și am încercat să mă apropii de personajul de care nu scapi nici în coșmarurile de noapte nici în cele de peste zi. De fapt, nu te poate părăsi personajul la care lucrezi nici după ce ai rulat câteva spectacole, dacă ai făcut tot ceea ce trebuie ca să ajungi la realizarea lui.
-Ați avut/aveți tentația improvizației pe scenă, din considerente obiective sau subiective?
- Da, și în spectacolele în care am jucat la Piatra Neamț și în cele jucate la Târgu-Mureș. Uneori eram silit să improvizez din cauza unor situații speciale sau când un partener își uită pur și simplu replicile. Și atunci trebuie să improvizezi, să-ți aduci din nou partenerul în matca spectacolului. Eu am avut mai mereu prezență de spirit, intervenind cu replici care să salveze spectacolul. Am improvizat odată și versuri pe scenă. Am, cum se spune, năravul de a improviza. În « Jolly Jocker » sau în « Viața ca un vagon » am fost nevoit să improvizez, altfel compromiteam spectacolele.
- Are vreo legătură « năravul » improvizației pe scenă cu « năravul » de a « improviza » în teritoriul literaturii, de a crea lumi în proză, în poezie?
- Cred că la mine dorința de a face literatură se trage din faptul că sunt un atent observator de viață și crescut într-un mediu în care n-am trecut întâmplător pe lângă lucruri. Și când am simțit nevoia, toate aceste observații s-au transformat în literatură. Mai greu a fost cu poezia. Cu proza lucrurile au fost mai ușoare.
Nu este o relație directă între improvizația pe scenă și creația literară. Dar e la îndemâna oricui să constate că cine are abilități de a improviza, de a crea în spațiul literaturii, va putea mai ușor să improvizeze pe scenă, atunci când situația o cere.
Improvizația dezvoltă imaginația actorului. Sunt improvizații pe care nu le observă decât spectatorii foarte avizați, cei care cunosc textele unor piese, pentru ceilalți nu e decât derularea firească a replicilor.
- Ați jucat mai mult pe scenă și mai puțin în film, chiar dacă s-au adunat peste douăzeci de filme. Unde se simte actorul Ion Fiscuteanu mai în largul său, pe scenă sau pe platoul de filmare ?
- Nu pot să spun decât un singur lucru, pentru că eu nu știu să mint : filmul mi-a plăcut cel mai mult deși nu mi-a fost cel mai la îndemână. Am oareșice calități cu care mi-a fost mai lesne să mă exprim în film, mai ales în filmele bune, căci cele vechi și depășite, cu dramatism fals, cu trăiri false, nu mă interesau. Iar pe scenă am încercat să apropiu firescul meu din viață. Toate personajele mele de pe scenă au oarecare curățenie. Am lăsat foarte puțin să intre grosierul teatral în ele. Acesta e un pericol care poate să-i pândească pe unii actori.
- A fost personajul “domnul Lăzărescu” o piatră de încercare pentru actorul Ion Fiscuteanu?
- A fost un bolovan, un bolovan imens, nu o piatră. Piatra o poți lua și muta mai ușor. A fost un bolovan greu pe care l-am cărat în spate nu doar cu emoție ci și cu oarecare spaimă. A fost greu. A fost prima oară când am recunoscut în fața propriei mele conștiințe că nu pot să-l fac. Dar am stabilit apoi care trebuie să fie relația mea cu Lăzărescu, adică să nu cedez. Și am renunțat să plec de la filmare și am zis că îmi asum riscul, că dacă nu-l fac acum n-o să mai pot da timpul înapoi. Și cred c-am câștigat angajamentul față de mine și față de acest personaj.
- Până la urmă trebuie să admitem că domnul Lăzărescu e personajul care v-a adus cele mai mari satisfacții profesionale, cele mai multe recunoașteri naționale și internaționale. Ce i-ar putea urma “domnului Lăzărescu”? Ce se mai poate juca dup㠓domnul Lăzărescu”?
- În primul rând, nu mai poate urma un alt domn Lăzărescu. Poate urma ceva după o perioadă pe care nu pot să o stabilesc, în care să mă pot apropia de un scenariu cel puțin egal ca valoare, mă refer și la scriitură, dar și la regizorul care și-ar asuma acest scenariu. În teatru mai pot să hotărăsc singur și să joc ceea ce aș vrea. În film, depinde de cel care se gândește la mine, cum a fost Cristi Puiu, care a spus că doar cu mine vrea să facă acest rol. Când se va ivi un regizor cu o ofertă care să mă facă să pot cel puțin să-l egalez pe « domnul Lăzărescu », atunci voi accepta. După « domnul Lăzărescu » nu mai pot juca orice.


Nicolae Băciuț

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!