poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 862 .



Scurtă privire asupra verbelor psihologice care desemnează ʽmirareaʼ în perspectivă cognitiv-funcțională
personale [ ]
Din nou despre mirare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2019-04-01  |     | 



‛Mirarea’ / ‛Surpriza’ reprezintă, după toate probabilitățile, o stare afectivă primară, cu alte cuvinte face parte din acele concepte-pivot (prototipice), funcționând ca invariante semantice, în măsura în care acestea desemnează zone de concentrare afectivă de un anumit tip (Goleman 1997: 289 sq.; Stoica 2012: 413). Având în vedere că ‛mirarea’ constituie o premisă importantă a actului gnoseologic, această stare afectivă a fost pusă în bibliografia de specialitate în relație cu emoțiile intelectuale. Discuția în jurul acestui concept a putut fi aprofundată inclusiv din perspectiva dihotomiei ‛emoții fine vs. emoții grele / tari’ (Gavriliu 1997: 90), în acest context ‛mirarea’ fiind distribuită în prima categorie, anume a emoțiilor fine. Încadrarea se legitimează în condițiile în care verbele care desemnează ‛mirarea’ sunt neutre atât sub aspectul intensității, cât și al polarității, aceasta spre deosebire de o serie de alte lexeme, aparținând aceleiași paradigme verbale și care sunt puternic polarizate (+pozitiv sau +negativ) sau/și marcate intensiv (cf., de ex., a șoca, a consterna, a minuna ș.a.).
Într-o abordare cognitiv-funcțională, verbele care lexicalizează sensul ‛a mira’ codifică un proces afectiv cauzativ, tip aspectual definit în relație cu noțiunea de ‛cauzalitate’ (dimensiune esențială în precizarea gradului de prototipicalitate). Structura evenimenţială a acestei categorii de verbe relevă un arc cauzal complet, având în vedere următoarele două aspecte: a) elementul afectogen (stimulusul / agentul) reprezintă punctul iniţial al procesului, în timp ce elementul afectat (experimentatorul) este punctul final și b) în interiorul structurii sintactice, punctul iniţial ocupă poziţia de subiect, în timp ce punctul final al transferului de forţă corespunde poziţiei de obiect direct (V., de ex., VESTEA i-a mirat pe PĂRINȚI). De fapt, o asemenea configuraţie actanţială corespunde determinării unui model cognitiv idealizat (MCI), care, la rândul său, codifică modul comun, empiric, în care sunt concepute procesele afective, şi anume ca evenimente provocate de o cauză exterioară nouă (Gehl 2007: 213). Altfel spus, o structură evenimențială de acest tip (i.e. cauzativă) este definibilă drept prototipică. În acest sens pledează în primul rând o serie de date statistice în conformitate cu care verbele psihologice / afective cauzative prevalează numeric asupra celorlalte subclase (psihologice), în speță asupra eventivelor și stativelor. [În conformitate cu rezultatele unor lucrări în domeniu, clasa verbală a cauzativului este bine reprezentată și deosebit de productivă în limbile romanice (v., de ex., Gehl 2007: 152, care face aceste observații cu referire la limbile română și italiană, pentru care constată predominanța netă a clasei cauzativelor asupra noncauzativelor. Astfel de date statistice susțin implicit faptul că acțiunea verbală cauzativă reprezintă instanța prototipică pentru categoria verbelor afective în general, în timp ce noncauzativele sunt instanțe atipice, nonprototipice. Așa stau, desigur, lucrurile dacă privim clasa verbelor psihologice / afective în sine, mai exact fără o raportare la marele ansamblu verbal, reprezentat și / mai ales prin verbele fizice. Luând însă un astfel de reper, atunci vom putea afirma că acțiunea verbală cauzativă reprezintă instanța prototipică pentru categoria verbelor în general și că, din acest unghi, verbele fizice implică gradul cel mai înalt de prototipicalitate. În raport cu o astfel de valorizare, verbele psihologice vor fi susceptibile de a fi descrise drept instanțe cu un grad inferior de prototipicalitate].
La antipod, verbele de stare / stativele (cf. a iubi, a-i plăcea, a spera ș.a.) reprezintă o categorie marginală, în cazul căreia nu putem admite un arc cauzal complet, din moment ce experimentatorul şi iniţiatorul se suprapun. În astfel de cazuri, contrar convingerilor empirice, procesele afective îşi au originea / sursa în constituţia psiho-somatică a experimentatorului, iar nu în realitatea exterioară (Gehl 2007a: 214) [V., de ex., ION o iubește pe MARIA). Aceasta și este rațiunea în virtutea căreia vorbim despre un experimentator pasiv în cazul tiparului cu verbe cauzative (sintactic, un obiect direct), respectiv despre un experimentator activ în cazul verbelor de stare, cu alte cuvinte, un experimentator (sintactic, un subiect) care îşi [auto]iniţiază trăirea afectivă. Aspectul a fost discutat în studiile de specialitate și în relație cu așa-numita tranzitivitate slabă, specifică verbelor afective cauzative (verbe cu experimentator pasiv), aceasta spre deosebire de verbele intrinsec de stare / de sentiment, care implică o tranzitivitate forte, în condiţiile în care experimentatorul este activ.
În cazul unor verbe psihologice cauzative cum sunt (și) cele care desemnează ‛mirarea’, transferul de forță este codificat ca schimbare rapidă, având în vedere că astfel de verbe evocă un proces nondurativ / momentan, ele fiind desemnate și ca noncontinuative exogene (Gehl 2007: 220). Această descriere este în concordanță cu definirea acestor verbe ca ilustrative pentru categoria afectivă a ‛emoției’. Totuși, verbele de mirare pot actualiza contextual și o semnificație durativă, sugestivă pentru experimentarea unei stări mai complexe, şi anume a unui sentiment. O astfel de valoare semantico-afectivă este admisibilă (îndeosebi) pentru tiparele pasiv-reflexive, contexte în care verbele respective se definesc ca stative (v., de ex., Manea 2001: 43). Acest tip aspectual este susţinut adesea prin coocurenţa unor modificatori adverbiali care aduc precizări privind experimentarea stării respective pe o anumită durată (care transgresează ‛momentanul’).
Apartenenţa verbelor care desemnează conceptul ‛a (se) mira’ la o zonă prototipică este susţinută nu doar de definirea acestora, la nivel intrinsec, drept cauzative noncontinuative [= verbe psihologice care desemnează o schimbare, în condiţiile codificării ‛emoţiei’], ci inclusiv de orientarea relativ mai pregnantă către dimensiunea negativă a experimentării ‛mirării’ (observaţie valabilă – aşa cum am avut ocazia de a constata în studiile noastre anterioare – în special pentru limbile franceză şi spaniolă), deşi verbele respective sunt matricial neutre. În acest context şi structura evenimenţială aferentă acestor lexeme verbale va fi descriptibilă în termenii unei structuri evenimenţiale prototipice, şi anume: [+schimbare], [+negativ], [+momentan]. Desigur, aşa cum se poate înţelege, şi de această dată, valorizarea drept prototipici a unor astfel de parametri (marcaţi pozitiv) se susţine în virtutea unor temeiuri statistice, la nivelul clasei verbelor psihologice prevalând numeric verbele marcate [+schimbare], [+negativ], [+momentan]. Aspectul este discutat de Gehl (2007: 222 sq.) cu referire la limbile română şi italiană. Observaţii similare apar şi la alţi autori, de pildă la Stoica (2012: 101), care arată că emoţiile sunt afectele cele mai frecvente, nu doar în română, ci în general vorbind, aceeaşi autoare admiţând inclusiv reprezentarea superioară a cuvintelor afective încărcate negativ.

