poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 272 .



Gândirea politică a lui Mihai Eminescu
personale [ ]
Material prezentat de Silviu Rațiu la evenimentul cultural dedidcat geniului literaturii românești

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [MyMosys ]

2019-01-10  |     | 



Miercuri, 09.01.2019, Societatea cultural-patriotică ”Avram Iancu” - Filiala Mureș a organizat un eveniment de suflet închinat lui Mihai Eminescu. Făcând parte din linia tânără a patrioților mureșeni care stau de veghe la integritatea națiunii în spațiul transilvănean, Silviu Rațiu a pregătit un material impresionant pe care am marea plăcere de a-l prezenta în cele ce urmează.

Gândirea politică a lui Mihai Eminescu
I. Primatul națiunii
În concepția lui Eminescu, omul nu aparține întregii omeniri, ci numai unei
părți. Această parte, care este națiunea are o misiune de îndeplinit. Singurul lucru
pe care-l poate face individul este de a se pune în serviciul națiunii sale, pentru a o
ajuta să-și îndeplinească misiunea care îi este hărăzită.
Pentru omenire, ca ființă colectivă, nu se poate lucra decât punând individul
în serviciul celor care sunt alături de el și este destinat să trăiască împreună cu el.
Cine vrea să lucreze cu folos pentru omenire, trebuie să lucreze pentru națiunea în
cadrul căreia s-a născut. Cosmopolitismul este o imposibilitate, realitatea de care
suntem legați prin lanțuri ce nu se pot desface e națiunea: „E o chestiune ce nu
există, aceasta a cosmopolitismului. Să nu fim inventivi în chestiuni al căror înțeles
ar fi greu de definit pentru fiecare dintre noi. Poate că ar exista cosmopolitism -
dacă el ar fi posibil. Dar el e imposibil. Individul care are într-adevăr dorința de a
lucra pentru societate nu poate lucra pentru o omenire care nu există decât în
părțile ei concrete – în naționalități. Individul e osândit prin timpi și spațiu de a
lucra pentru acea singură parte, căreia el îi aparține. În zadar ar încerca chiar de a
lucra deodată pentru toată omenirea, el e legat prin lanțuri nedesfăcute de grupa de
oameni în care s-a născut”.
Gândurile acestea exprimate în perioada studiilor la Viena, vor rămâne
aceleași și mai târziu. În 1876 pentru Eminescu, cosmopolitism și egoism este
același lucru. Cosmopolitismul este numai pretextul de a nu face nimic pentru o
parte din omenire, din partea unui individ care nu lucrează nimic pentru universul
întreg.
Eminescu are deplină încredere în vitalitatea națiunii. În sufletul lui era
înrădăcinată convingerea că oricâte piedici i s-ar pune în cale, o națiune sfârșește
prin a învinge. În ceea ce privește națiunea noastră, Eminescu are deplină încredere
în puterea de rezistență și în vitalitatea biruitoare asupra tuturor asupritorilor și
restriștilor: „limba și naționalitatea românească vor pieri d
2
material, cu stingerea prin moarte și fără urmași a noastră, nu prin deznaționalizare
și renegațiune.”
Altă convingere a lui Eminescu este aceea că națiunile au dreptul de a se
ridica și de a-și determina singure soarta: „Toate națiunile trebuie aduse la valoarea
lor proprie”. Pentru Eminescu, triumful națiunii este triumful dreptății: „E
pietroasă și încovoiată calea dreptății, dar e sigură.” Crezând cu tărie în triumful
dreptății, Eminescu susține nu numai că națiunea noastră se va elibera de dușmani,
dar și că celelalte națiuni vor sfârși prin a ieși de sub jugul ce li s-a impus de
națiuni mai puternice.
Eminescu nu exprimă numai o credință mistică în triumful dreptății. El se
bazează pe faptele istorice, pe dreptul natural al fiecărei națiuni, atunci când își
exprimă hotărât opinia că o națiune nu are dreptul să domnească asupra alteia, că
singure națiunile au dreptul de a fi stăpâne asupra lor însele, de a avea
suveranitatea și legislația proprie și că a trece suveranitatea unei națiuni în
subordinea alteia, este o crimă împotriva celei dintâi. Pe baza acestor convingeri,
Eminescu cerea drepturi nu numai pentru românii din Austro-Ungaria
(transilvăneni), ci și pentru toate națiunile oprimate.
