poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 236 .



"Aerul unei dimineți de primăvară" sau nevoia de a fi religios.
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [andrei39 ]

2019-02-16  |     | 



Iarna mi-a lăsat o amprentă zgomotoasă , lătrătoare după o răceală firească, de sezon. Tusea, deși rară, este un motto al vremelniciei mele pe acest pământ. Și este vorba și de tine. Nu scapă nimeni ca să se laude cu vreo eternitate...
Totul e vremelnic, totul este făcut parcă pentru a ne reaminti aceleași lucruri, dar cu alți ochi:
primăvară a fost și când eram un puști
vară a fost și când m-am îndrăgostit prima dată
toamnă a fost și atunci când eram pe patul unui spital cu o primă colică de organ intern
iarna este și acum , ca și atunci, peren.
Suntem ca niște plante care o luăm de la capăt slăbite, epuizate de substanțele minerale din noi.. și așteptăm lumina soarelui să crească, să ne atingă ca o binecuvântare, să putem să spunem că existăm din nou, că avem dorințe, forțe noi...
Uneori aș vrea să intru în hibernare la sfârșit de noiembrie.. așa precum urșii.. să stau pe coada mea invizibilă și să îmi hrănesc trupul cu meditații, cu amintiri...
Dar crăciunul, nu îl vrei live?
Nu știu ce să zic, parcă a devenit prea firesc, desacralizat, prea plin de ”moși crăciuni” îmbrăcați in roșu făcând reclamă la băuturi răcoritoare, prefer acum mai mult o hibernare activă în vise, amintiri și ”autocizelare” ...
Eu nu prea mai am timpul necesar ”autocizelării”.. viața ne îndoapă cu nimicuri necesare supraviețuirii, timpul se comprimă sau ni se fură cu bună știință și când vine vremea introspecției... ori adormim de prea multă epuizare ori.. adormim de frică să nu descoperim ceva ce nu ne-ar plăcea la noi înșine. înțelegi?
Și uite așa trece si crăciunul si vine și ianuar-februarie ca să ne gândim la ghiocei
Ghioceii sunt un semn că blana albă a iernii se va schimba negreșit cu cea deasă de un verde aprins a primăverii.
Blana se schimba, anotimpurile se succed cu o rigurozitate apăsătoare dar noi, dar eu?
Eu ce fac? Mă schimb în mai bine? Mă cizelez?
Doar nu sunt aici așa... ca să fac umbră pământului și atât.
Nu?
Tu ce zici?
Ai venit doar ca să ai de unde pleca în lumea de dincolo?
Bine, dar de unde știi că exista o lume și dincolo?
Dar tu de unde ai ști că nu există??
Soarele știi că există?
Nici de asta nu poți fi 100% sigur.
Dacă e doar o hologramă?
Dacă suntem într-o lume în interiorul unui super-computer?
Dacă universul acesta este holografic, dacă sunt mai multe dimensiuni nu doar cele 3 cunoscute de noi la școală pe axele OX OY si OZ? Sau doar trinitatea timp spațiu materie...
Și dacă nu suntem siguri 100% pe nimic, atunci pe ce totuși mai putem fi siguri?
Eu aș putea spune că sunt sigur că exist așa cum exist în felul care mi-e dat să exist. Nu sunt 100% nici de asta, poate sunt în visul altui eu mai mare ca mine care doarme activ ”o viață de om”.. pot merge cu imaginația la nesfârșit. Dar oare merită? Nu e un consum de energie în plus, inutil?
Ideea este că dacă nu suntem siguri 100% pe nimic atunci trebuie să ne luam repere: ca si cum ne-am trezi brusc într-o peșteră întunecată și ne trebuie repere, un perete umed, o stâncă mai la dreapta, un râuleț cu apă rece mai la stânga și tot așa. Reperele ne fac să mergem mai departe.
Dacă am fi undeva în întuneric și nu am putea aprecia nimic, nici pereți, nici stânci, nimic , atunci ... suntem ca și morți..
Reperele ne salvează
Oamenii caută repere...
Primăvara, vara toamna.. sunt repere.
Ne putem baza pe ele, nu? Dacă ar fi fost o iarnă dublă, adică cât două anotimpuri ce ne-am fi făcut?
Sau dacă noaptea s-ar prelungi într-una din nopți cu încă 24 de ore în plus să zicem.. ce ne-am face? Am lua-o pe arătură cu mintea, vă spun eu. Reperele exterioare atât de precise astronomice, astrologice ne ajută mult să nu înnebunim. Busola noastră ne este dată de universul exterior și este ca un perete sigur, pe care poți să te sprijini..
Reperele ni le căutam toata viața.
Atunci începem să devenim religioși și ne întrebăm: oare nu exista cineva mai presus de tot ce se vede și care ne-a și creat?
Alții se mulțumesc să spună că venim la întâmplare.. din neant sau supa primordială.
