între ziduri tăcerile cotrobăie locul
umblând pe culoare paralele
doar piatra vorbește
și răspunde cu aceeași îndârjire
cu care se izbește de ea
cel care a rămas prins între ele

aruncată pe drum
așteaptă să fie călcată-n picioare
fiecare talpă este o altă apăsare
care o îngroapă în pământ
acolo devine ușoară

prinsă-n pereți
își oferă pentru gustare sângele rece
doar așa va putea să umble prin lume
ridicând piatră peste piatră în trupul
celui care a sorbit-o

pe cale, piatra are gustul depărtării
în temniță, de mucegai și noroi
pe morminte, de lacrimă uscată
în fântână
a rămas fără gust
acolo mimează desăvârșirea
răbdarea și setea

sfărâmate
le curg pletele albe
celor din carne și oase