II. Stat și națiune
Opiniile lui Eminescu asupra statului se bazează pe concepția sa asupra
națiunii. Pentru Eminescu, națiunea reprezintă o sumă de puteri vii care merg în
direcția hotărâtă de propria lor natură: „Politica de stat maghiară e zadarnică,
deoarece forțele națiunii noastre se vor desvălui în direcția impusă de natura lor și
vor înfrânge ideea de stat austro-ungar”.
Este în vorbele lui Eminescu nu numai încrederea în triumful națiunii dar și
convingerea că în lupta dintre stat și națiune, aceasta din urmă sfârșește prin a
birui.
Pentru Eminescu, adevărata unitate socială capabilă de a înfrânge piedicile și
de a se dezvolta dealungul veacurilor nu este statul ci națiunea. Istoria
contemporană a confirmat părerea lui Eminescu.
3
Eminescu își orientează gândirea politică mai mult asupra națiunii decât
asupra statului. Statul este dependent de națiune, existența lui este inferioară
națiunii, astfel încât trebuie asigurat triumful națiunii.
III. Statul reazim al națiunii
În opinia lui Eminescu, statul trebuie să fie reazimul sigur al națiunii și să-și
îndeplinească un rol moral prin ocrotirea meritului și muncii. Astfel Eminescu
afirmă: „noi primim ideia statului ca apărător al meritului legitim, al averii
legitime, al muncii legitime, ca ceva superior dispozițiilor generale ale unei
generații, ca un element moral, alături de imoralitatea even
4
Statul demagogic nu își poate îndeplini menirea, fiind dominat de interese
personale și condamnat să fie un stat care nu rezistă descompunerii. Statul
demagogic devine o unealtă în mâna politicienilor, departe de a asigura dezvoltarea
armonioasă a claselor sociale și de a încuraja meritul și munca, acest stat este o
organizație de paraziți și salariați nu în slujba națiunii ci a partidului. Statul
demagogic este un mecanism fără moralitate, fără suflet și fără ideal. Eminescu
definește acest stat: „statul e azi mașina prin mijlocul căreia cei lași se răzbună
asupra potrivnicilor lor politici.”
Statul demagogic nu realizează armonia intereselor clasei dominante cu
acele ale clasei muncitorilor: „Acest simțământ al statului, al armoniei intereselor
s-a pierdut cu desăvârșire astăzi, când statul e astfel constituit încât poate fi condus
în mod unilateral cu reprezentanții unei singure clase sociale, exclusive prin natura
ei.” Asupra aceluiași aspect, Eminescu afirma: „Ideia abstractă a statului ca
apărător al intereselor claselor societății, ca scut al individualității contra tiraniei
personale și a tiraniei ulițelor, se zbate pe moarte, neavând nici un sprijin”.
IV. Statul național
În opinia lui Eminescu, condiția principală pe care trebuie să o îndeplinească
statul nostru este aceea de a fi un stat național: „Statul nostru nu are altă rațiune de
a fi decât aceia că e stat românesc, deci desvoltarea elementului românesc este și
caută să fie ținta noastră de căpetenie.”
Numai statul național poate realiza condiția ca elementul românesc să-și
impună geniul lui specific și să fie determinat în viața societății. Realizând un
asemenea stat național, nu mai trebuie să ne preocupe elementele străine care-și
supun interesele lor dezvoltării noastre naționale: „Chestiunea de căpetenie pentru
istoria și continuitatea de dezvoltare a acestei țări, este ca elementul românesc să
rămâie cel determinat, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui,
înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, cu un cuvânt geniul lui să rămâie
și pentru viitor norma de desvoltare a țării și să pătrundă pururea această
desvoltare. Voim statul național, nu statul cosmopolit, nu America dunăreană...
Noi credem că, menținându-ne cu statornicie punctul de plecare al statului național,
e mai mult ori mai puțin indiferent dacă oamenii care supun desvoltarea lor proprie
5
desvoltării naționale a României, sunt în orice caz de origină pură traco-romană,
sau dacă într-un număr de cazuri, această origine nu este atât de proprie.”
