mereu i se întâmplă același lucru. se trezește chiar înainte de a muri cu ochii împrăștiați în întunericul înghețat.
când vin și ceilalți ea răsare dintr-o parte și spune Da.
în fiecare dimineață se simte aproape iertată. dar de fiecare dată se trezește prea devreme
înainte ca lumea să o poată vedea măcar pentru o singură clipă așa cum e. moartă.

ea se întinde peste toate absențele ca o coardă și cântă înalt.
nimeni nu-i vede fibra destrămată. nimeni nu bănuiește dorința ce-i înjunghie fiecare zi pe la spate.
aici orbii își dezvelesc incisivii prea mult. cei triști se înfruptă din privirea ei cărnoasă. pasagerii își freacă mădularele de plânsul ei voalat.
în general se așteaptă ca ea să cadă peste lume la timp ca o ploaie.

ei nu îi tremură vocea. ea e ca o pace stranie între izbiturile unor întâmplări negre ca niște tunuri.

prea târziu călătorii părăsesc trenurile deraiate în plină amiază. prea târziu se anunță la megafoane întreruperile și pauzele și așteptările.
întârzie lumea cu totul.
doar ea e în rândul 1 cu mult înainte de a începe orice. ea se trezește întotdeauna prea devreme din somnul celorlalți.

într-o zi cineva își va aminti ultimul ei vis.