Hmmm...
Halal reper neantul, nu crezi?
Eu prefer varianta cu Dumnezeu, cu un Creator al cerurilor, al pământului și al nostru. Nu crezi și tu asta? Sau am rămas singurul care crede?
Și atunci căutam cărțile sacre, sfinte:
Biblia, alții textele sacre hinduse, alții Coranul..
A crede fără dovezi concrete în ceea ce citim că ne este dat de sus înseamnă credință.
A crede ”religios” sau altfel spus a avea credință este un joc periculos dar fascinant totodată:
periculos pentru că poți crede în ceva ce se poate dovedi la urmă fals dar dacă în ceea ce crezi se dovedește adevărat in cele din urmă devine fascinant totul. Nu?
Viața ta se schimba pas cu pas
Mergi pe altă cărare, bătută cu pietre prețioase, nu simple pietre de pavaj provenite din carieră.
A crede în ceva superior ție și a te încrede în legile acelei persoane cu P, de notă și smerenie. Nu poți să te încrezi și să faci doar ce iți trece prin cap, ce vor mușchii tăi, nu? Nu poți. Trebuie să ceri voie, să întrebi: E voie asta?
Deci apare firesc și un set de legi, de reguli ca să nu te rătăcești în peștera întunecată a vieții.
Ți se șoptește: ia-o la dreapta acum, apoi la stânga și iar ia-o înainte și tot așa
Dar cine iți șoptește?
Tu iți șoptești ție însuți?
Nu, aia se numește a gândi. Doar atât.
Toți avem acest mecanism, acest cip în computerul nostru, gândirea și posibilitatea de a alege. Cu toții.
Nu despre asta vorbesc. Iți șoptește o voce ce vine de sus spre pământ, e o voce foarte slabă, abia perceptibilă.
Păi și cum o recunosc de alte voci?
E greu de spus așa.. în două cuvinte
Ca să o recunoști de alte voci sau influențe externe minții tale trebuie să ai antrenament.
Antrenamentul se face cu Legea Sa în mână in fiecare zi
Până ne intră în sânge ... Nu am altă variantă!
Ca un arbitru care stă cu legea (regulamentul) fotbalului în fiecare zi ca să devină un arbitru cât mai bun.
Apoi vocea începe de la un timp să fie mai ușor de recunoscut, sau prezentă
Să nu ii spunem voce, să nu cădem în patologic.. psihiatrii de abia așteaptă asta. Să dăm dovadă de înțelepciune
Să ii spunem vocii: ”aerul unei dimineți de primăvară”
Știi cum e senzația aceea când te scoli într-o dimineață prin februarie martie și simți primăvara în nări, în plămâni?
”Miroase a primăvară ”parcă îți spui..
Așa și aici, ”miroase a Dumnezeu și a îngerii Săi”
Când începi să simți mirosul de înger de Dumnezeu eu zic că ești pe calea cea îngustă de care se vorbește .
Toată viața avem de tras cei ce dorim să găsim această cale
Nu e un drum de o zi, ci de o viața
Greșeala ne însoțește la tot pasul.. ca o umbră blestemată.
I se mai spune și influență demonică.
Eva a pățit-o, Adam...
Cain fiul lor care l-a ucis pe fratele său Abel
Umbra blestemată de atunci si-a făcut prezentă durerea și suferința pe pământ.
Nimeni nu a scăpat..
Ne uităm la oglinda legii, vedem imediat și umbra acolo, într-un colț pitită.
Însuși marele David împăratul Ierusalimului nu a scăpat de ea..
A poftit la trupul unei femei ce nu era a lui.. a premeditat apoi o crimă ca să devină acea femei doar a lui și... apoi au apărut ca o consecință psalmii care sunt o plângere dureroasă ...
Umbra ne însoțește pe toți și lovește fără milă acolo unde te doare mai tare.
Copacii când își pierd în fiecare toamnă frunzele se plâng de aceeași umbră a morții care i-a lovit si pe ei.. trebuiau să fie veșnici, să dea fructe de 12 ori pe an... ce frumos sună.. dar realitatea e alta.. astfel intră în pământ de rușine în fiecare iarnă și își recâștigă parțial demnitatea primăvara.
Suntem loviți de umbra morții... asta este și în loc să căutăm urgent o scăpare parcă trăim într-o hipnoză continuă.. din care cu greu mai vrem să ieșim.
Un cancer pe ici colo în trup sau moartea cuiva apropiat, o durere mare sufletească ... doar așa mai ne trezim câte un pic...urât mod mai alegem de a ne trezi.
Dar nu toți...nu, o mică parte poate prea mică să o pot contoriza cumva..
Vine primăvara , o simt în nări, în plămâni..
Vine și îngerul de sus o dată cu ea, încep să îl simt și pe el în sfârșit.. după o adormire de aproape o viață.
16 februarie 2019
Curtici





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!