nu mai încap în hrubele săpate în destin e leneşă spuma verde în colţul gurii am exces de clorofilă spăl oasele tatei văd din spinarea mea de cobalt ţâşnind o durere handicapul absenţei lui viaţa mea plantată pe schitul acesta de adoraţie paternă

azi sunt şaisprezece ani tata tu mă vezi că ţi-am preluat caligrafia şi cărţile
mă vezi îmbrăţişând sferele astea de carne nişte bărbaţi împinşi harnic în lut
ei se uită prin mine la tine şi le e teamă uneori că o să-mi sari din buric
că o să-i pălmuieşti tata în sala de arme în somn în plină stradă

cu degetele întinse orbecăi conturul feţei tale în tablou tata oare ştii să te mai naşti
să mă aşezi pe umerii tăi să mergem la bere să pescuim să-mi tragi o bătaie să respirăm
în casa cu sobă în casa cu pickup în casa cu toate cămăşile tale
pe care mama le păstrează încă de şaisprezece ani tata crezi că pentru ea
nasturele vieţii trebuie să rămână mereu închis crezi că pentru mine
fricile râncede trebuie să-mi scârţâie mereu în genunchi la zbor

am un copil ce-ntreabă de tine zice unde sunt taţii mei
unde e tatăl tău unde au plecat toţi taţii cerurilor mamă
dumnezeu îndeasă răspunsul în urechile mele cu cizmele ne face valizele ne trimite tată
pe mine şi pe fiul nostru
într-o arcă

(e prea feminin poemul , o să spui diseară şi mâinile tale vor mirosi a pâine ca de obicei)

lupoaica flămândă şopteşte
„Poate nu o să te mănânc nici în noaptea asta”
lupoaica la sânul căreia am crescut şi-am supt lumină învăţând să urlu să ucid să-mi ling rănile
demonul meu frumos cu gene prelungi şi buze moi viaţa mea