Soarta și caracterul neamului trebuie să fie determinate de elementul
național: „ De aceea credem, întemeiați pe vorbele bătrânului Matei Basarab, că
țara este, în linia întâia, elementul național și că e scris în cartea veacurilor ca acest
element să determineze soarta și caracterul acestui stat.” Într-un alt articol
Eminescu afirma: „Natura poporului, instinctele și înclinările lui moștenite, geniul
lui, care adesea neconștiut urmărește o ideie pe când țese la războiul vremii,
acestea să fie determinate în viața unui stat.”
După părerea lui Eminescu, aceste condiții nu sunt realizate în statul
demagogic și de aici violența împotriva păturii conducătoare și atacul împotriva
liberalismului: „Patria un oțel, poporul o amestecătură, biserica un teatru pentru
politicieni, țara teren de exploatare pentru străini, viața noastră publică o ocazie
pentru ilustrarea și ridicarea imigrațiunii din câteși patru unghiurile lumii.”
Condamnând liberalismul, Eminescu condamnă un întreg sistem de conducere și o
întreagă organizație de stat.
V. Statul este un organism, instituțiile organele lui firești
În viziunea lui Eminescu, statul este un organism foarte sensibil. Întocmai
cum un organism își caută formele firești de viață și statul are nevoie de instituții
reieșite în mod firesc din natura lui, spre a-și asigura viața. Asupra statului ca
organism există multe reflexii în publicistica lui Eminescu. El afirma: „Un stat e un
întreg organic și întocmai precum eu am întotdeauna conștiință prealabilă despre
actele de voință ce se petrec în trupul meu, așa și țara trebuie să știe tot ceia ce
urmeazăa se face în numele și în interesul ei”.
Concepând statul ca un organism, Eminescu explică în ce constă arta
politică: „arta politică e ca arta medicului: are să subvină acțiunii și reacțiunii
binefăcătoare a naturii.” Menirea artei politice este: „să subvină acțiunii și
reacțiunii binefăcătoare a naturii, nu să impună legi a priori unui organism, care nu
poate trăi decât în conformitate cu legile lui înnăscute.”
Expunând ideile sale asupra statului și societății ca fapte ale naturii,
Eminescu consideră că statele au tendința naturală de a se osifica în forme de a
6
avea forme stabilite prin care generațiile trec de-a rândul asemenea materiei care
trece prin formele existenței. În societatea privită din orice punct al dezvoltării,
sunt conținute fazele ei viitoare, legile, dreptul, religia: acestea nu sunt decât
organele vitale ale societății. Eminescu percepe instituțiile ca niște organe ale
corpului social care se dezvoltă după legile naturii. Privind felul cum se
introduceau la noi instituții neizvorâte din propria viață, era firesc ca Eminescu să
ajungă la convingerea că acestea constituiau un atentat la legile dezvoltării firești a
unui stat.
VI. Legile progresului și civilizației
Eminescu era convins că societatea nu progresează prin salturi. Adoptând
principiul leibnitzian, Eminescu afirma: „Cine-și închipuiește a putea progresa prin
salturi, nu face decât a da înapoi.”
Eminescu atacă formele nou introduse deoarece nu s-a ținut seama de fondul
românesc tradițional: „Noi susținem că poporul românesc nu se va putea desvolta
ca popor românesc, decât păstrând drept baze pentru desvoltarea sa tradițiile sale
istorice, astfel cumele s-au stabilit în curgerea vremilor.” Într-un alt articol, afirma:
„Noi susținem că, e mai bine să înaintăm încet, dar păstrând firea noastră
românească, decât să mergem repede înainte, desbrăcâdu-ne de dânsa prin străine
legi și străine obiceiuri.”
În opinia lui Eminescu, progresul se realizează încet, dar garantat. El se
ridică împotriva inovatorilor care introduc legi și instituții fără să țină seama de
legile naturale ale progresului și fără să respecte ceea ce este tradiție și fond
național. Eminescu și-a asumat rolul la redacția ziarului Timpul de a arăta cum
spoiala și fraza mascau numai o lipsă de fond adevărat. Eminescu era deplin
convins de adevărul susținut de el și de ușurința inovatorilor: „veacurile viitoare nu
vor putea să treacă fără un zâmbet de dispreț, peste ușurința cu care aruncăm la noi
bunuri morale, pentru care un alt popor, mai aspru, mai primitiv și mai tânăr, ar
risca liniștea publică chiar.”