Bibliografie (selectivă)

Gavriliu, Leonard, 1997, în Sartre, J.P., Psihologia emoției [Traducere, eseu introductiv şi note de dr. Leonard Gavriliu], București, IRI.
Gehl, Liana, 2007a, Bi-grammatica dei verbi di sentimento nell’italiano e nel rumeno, București, Editura Universității din București.
Gehl, Liana, 2007b, „Bigramatica verbelor de sentiment în italiană și română”, în Cuniță, A., C. Lupu, L. Tasmowski (eds.), Studii de lingvistică și filologie romanică: hommages offerts à Sanda Reinheimer Rîpeanu, București, Editura Universității din București, p. 439-453.
Gehl, Liana, 2009, „Sull’Esperiente”, în Abordări semantice în lucrări de lingvistică românească”, București, Editura Universității din București, 2009, p. 85-103.
Goleman, Daniel, 1995/1997, Emotional Intelligence, published by arrangements with Bantam Books.
Goleman, Daniel, 2001, Inteligența emoțională, București, Curtea Veche.
Stoica, Gabriela, 2012, Afect şi afectivitate. Conceptualizare şi lexicalizare în româna veche, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti.
Manea, Dana, 2001, Structura semantico-stilistică a verbului românesc. Verbele psihologice, Bucureşti, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Teleoacă, Dana-Luminița, Verbele psihologice: similitudini vs. divergenţe în context romanic [‛A (se) mira’ în română, franceză şi spaniolă] (lucrare în curs de elaborare).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!