Nu mai pot vorbi, nu stiu sa mai spun ceva care sa te faca sa ma mai privesti la fel.. imi pare rau dar m-a speriat viata prea mult.. nu cred ca pot sa mai respir, sa mai visez la fel cum puteam sa visez, nu mai sunt eu cea de dinainte de furtuna.. asa ca daca vei incerca sa ma mai privesti la fel nu vei mai simti nimic, pentru ca nu mai e nimic acolo, totul s-a transformat in praf si sange, totul s-a daramat
Mereu ai stiut sa recladesti o speranta in mine insa de data asta nu mai merge nimic, nici macar apa nu imi mai picura pe creier, nu mai aud nimic
Sunt alergica la numele tau, la ochii tai, as vrea sa pleci si totusi sa ramai..sa fii cu mine dar sa nu fii aici.. de fapt daca te intorci cu acelasi aer de nemuritor nu te mai intoarce deloc
Esti un om ca oricare altul cu mai multe ganduri pline de venin poate, poate cu mai mult curaj decat oricare altul, si poate cu mai multa tristete decat oricare altul
Si oricare altul ar putea fi asa... sau nu? ...numai ca nu mai e nici un altul ca tine, felul in care zambesti, parca apasand pe un buton care ma face sa zambesc si eu, cand respiri ma faci si pe mine sa respir, cand pleci as vrea sa plec si eu, si cand ma intorc as vrea sa iti vad pasii urmandu-ma
Cine ar fi crezut ca nu esti un om?