poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 168 .



Minarete sol-aer, cu diverse raze de acțiune
personale [ ]
note aprilie-septembrie 2018

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2018-10-03  |     | 



Nimic nu e mai greu decât să crezi în dreptul tău legitim de a nu face absolut nimic. Dar trebuie încercat!

Mahomed se întreabă: ”Să aibă Dumnezeu un copil? Unul singur?”
”Et si l'amour n'est q'une attitude?”, se întreabă Joe Dassin.
- nevoia de certitudini, nevoia de a pune punct gândirii. Limita

A spus o glumă și A RIS TOT EL de ea.

Fumez. Un stol de lilieci înnebuniți fâlfâie izbindu-se de pereții cutiei mele craniene. Țiuie.

A scrie mânat de repulsie, de lehammite ...

După ce publici, cum să mai găsești forța de a scrie fără să te gândești la cititor...

Desigur, trebuie să facem față
și chiar facem față,
chiar dacă fața asta pe care o facem noi
nu mai e demult o față
ci o mască
sub care prosperă valuri de viermișori....

Ezitarorul-șef se apropia pe căi ocolite de casa iubitei sale
ezita / ezita / ezita
pe drum un număr apreciabil de poeți
cu mitraliere pe umăr, la picior,
în dinți
patrulau / patrulau / patrulau...
și astfel a fost o seară
și a fost o dimineață.
Pe la prânz
dădu colțul și intră pe strada iubitei.
Utilaje preistorice
turnau chiar pe acea stradă
asfalt fierbinte.
Prin aburi chipul ei la balcon
cu o salată verde
cu rădăcina în sus
pe cap
surâde.

Ideea de a lăsa ”o urmă” pe această lume. De a nu o părăsi înainte de a-ți lăsa pe ea secrețiile... sau măcar ceva din ele.

- Ce-ți dorești de ziua ta?
- Un subconștient nou nouț, curățel și apretat.

Ziua aceea însorită de mai
în care am luat din piață
- urdă cu mărar
- roșii foarte bune cu 3 lei 90
- căpșuni mici
- cireșe
- 250 de grame de fâșii de burtă de somon afumat
cu fum de lemn de arin
pe unde o fi?


Copiii se ascund sub fustele mamelor
și dispar acolo pentru totdeauna.
Astăzi vulvele mamelor sunt aspiratoare.
Vacuum.
Astăzi exersăm încetarea funcțiilor vitale.
Cei care mă citesc sunt cei care spun că nu mă citesc.
Iar cei care nu mă citesc sunt cei care știu că eu nu mai citesc.

Un fel de cântec de sirenă în ultrasunete mă împiedică să scriu.
Din cadrul umplut cu negru al ferestrei din bucătărie vine un uruit de avion.
Respect!

Da, veți face pe voi, dar nu caca, ci creier...

Când îi spun cuiva ”cretinule”, intenția mea nu este de a-l umili, ci de a-l trezi.

”Avem probleme cu masturbarea și vrem să ne aruncăm în aer” - tineri afgani răspunzând întrebărilor unui reporter RFI care documentează, în Afganistan, mecanismul de radicalizare etc... (mai 2018)

Fumez ca să-i pot suporta pe cei care gândesc asemenea militanților împotriva fumatului.

Supa în care au fiert inima unui bărbat îndrăgostit și vaginul unei femei indiferente are exact același gust cu cel al supei în care au fiert inima unei femei îndrăgostite și penisul unui bărbat indiferent...

Sensul, pentru viață, înseamnă ceea ce aerul reprezintă pentru cameră sau pentru cauciucul tubeless?

Clipele în care Poezia dă peste mine au ajuns să mă înspăimânte. De aceea este atâta moarte în privirile semenilor mei.
De aceea mama pe care eu o visez pute.
De aceea sunt atât de despicat.

Capul meu este o mașină de spălat cu 1000 de rotații pe minut în care Dumnezeu își spală ciorapii.
Ceea ce scriu încearcă să mă muște.

