poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 337 .



omul de zăpadă
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ioanip ]

2019-01-20  |     | 



Că un nor vagabond s-a furişat la adăpostul întunericului
şi în tăcerile nopţii prin ciur şi-a cernut fulgii mari
aşternând pe trupul ogrăzii o plapumă groasă de-o palmă
s-a mai văzut. O toană, acolo, a iernii ce dă de furcă
doar celor mari, obligaţi cărări să facă până la claia de fân,
la grajd, coteţul porcului, la târlă, coteţ de găini
şi wc, dar pentru ţâncul mai mare decât prispa cu un cap,
ieşit pe cărarea ce duce la poartă, înfofolit, cu cizmuliţe cam mari, rămase mici lui frate-său, ca şi căciula brumărie pe care tot o ridică de pe ochi, zăpada asta pe care o privea
de atât de jos, era magică prin miile şi miile de steluţe
ce licăreau în alintul razelor timide de soare căzute pieziş.
Numai dumnezeu ştie ce era în căpuşorul lui, că lua cu pumnişorii zăpada, o arunca în sus şi râdea sub ploiţa de stele.
Şi a venit Victor a lui Jarca, un văr mai mare, prieten
la cataramă cu fratele Didi şi au intrat amândoi în zăpadă,
dinspre prispă începând să rostogolească bulgării lăsând
în urmă dâre tot mai late până aproape de poartă unde i-au
tăbâncit unul peste altul, sus punând unul mai mititel.
Întrebat Didi îi spune ca fac un om de zăpadă. Om de zăpadă?
Cum adică? Tace şi priveşte cum Victor înfige două şeorse
de mătură ca mâini, Didi un ştiulete de popuşoi ca nas, doi
ochi de cărbune şi gură din coaja unei bucăţi de lemn de
cireş. Chiar că semănă a om, şi începu să râdă când Didi
îi pune pe cap omului alb o oală cu smalţul sărit şi coada
sucită pe-o parte.
- Îţi place? Nu-i aşa că-i frumos? Dădu din cap că da.
- Dar să mai ştii, îi mai spune frate-său cu glas misterios,
până dimineaţă se face viu, dar tu să nu spui la nimeni,
ne-am înţeles? - Da, zise cu glas mic.

Şi a fost seară, şi a fost noapte cu somn şi aşteptări.
Când s-a trezit a şi sărit să se uite pe geam şi mare
minune văzu. Omul de zăpadă îşi ridicase mâinile şi,
cu capul pe spate, cu ochii lui de cărbune privea la cer.
Trage şi-l scoală pe Didi. Îi spune că da, este viu, să
vină să vadă. -Păi, nu ţe-am spus eu... îi zise ăsta
zâmbind.
Mai târziu, când a ieşit în curte, o altă uimire, omul
de zăpadă îşi lăsase mâinile-n jos şi privea chiondorâş
către poartă. În sufletul lui n-a mai putut să mai încapă
taina şi fuga s-a dus în bucătărie unde taică-su meşterea
la nişte opinci iar maică-sa jumulea o găină opărită.
- Mamaie, mamaie, omul nostru de zăpadă e viu, zise dintr-o
suflare. - Da, Ionică mamă, aşa-i dacă spui tu, îi intră ea
în voie doar să-şi poată continua treaba. - Dar chiar e
viu, zise trăgând-o de poale, să chiorăsc. Se jura prima
oară bătând din picior. Ea făcu ochii mari. Cu şorţul se
şterse şi-i pune mâna pe frunte. - N-are febră, oare şi
are băietu ista, Iordachi? - N-are nic, mereu i să nazare lu aista câte şeva...
De ce nu-l credeau şi pe el, şi Didi râde... Cu jale mare începu să plângă retras lângă pat în durerea lui, până
lui Didi i se facu milă. Veni lângă el şi-i zice la ureche:
-Hai să-ţi arăt şmecheria. Îşi şerge ochii şi mucii cu
mâneca şi-l urmează. Ajunşi la omul de zăpadă, prin mutări
repetate de mături şi cărbuni, Didi, îl făcu pe acesta să pară
ca fiind viu în diferite posturi. - Acum înţelegi, îi zise,
eu aşa am făcut fără ca tu să ştii şi tu ai crezut dar
omul de zăpadă nu-i om adevărat că n-are inimă nici măcar de
gheaţă, e o mare minciună...

A crescut şi până azi când are părul albit s-a ferit,
dezamăgit, să facă om de zăpadă.

..............................................

La telefon nu-i mai răspunde de la acel incident care
a despărţit adevărul de minciună. E îngrijorat totuşi,
dacă, doamne fereşte... Îşi face drum pe la poarta ei.
Trebăluieşte prin curte. Oftează uşurat. Îi vine s-o stige
dar, brusc, în minte îi apare acel de demult om de zăpadă...
Se-ntoarce şi cu pasul mărit pleacă...




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!