Juan Ramón Jiménez
(1881-1958)
Deţinătorul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1956.
S-a născut în 24 decembrie 1881 la Moguera, un orăşel din Andaluzia. Scrisul lui arată că potul stăpâneşte în mod desăvârşit arta cuvântului şi a ajuns aici îmbogăţindu-şi măiestria cu ajutorul multisecularei experienşe a poeziei populare. În 1936, odată cu izbucnirea războiului civil din Spania, Juan Ramón Jiménez, care a simţit nevoia să slujească adevărul şi viaţa, nu numai în poezie, se vede silit să-şi părăsească patria şi să emigreze în Cuba, căci ideile lui despre omenie şi libertate nu se puteau împăca în nici un fel cu brutalitatea regimului fascist. În cele din urmă, se stabileşte la Porto Rico, unde a ocupat o catedră de literatură la Universitatea din acel oraş.
-sentimentul misterului şi al solitudinii ( „Arii triste”, „Grădini îndepărtate”, „singurătatea sonoră”)
-lirică de esenţializare a realităţilor interioare („Eternităţi”)
-proza, de o cuceritoare candoare, evocă lumea copilăriei („Platero şi eu”)