Real Madrid contra Ireal Barcelona.

Într-o vreme eram posedat.
Acum sunt deposedat.
Tumbele pe care sufletul meu le făcea când respirai...

ADVINCULA - numele de pe tricoul unui jucător din naționala Peru

Minarete sol-aer, cu rază mică și medie de acțiune

”Ne-am înstrăinat de parcă am fi doi pești negri într-un butoi cu cerneală” replică din filmul, serial? Reforma, Germania 2017

”Există o retorică a certitudinii pudrate” (Pleșu despre limbajul bisericesc de la noi)

Tetrapilectomie

Și poate că în Moarte vom intra tot așa cum am intrat și în Viață:
urlând.
congestionați
de repulsie
și de frig
schimonosiți
de scârba primei atingeri.
Apoi liniștindu-ne treptat
surâzând
unui chip care nu va fi al mamei.

Din moment ce noi suntem învățați să luăm nașterea, aducerea de copii pe această lume, drept ceva absolut normal, prilej de fericire, etc, sigur că pe lângă asta vom înghiți alte milioane de imbecilități, precum sclavia, politica, etc.

Îmbătrânesc.
În curând nu va mai trebui să fiu atent la nimic.
În jurul meu femei lovite,
gata oricând să plângă pe ceea ce scriu.

Să fie oare vaginul doar o cutie a milei?

Cum să deghizezi ideile lui Cioran, de exemplu, în ceva care să-i hipnotizeze pe idioți în felul în care îi hipnotizează fotbalul, boxul, micii, berea etc...

Nu știu dacă mi-e rușine că sunt român, dar în orice caz nu mă simt niciodată printre ai mei.

Impulsul de a scoate pistolul pe stradă și a trage la întâmplare în trecători. E cineva care să nu-l fi simțit măcar o dată? Oricine are limitele lui. Sigur că la fel de normal este să ne controlăm acest impuls. Dar faptul că-i condamnăm în bloc pe cei care fac asta, adică exact ceea ce am dori să facem noi înșine, catalogându-i drept teroriști, e o isterie... O reflexie a frustrării.

Cum să înțelegi de ce te-ai născut dacă nu ți-ai suflat nasul măcar o dată în viață în ciorapul murdar cu care ai alergat încălțat o zi întreagă prin lume?

Nimic nu mă încântă mai mult decât gândul că am trecut prin viață fără să mă ating de ea.

Faptul că am ajuns pe Lună e frumos, dar este un lucru mic
Să scrii Odiseea e frumos, dar e un lucru mic...
Lucrurile pe care aș fi putut să le fac dacă nu aș fi fost adus în această lume,
în care mă mișc ca într-un borcan de miere.
Ce frumos dansează acest urs cu lanțul tras prin nas!
... în această lume în care cei care te citesc te văd mai bine decât cei printre care trăiești

”Să nu ne tăvălim apocaliptic, pentru că nu e cazul” (Carmen Croitoru).

Visez un cititor fermecat,
pe jumătate adormit,
cu ochii umezi și avizi
care să uite încă de la primele rânduri
de Realitate
(care este o curvă)
și să-și amintească brusc de vidul din care s-a ivit,
starea aceea de imponderabilitate pierdută...

Maturizarea - a fugi de valul de lavă care se răcește...

Avem pe de o parte gândirea de tip alfa, potrivit căreia sufletul omenesc și comunicarea lui e tot ce contează...
avem pe de altă parte gândirea de tip beta, potrivit căreia Viața e un accident stupid al Naturii
și mai avem și un mare Morcov în fund,
cu tot cu Iepure!

Dacă scrii despre Hitler înseamnă că-l ”promovezi”?

