Universul meu este o scară
Pe care-am vrut să-mi aşez rând pe rând,
Într-o ordine-anume, mai rară,
Principii de viaţă şi gând.

O primă treaptă a ocupat-o iubirea,
Era mai largă şi mi-am zis c-are loc.
E cea mai mare, cuprinde în ea toată zarea:
Iubirea de oameni, de natură, de joc.

Amintiri depănând îmi pare un vis,
Scurgându-se lent prin fibre de suflet,
Iubirea-i o mare-nspumată, un mare abis,
Ne cheamă, ne-alungă, şoptind încet un pamflet.

Încă o treaptă, mai dură, e plină;
Pe ea am pus raţiunea- de strajă.
Furtuni încearcă s-o tulbure, se clatină,
Dar tot ce se-ntâmplă nu-i vrajă.

Durere,necaz, bucurie şi fapte,
Toate se-adună pe trepte unite,
Conturând imagini din lupte
Dintre vise, idei, realităţi cernite.

Credinţa uneşte în ea tot ce-i treaptă,
Uneşte principii, alină dureri,
Ea este scheletul şi dă calea dreaptă
Întregului meu univers de azi şi de ieri.
....................................................

(varianta poate mai corectă a aceleiaşi idei)

Universul meu e o scară pe care am vrut să aşez rând pe rând
Într-o ordine-anume, mai rară, principii de viaţă şi gând.
O primă treaptă am numit-o iubire, sperând ca pe ea să adun
Tot ce trezeşte în mine simţire, chiar de e rău sau e bun.


Amintiri depănând, îmi pare un vis, scurgându-se lent printre fibre de suflet,
Iubirea-i o mare- nspumată, un mare abis, ne-alungă, ne cheamă, ne cuprinde încet,
Intr-un joc nesfârşit de-amăgire-ncântare din care ieşim eroi sau învinşi.


Încă o treaptă, mai dură, e plină; pe ea am pus raţiunea de pază,
De teama furtunilor ce-aduc neputinţă, mă rog de ea să-mi rămână trează;
Să-mi apere gândul, voinţa şi fapta, echilibrul precar să-l păstreze intact.


Durere,necaz, bucurie şi fapte, toate se-adună pe trepte unite,
Conturând imagini din lupte crunte dintre vise, idei, realităţi cernite.
Credinţa adună în ea gândire şi faptă, uneşte principii, alină dureri,
Ea este scheletul şi-mi dă calea dreaptă întregului meu univers de azi şi de ieri.