În ideea a ceea ce înseamnă o civilizație adevărată, Eminescu atacă formele
introduse. Civilizația adevărată nu înseamnă introducerea formelor de viață
potrivite cu alte națiuni care își urmează evoluția lor firească. Legile cele mai bune
7
într-o țară, pot să aducă spre prăpastie o altă țară, asemeni unui medicament bun
pentru un organism, care poate fi în același timp dăunător pentru un altul.
Civilizația adevărată răsare din adâncimi proprii, din rădăcini proprii, nu din
imitarea obiceiurilor și instituțiilor străine.
Pentru a ajunge la o civilizație adevărată, trebuie ținut cont de ceea ce
trecutul nostru a creat și pe baza lui să acționăm: „Deci orice civilizație adevărată
nu poate consista decât într-o parțială întoarcere la trecut, la elementele bune,
spătoase, proprii de desvoltare.”
Introducerea instituțiilor și formelor nu l-au înșelat pe Eminescu, el
identificând această falsă civilizație. Eminescu preferă să fim un stat sănătos cu
instituții barbare, decât un stat putred cu instituții frumoase.
Eminescu a atacat formele introduse pentru că pricinuiau istovirea și sărăcia
națiunii pe de o parte și nu țineau seama de tradițiile și fondul național pe de altă
parte, iar din această atitudine reiese gândul statornic la națiunea noastră pe care
Eminescu ar fi vrut să o vadă progresând în mod firesc spre o civilizație proprie.
VII. Legea muncii
În concepția sa politică, Eminescu evidențiază unicul mijloc de a ajunge la
realizarea unui cuprins corespunzător formelor introduse și anume: munca,astfel el
afirma: „Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneși.” De
asemenea, Eminescu susține că numai munca serioasă ne poate duce la un progres
real: „Nici ziare, nici legi, nici academii, nici o organizație asemănătoare cu cele
mai înaintate, nu sunt în stare de a înlocui munca și o stare de lucruri ce nu se
întemeiază pe ea, e o fantasmagorie care va dura mai mult sau mai puțin, dar se va
preface în fum la suflarea recei realități”.
Eminescu cere tuturor membrilor națiunii contribuția prin muncă, pentru a
avea dreptul de a se bucura de viața de stat. El numește aceasta „teoria socială a
compensației” în baza căreia o clasă socială sau un individ compensează numai
prin munca intelectuală sau fizică.
Privind viața publică a acelei perioade și găsind pretutindeni saltimbanci ai
vorbelor, nepregătiți, gata să jongleze cu orice principii, improvizați gata să
8
reformeze totul prin magia jocurilor de cuvinte, înstăriți și înscăunați în raguri
peste noapte, profesând o limbuție neserioasă dar lucrativă, Eminescu arată singura
temelie a progresului și civilizației: munca.
VIII. Conservatorismul naționalist al lui Eminescu
Eminescu pretinde de la un program conservator crearea tuturor condițiilor
necesare unui progres firesc în toate ramurile de activitate ale națiunii. Apropierea
lui Eminescu de convingerile conservatoare se observă din notele lui manuscrise și
din diferite articole scrise în perioada studiilor la Viena.
Influența austriacă cuprinde însă întreaga doctrină conservatoare pe care
Eminescu și-o expune și în articolele din ziarul Timpul, din care reiese convingerea
lui că doar conservatorii pot salva națiunea și că un stat liberal nu poate fi puternic:
„Dacă liberalii sunt patrioți și naționaliști, vor trebui să devie reacționari și să
împărtășească cu noi acest titlu, cu care azi ne fac imputări”.
În opinia lui Eminescu, doar conservatorii sunt capabili de a combate răul
din țară, doar legile conservatoare pot fi bune și oricine voiește îndreptarea
lucrurilor va trebui să devină mai mult sau mai puțin conservator.