Problema e că eu chiar am avut un submarin galben,
exact ca în cântec.
Avea și cârmă. O cârmă roșie, de plastic.
Deși era teleghidat (nu radiocomandat ca acum), cârma trebuia potrivită cu mâna:
vroiai ca submarinul să meargă drept, o puneai dreaptă.
Vroiai ca submarinul să meargă în cerc, o înclinai etc.
Pe puntea din fața turelei, avea o mitralieră minusculă.
O mitralieră neagră, de plastic moale,
protejată de un fel de balustradă minusculă, neagră, de plastic.
Panoul de control, mare cam cât un aparat foto, era tot galben și avea un buton mare, roșu, pe care dacă îl roteai, puteai regla viteza.
În panou erau și bateriile.
Avea și două aripioare laterale, tot din plastic, tot roșii,
fiecare cu trei unghiuri de înclinare (poate vroiai ca submarinul să se scufunde,
poate vroiai să iasă la suprafață,
sau poate vroiai să meargă drept.
După ce am scris această descriere, mi-a venit în minte să-l caut pe internet.
Și, ce credeți? L-am găsit.
Ce rost mai are această descriere?
Legătura cu cântecul am făcut-o mult mai târziu,
când mama îmi aruncase demult submarinul la gunoi.

Un coleg de clasă al fratelui meu, pe nume Ștefan,
a venit la o aniversare a lui și i-a rupt firul.
Apoi a stat mulți ani într-o cutie cu vechituri,
după care a fost aruncat.
De ce?

La vârsta la care ascultând The Yellow Submarine
începeam să înțeleg că îmi și place ceea ce ascult,
am căutat submarinul, dar nu l-am mai găsit.

Solistul s-a oprit, dar orchestra duce mai departe melodia.
El doar zâmbește
și mai rostește, din când,
fragmente de vers.

Peisajele, munții, pădurile care încântau copilul - parcă mă bucur de jucăriile unui mort...

personaje: Adriana Scorbut
Emanuel Gută.

Dacă în Spania există o mișcare separatistă bască, de ce nu avem și noi una șapcă?

Îi spun Andrei că dimineața, în drum spre serviciu, am căzut cu trotineta în mijlocul străzii.
Răspunde: Te pun să-mi iei vopsea de păr nouă, că mi-ai scos peri albi cu prostiile tale!

Articolul gratuit ”oi” a fost postat în grupul oierilor?

Pe la 17 ani luna mai era un fel de iubită a mea. Acum, când vine, mă simt un pic pedofil...

În era asta digitală
mâna maicii domnului miroase altfel decât cea de pe mormântul bunicii mele.
Marea de care-mi este mie dor
este o mare care pute
a alge împuțite
a pești împuțiți
a nisip împuțit
a papuci împuțiți.
La Mediterana mă simt ca într-o farmacie.
De aceea marea mea e neagră.
iar burta mi-e plină de sânge.
Aș lua câteva rafale de mitralieră
cu lingurița
dimineața
pe stomacul gol.


Parcul Circului, duminică 20 mai 2018: Un băiețel și două fetițe, dintre care una ține de ghidon o trotinetă, discută aprins la umbra unui pom. La un memnt dat băiețelul întreabă:
- Oare Arsenie Boca avea și el trotinetă când era mic?
Cad cu toții pe gânduri și se îndepărtează în tăcere....

Mă rog de frunze să rămână frunze,
de aer mă rog să rămână respirabil,
de pământ să nu se topească ...
dar frunzele, aerul, pământul
îmi râd în nas.
Greiere în plămânul stâng
Greiere în plămânul drept.

Memoria Akasha.

Generalul Traian Tetrat - soțul lui tanti Alina

Scenă din serialul Afacerea (Brazilia): Șeful unei rețele de ”escortă” e vizitat de fosta nevastă (nu se văzuseră de ani de zile), care-l roagă cu lacrimi în ochi să vină acasă să vorbească cu băiatul lor adolescent, care se află într-o depresie gravă, vrea să se sinucidă etc. Omul ezită, se codește, în fine după câteva zile se hotărăște să vină, femeia îi deschide ușa, îl poftește fericită în casă, îl roagă să aștepte puțin în sufragerie, dispare, timp în care omul copleșit de emoții se lasă să cadă de sus pe canapea. Se aude un scheunat scurt și înfundat, omul sare speriat în sus, se uită și vede că omorâse cățelul familiei, care dormea pe canapea...

