de după oglinzi
am inventat mereu
imaginile propriilor mele vedenii
să nu mai disting între alb şi negru
până când nu voi simţi pe frunte
mângâierile îngheţate ale celorlalte tărâmuri
de unde odată a început să ningă
neaşteptat

nu ţi-am sculptat niciodată chipul
din milieuri tricotate să-ţi modelez trupul
cum numai prin palme se pot simţi
adevăratele culori
nevăzutele reflecţii
sau pur şi simplu ce-mi lipseşte mai mult pe lume

asta numai fata roşie ştie
de dincolo de ferestrele
sub care se plimba în fiecare noapte
imaginându-se prin vise speciale
violată de strigăte
muşcată la sânge
de durere să renască într-o mare calmă
în apa căreia nu s-a scăldat niciodată
anumiţi Dumnezei ştiu de ce

şi cine nu bănuia dinainte
despre cum leii cad sub pământ străpunşi de săgeţi
refuzând până în ultima clipă
să-şi murdărească labele cu sânge
eu ţi-am despicat simplu coama
s-o leg între limbi
să-ţi desenez obsedant pe sâni
un T de la timp
şi-un R de la roşu
ca două consoane fără de care
orice săgeată s-ar topi undeva prin zăpadă
iar orice leu şi-ar înghiţi râsetele nebune prin lacrimi

asta numai fata roşie ştie
anumite răgete se păstrează în inimă
acolo unde păcatul n-a existat vreodată