Încrederea lui Eminescu nu se limitează la activitatea trecută și prezentă a
conservatorilor, ci se răsfrânge și asupra a ceea ce ei vor face în viitor: „Unul este
partidul conservator cum una este țara, una Constituția liberală dată de același
partid conservator, precum și tot ce s-a făcut și se va face vreodată pentru unirea
neamului românesc, de către partidul conservator se va face”.
Eminescu este de părere că partidul conservator nu trebuie să lupte împotriva
principiilor de libertate și egalitate, ci împotriva abuzului ce se face prin acestea.
Convins că liberalii au falsificat instituțiile în ființa lor și că se folosesc de
ele numai pentru paradă și satisfacere de interese, Eminescu consideră că partidul
conservator are menirea de a da formelor un cuprins real.
Liberalii discreditează instituțiile prin abuz, conservatorii trebuie să le
conserve prin realizarea fondului lor.
În atitudinea sa politică, Eminescu este intransigent în ceea ce privește
principiile. Convins fiind că instituțiile noastre trebuie să reprezinte ceva real, nu
9
numai forme goale, Eminescu susține că tot ce se face în țară trebuie să aibă ca
punct de plecare Constituția țării în întregul ei.
Eminescu înțelege constituționalismul ca păzirea reală a principiilor înscrise
în pactul fundamental al țării. El pretinde ca factorii de guvernământ să-și
îndeplinească fiecare misiunea precisă de legi și să nu le încalce. De asemenea,
Eminescu pretinde ca fiecare factor să-și cunoască atribuția specifică și să fie
responsabil de îndeplinirea ei. Fiind contra imixitudinei de puteri, Eminescu cere
ca alegătorul să fie lăsat să-și exercite în conștiință datoria cetățenească și să nu fie
supus presiunilor morale și materiale. Constituționalism nu înseamnă doar simple
forme sub care totul este fals, forme care ascund doar o societate organizată de
exploatare și intimidare a țării.
Ținta supremă a partidului conservator trebuie să fie întărirea elementului
național și apărarea lui împotriva a tot ceea ce l-ar primejdui: „Și ținta noastră a
fost totdeauna conservarea elementului național și ocrotirea acestui element contra
concurenței excesive și a propriei lui neprevederi. Fie ce zi ce trece ne convinge
mai mult că aceasta trebuie să fie ținta supremă, nu numai a oricărui conservator,
dar a oricărui român care vrea să aibă o țară românească”.
Astfel pentru Eminescu a fi conservator se identifică cu a fi român și a voi
binele națiunii. Felul cum înțelege el dezvoltarea țării în temeiul principiilor
conservatoare nu este ostil progresului politic și social. În concepția politică a lui
Eminescu există un spirit pe care trebuie să îl înțelegem, un spirit conservator care
vizează pregătirea unei evoluții, nu săvârșirea de salturi schimbătoare a lucrurilor.
IX. Antiliberalismul lui Eminescu
Pe cât de mare este încrederea lui Eminescu în conservatori, pe atât de mare
este convingerea lui că liberalii și liberalismul în esență nu pot face o națiune să fie
puternică și să progreseze în mod firesc și continuu.
Eminescu a atacat politica liberală cu toate aspectele ei, a înfierat pe cei de
proveniență nesigură care alcătuiau partidul liberal, a mărturisit adesea
convingerea că liberalii sunt dușmanii națiunii.
La baza neîncrederii lui Eminescu în liberali sunt diferențele de origine și de
caracter dintre liberalism și conservatorism. Pe când conservatorul are ca armă
10
adevărul, liberalul se servește de intrigă și viclenie; pe când conservatorul se
exprimă sincer, liberalul ascunde întotdeauna adevărata intenție.
Eminescu a manifestat o nemărginită dragoste pentru țărănime care pentru el
se identifica prin însăși nația. Iar această dragoste i-a amplificat înverșunarea
împotriva liberalilor care, după părerea sa, exploatau doar națiunea. Este
interesantă ideea pe care o exprimă într-unul dintre articolele sale politice: „ să se
răscoale țăranii cândva în România pentru a scutura jugul ciocoilor și atunci vei
vedea dacă vom trăi pe acele vremuri, cât de sanguinari și cât de nemiloși vor fi
acești democrați față cu poporul răsculat.”