”Aia nu era caracatiță, era calacratiță...” (un turist între două vârste adresându-se familiei, nevastă și doi copii, la ieșirea dintr-un restaurant, Eforie Nord, 2 iunie 2018)

”Ia-ți împuțiciosu” (Andra despre dopul meu de ureche)

Abia când vom deveni în sfârșit privighetori
cu picioare lungi de flamingo,
abia atunci le vom putea mărturisi părinților noștri
cât de mult ne chinuie simpla lor existență
și doar atunci le vom putea explica cum simpla lor existență ne soarbe
picătură cu picătură
energia vitală
pe care tot ei ne-au băgat-o pe gât
născându-ne
fără să ne întrebe dacă vrem să ne naștem.

Insomnie cine ești tu?
Ambrozie acrită, uitată la soare,
crevasă invadată de igrasie
din care în amurg țâșnesc lilieci țiuind,
un fel de mamă a mea urlând
încercând să mă absoarbă la loc în uter,
unghie învinețită
prinsă în ușa trântită de mătuși apocaliptice...
de ce te ascunzi în umbra aceea
de care mi-e dor?

Nu am greșit refuzând să părăsesc casa copilăriei mele. Simt asta de fiecare dată când, seara, deschid ușa dormitorului: un fel de reanimare instantanee...

Să mulțumesc celei care m-a adus în această lume în care, acolo unde eu văd o pisică, semenul meu vede un cal?

”X este protagonistul unui soloșău” (Ruxandra Demetrescu, ”critic de artă”, la Zebra)

Ilizibil

...
sub ochii celui care citește acest poem
ar putea apărea cel mult droaia de purici
ce umplu îndeobște ecranul la încheierea oricărei transmisii
...
poate chiar furculița aceasta știrbă pe care o văd acum ivindu-se din ceață
și care este (doar eu știu) lumea aceasta în care am fost născuți -

dar nu mai mult

restul rămâne:
ilizibil
ilizibil
ilizibil

Cu toate acestea observăm cum:

1. odată cu maturizarea începe și pierderea minților
(în felul în care sângele se scurge dintr-o rană
și apoi se pierde
în nisip...);

2. pe măsură ce copilăria se îndepărtează
capul adultului devine o pâlnie
în care se toarnă cu nemiluita spaime -
ca într-un cazan fără fund;

3. degetul care apăsa creionul cu care începusem să scriu acest poem
s-a topit
(acum sunt liber:

- lumină albă,
lumină roșie,
lumină cu testicule -);

4. ceața din stomacul înfometatului
este fecundată de un spermatozoid încornorat;

5. se naște umbra lui T.S. Eliot la Cozia;

6. Dragostea devine o simplă ”temă”;

7. sânii tatălui meu
înveliți în păr alb
renasc alene
la mine pe piept...;

8. luminile se sting.

Pesemne că port în cutia craniană un nisetru
de nu reușesc să pricep ce e în capul semenilor mei ...

Ceea ce aș vrea să mărturisesc în fața unei instanțe irefutabile și perfect absorbante
este că nu am fost niciodată inteligent.
E o confuzie!

Ne deschidem sufletul crezând că așa e bine... Dar sufletul ce este nu știm. Deschidem ceea ce nu știm.

Tot ceea ce scriu devine un câine care vrea să mă muște.

Pedalam pe aleea presărată cu flori de tei
și vântul îmi șoptea diverse lucruri prin tâmple
și mă gândeam, încercam să înțeleg de ce,
trăind aceleași senzații ca la 16 ani, aceeași euforie în picioare și în păr,
aceea și bucurie a libertății pe bicicletă,
nu mă mai puteam bucura ca atunci...
să fie oare faptul că orice mamă responsabilă cu cărucior care-mi iese în cale
ar putea face un pas în orice direcție, fără să se uite?

