Stăteam pe gânduri, o tresărire ușoară
Mi-am ridicat privirea către coroanele copacilor
Și mai departe, sus, spre cer...am găsit!
Forma norilor mereu în schimbare mă fascina:
Acum era o herghelie de cai înaripați
Apoi, mai departe, în zare, un profil de copil gânditor
Cu ochi mari,cu zâmbet cald.
O strălucire nefirească mi-a furat privirea
Și am privit și mai departe:
Un chip frumos de bătrân se contura,umpluse cerul!
Nu numai chip ci și parte de trup ce-mi arăta
cu degetu-a dojană
Că nu uit frica, că mă-ntristez,că plâng...
Când ceru-i limpede!
Când dialogul mut era în toi, un vânt pribeag mi-alungă norul
Și, am rămas privind în gol...
Chipul bătrânului s-a destrămat dar știu,
Știu că El e tot acolo sus!
Mereu, mereu mă-ndeamnă:
Să fiu senină, să nu plâng,
Să fur din fericire și ultima fărâmă
Că sunt a Lui și El de drag, m-alină!
M-alină cu o mână de abur cald.
O mână de-adiere ce-alungă negura din suflet-
Și din gând...