Eminescu este convins că legislația liberală a încurajat lupta de exploatare,
această legislației fiind exclusiv în favoarea clasei de mijloc, care în acea perioadă
era formată din evrei, astfel că prin liberalism Eminescu prevedea o epocă
dominată de evrei, față de care domnia fanariotă ar fi fost o epocă de aur.
Visul lui Eminescu era un stat puternic prin care națiunea să se dezvolte și
să-și îndeplinească menirea ei civilizatoare.
La baza atitudinii politice a lui Eminescu nu sunt numai sentimentele unui
militant pentru un partid și ci o gândire bine fixată asupra conservatorismului și
liberalismului în genere.
Suflet aprins și entuziast, minte gânditoare și preocupată de toate problemele
vieții naționale, Eminescu și-a pus toată energia în serviciul ideilor pe care le
considera mântuitoare. Prin gândirea sa politică, Eminescu nu reprezintă o simplă
atitudine de poet sau de ziarist înfeudat unui partid, ci o clară concepție
naționalistă.
X. Corupția
Abordând aspectul corupției, jurnalistul Mihai Eminescu scria: „corupția e
mijlocul cel mai lesnicios de trăi în România. Acesta este spiritul cel rău care
desface societățile românești și le nimicește pân-în sfârșit; acesta este veninul care
dă loc la mișcări sociale și la nemulțumire … contribuie a destrăma spiritul public,
11
a-l face să nu mai creează nici în drept, nici în bine, a nu mai aștepta nimic de la
muncă, totul de la tertip și de la apucătură…
Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea
corupției și a nulității recompensate…. Această priveliște îi ia poporului încrederea
în valoarea muncii și în siguranța înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că,
fără a ști ceva și fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat și om cu vază…
contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup la
grupuri din ce în ce mai numeroase de cetățeni.“
Identificând mita ca una dintre cele mai accentuate forme ale corpuției,
Eminescu afirma: „Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită
capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”.
Eminescu în articolele sale politice, condamnă interesul personal practicat în
politică în defavoarea interesului național astfel: „Din momentul în care luptele de
partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în
care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu
mai poate fi vorba de neatârnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută
puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere
precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală în ţară şi Parlament, nu mai
e decât manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe
atât de vrednice de condamnat”.
Eminescu identifică și diviziunile sociale, a căror apariției este cauzată de
existența corupției, fapt care l-a determinat să afirme: „În situaţiunea politică şi în
condiţiunea civilă ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toţi o stare
de siluire şi o anomalie, cu toată organizaţiunea savantă a instituţiunilor, în toate
raporturile sociale tradiţionale, încât am ajuns să nu credem în nimic stabil. Putem
zice că nu este un singur om serios între noi, fie martor fie autor, în revoluţiunile ce
ne-au agitat şi ne agită de treizeci de ani, care să creadă în stabilitatea stării de
lucruri în care ne aflăm; nu este om care să nu se întrebe când o să se sfârşească
această operă interminabilă de schimbări care divizează din ce în ce mai mult
societatea noastră în tabere ostile”.
Fiind de părere că activitatea politică trebuie desfășurată de către persoane
capabile de a desfășura această activitate pe cât mai bine posibil, Eminescu
12
abordează cu vehemență greșelile politicienilor afirmând: „Greşalele în politică
sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică
dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei"
Suflet aprins și entuziast, minte gânditoare și preocupată de toate problemele
vieții naționale, Eminescu și-a pus toată energia în serviciul ideilor pe care le
considera mântuitoare. Prin gândirea sa politică, Eminescu nu reprezintă o simplă
atitudine de poet sau de ziarist înfeudat unui partid, ci o clară concepție
naționalistă.
09.01.2019
Rațiu Silviu
Bibliografie
1. Eminescu, Opere, vol. III, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999
2. Eminescu, Opere, vol. IV, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999
3. Eminescu, Opere, vol. V, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999
4. Eminescu, Opere, vol. VII, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999
5. Eminescu, Opere, vol. X, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1999
6. Radu Mihai Crișan, Eminescu interzis - Gândirea politica, București,
Editura TIBO 2009

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!