Să susții că nu crezi în Dumnezeu e ca și cum ai spune că înțelegi tot ce te înconjoară, tot ce se întâmplă...
Cred în Dumnezeu, pentru că nu înțeleg, și cu cât îmbătrânesc cu atât înțeleg mai puțin.

Ale cui sunt mâinile din interiorul mâinilor mele?
Cui aparține țigara care îmbracă țigara pe care o fumez?
De unde vine ochiul care se zbate în interiorul ochiului meu?
Cui aparține copilul din interiorul acestui bătrân?
Al cui ești mă?

Lumea aceasta pe care ne târâm zilele cu zâmbetul pe buze și cu morcovul în suflet ...

Cum am ajuns un om minunat...

”Nebunu lu mama...”

Care e diferența dintre urma lăsată de o picătură de apă care se scurge vertical pe geamul din bucătărie și crăpătura din geamul celălalt?

Noaptea a devenit un pitic.

Politicienii se bazează pe idioțenia maselor. Bețele în roate nu pot veni decât de la minoritari. Sau de la minotauri.

Misterul Afacerilor Externe, de lângă Ministerul Truismului din Piața Uimirii.

Dacă cel care postează e postac, cel care gândește ce e?

Adunam de pe câmp mâinile rupte ale tovarășilor mei de arme
și stelele fixe...

Ei stau în cuburi bine închise, perfect echilibrate, stabile.
Eu locuiesc într-un cub cu un perete lipsă,
deschis către ceva de culoarea nopții.

Se va spune despre mine: ”A fost unul din marile capete lipsă ale acestei țări”
De ce?
Pentru că n-am vrut să mă leg cu nimic de această lume.
Doar gravitația.
Atât.

Eu singur sunt fericit. Nefericirea apare la contactul cu ceilalți, cu cei care fac și desfac regulile vieții crezând că ”Asta-i viața!” Dar asta nu e decât faza terestră avieții...

Eroteftika (m-am speriat?)

Mi-e dor de jegul maro-roșcat care mi se strângea între degetele de la picioare când mă jucam pe-afară prin praf ...

Fabrica de talăngi Nay din Pirinei. Poveste: Vaca șefă a cirezii îmbătrânea și s-au gândit să-i pună la gât o talangă mai mică, mai ușoară... Din acel moment vaca a refuzat să mai conducă cireada, rămânea în urmă, făcea ”mutre”. Imediat după ce i-au redat vechea talangă și-a reluat rolul.

Rezervația Cerului Înstelat Pic du Midi din Pirinei. Se ocupă cu protejarea calității cerului. Poluare luminoasă: în marile orașe în loc de 3000 de stele se văd doar 10.

Politica este modul în care omul îi spune lui Dumnezeu: ”Te-ai ramolit. Eu știu mai bine cum trebuie făcute lucrurile”

La Ruxi acasă, în timpul discuției despre excursia în Provence, ochii mi-au căzut pe un cârlig de lemn de pe masa din bucătărie. Am știut imediat că trebuie să mi-l prind de nas. Ceea ce am și făcut.

Câinile care m-a lătrat cu gura plină - în Parcul Circului, 2 iulie 2018, dimineața.

”Dacă noi am făcut rezistență prin cultură, atunci și cizmarul a făcut rezistență - prin acupunctură...” (Mircea Dinescu la Mic dejun cu un campion, TVR)

”Când te trezești foarte devreme dimineața și ai impresia că trăiești într-un soi de acvariu verzui” (Selma Iusuf, DV, 3 mai 2018)

Oamenii pe care eu îi văd pe stradă sunt doar umbre în comparație cu cei din poveștile bine scrise.

Cu aripa nu poți scrie, mai ales dacă în prealabil ai înghițit un cașalot.

Ascuns în mine doarme un mormânt albastru,
ca un acvariu cu pereții moi,
ca o mașină a Poliției oprită la locul faptei cu girofarul aprins
albastru
roșu
albastru
roșu
deschide pe jumătate un fel de ochi
începe să-mi urmărească fiecare gest,
felul în care mă aplec ca să dau de mâncare pisicii...

”Cerchiamo sangue di tutti i colori” (anunț publicitar, Milano, 9 iulie 2018)

Dacă am vedea aerul în care zburăm ne-am mai teme de avion?

Îți amintești la început lumea cum era?
ca o scenă pe care ți-era teamă să calci
ca un acvariu în care te rușinai să bagi degetul
să n-o tulburi...

”Les poilus” - veteranii de război francezi din WW1

Chiar și-așa,cu Palme en cour / Iată-ne pe Cote d Azur

M-am gândit la inima iubitei mele ca la un fluture ud.

Parcul Muzeului de Istorie Naturală din Milano e un fel de Cișmigiu. Parcul Mișcigiu.

Vaci fosoforescente
Relația personală pe care o am cu dinții mei
cu ochii (puțin înroșiți)
cu degetul mic dela picorul drept, cel cu unghia inaccesibiă ...

23 iulie 2018, ora 13.00 Anca intră în redacție, dă cu ochii de mine și primul lucru pe care mi-l spune este că m-a visat cum îi dădeam cafea într-o ceașcă verde cu margini aurii - se așează la biroul ei și îmi arată și gestul cu care i-o întindeam, pe lângă calculator...

Mă rog de povestea pe care vreau să o scriu să mă ia cu ea, acolo... Dacă tu nu vrei să fii scrisă, adusă aici, atunci ia-mă tu pe mine acolo
la tine.

Stau ghemuit în pădurea arterelor foșnitoare
și-n noaptea fără de lună.
Ronțăi libelule uscate și hoit de meduză
chircit la rădăcina bătrânei artere foșnitoare.
Lumina gâfâie,
îi este din ce în ce mai greu să urce muntele.
Eu ronțăi libelule uscate și hoit de meduză
așteptând-o.
Șuruburi din carne de veveriță.
Bufnițe râgâind.
Stau ascuns în pădurea arterelor foșnitoare
mănânc libelule și hoit de meduză.
Târziu Lumina mă ajunge.
Își trage sufletul,
Mă atinge,
și-mi șoptește
la frunte:
Teme-te de Om!

Râd
cu râsul morților mei.

Corpus Hermeticum: ”Din Materie partea cea mai subtilă e Aerul. Din Aer Sufletul. Din Suflet Mintea. Din Minte Zeul (...) Mintea este în Suflet. Sufletul este în Aer. Aerul este în Materie”
- faptul că prin controlul respirației putem controla o anume stare sufletească;
- faptul de a fuma: fumul care intră în plămâni poate modifica o anume stare sufletească;
- starea în care nu poți fuma: fumul te ustură, te arde;
- starea în care ai da orice pentru un fum de țigară;
- nevoia de a fuma dupăo iluminare sau după ce ai citit ceva care ți-a mers la suflet;
- gustul diferit al țigării în funcție de diferitele stări ale sufletului;
- nevoia de a ieși la fumat după ce ai muncit.

A ști care e rostul tău pe lume e același lucru cu a ști de ce te-ai născut? Evident, nu.

În fața blocului o pisică adulmecă țeava de eșapament a unui VW din parcare. Tandrețe și plictiseală în același timp.

Mesajul central din Bardo Todol: după moarte nu alege lumina cea blândă și îmbietoare ci pe cea strălucitoare și arzătoare și aruncă-te în ea! Asta nu a înțeles poporul român la alegerile din mai 1990.

Realitatea și-a pus în cap să mă deprime.

Se făcuse un fel de noapte în miezul acelei zile.
Toți cei pe care-i citisem se timoraseră brusc:
credeau că nu mai au ce-mi spune.
Se temeau că eu aveam să spun
ceea ce și ei, toată viața lor, doriseră să spună
dar nu mai apucaseră.
Se temeau că trăiseră degeaba.
Era ceva despre orificiul prin care venim pe lume.
Era ceva despre mamele noastre.

Mi s-a spart borcanul cu timp.
Între un obiectiv și altul viteza crește brusc la 300 000 km/sec.
De la spălatul pe dinți până la somnul din pernă
trece fix o secundă
pe care nu o zăresc.
Veverița cu care mă intersectez în parc
rage.
Pe piept îmi cresc 137 de mameloane
pe care cineva le mulge într-o clepsidră.
Firele de nisip stropite cu laptele meu
se transformă în gândaci mici.
Gândăcei.
Îi privesc cum aleargă
în toate direcțiile.

Cine s-a căcat pe umbra mea?

”Lampa lui Flaubert din biroul său de la Rouen servea ca reper pentru navigația fluvială...” (George Banu în Dilema Veche, 5-11 iulie 2018)

Câine mușcat de inimă.

”...decât atunci când înflorește mongolia...”

”... nu mai e nimeni și nimic
de parcă Dumnezeu a început să se obișnuiască
cu singurătatea...” (Lucian Mănăilescu)

- Cu ce vă ocupați?
- Cu tristețea.

”Am avut jandarmi mușcați” (Georgian Enache, Jandarmeria Română, după 10 august)

Stimați telespectatori, viața dumneavoastră s-a încheiat.
Vă dorim noapte bună.

De mers în Monemvassia, Grecia.

Cu Andra, într-un magazin cu bijuterii din oțel inoxidabil, ca într-un muzeu, peste 2000 de ani ...

Un motociclist
care te depășește pe o stradă goală
noaptea de septembrie
și luminița roșie care rămâne în urma lui
ca o cometă
magnet pentru ochii tăi înroșiți
de biciclist tomnatec
este doar un motociclist
care te depășește pe o stradă goală
noaptea de septembrie
și luminița roșie care rămâne în urma lui
ca o cometă
magnet pentru ochii tăi înroșiți
de biciclist tomnatec?

Andra la 3 ani:
- floricică = Hihihihă
- elefant = Hihihaho
- Andra Drochioiu = Ama Dodoiu

În scris e altfel: trebuie tu să construiești din cioburi oglinda apei ...

Pe vârfurile munților s-a așternut un strat gros DNA (Digi24)

Știre care trece neobservată: pe umbrela unui vânzător stradal de hot-dog s-au strâns brusc cca 30 000 de albine, din motive încă neelucidate. Nu păreau interesate de hot-dogi. Doar stăteau pe umbrelă (Digi 24, 29 august 2018)

Apa de la cișmeaua din cimitir. Și vișinii.

Privește:
mâinile mele sunt ruinele unui delir
ele sunt ruinele unui seism
ele sunt ruinele unui taifun
ele sunt cele care te-au
STRÂNS.
Ca și cum mâini nevăzute
ar încerca să mă recompună din cioburi

1. Implică-te
2. Detașează-te
3. Implică-te
4. Detașează-te
5. ...

Simptomele candidozei vaginale.

Titlu: Lansare de Moarte

Invitație la o masă pătrată.

”Are și muzică și gunoi...” - copil privind un papagal Marele Alexander în voliera murdară de la Zoo, București, 16 septembrie 2018.

La Maternitatea Ploiești a căzut un lift cu 15 lăuze - Digi 24, 19 septembrie 2018

Contestatarii lui Dragnea mai au nevoie de doar câteva voturi pentru a obține o largă majoritate la votul din Cex - Digi24, 20 septembrie 2018

Nu dau găuri cu bormașina în orele de odihnă - deci nu exist.

Trupul meu (multilateral dezvoltat) transmite:
NU ÎNCETA SÃ MÃ HRÃNEȘTI.
Sufletul meu (pe melodia lui Andrieș) transmite:
”Fără mine, fără mine, fără mine nu”
Ființa mea este o ciulama.
Vine o pisică uriașă cu picioare foarte mici
încălțată cu un fel de ciucuri moi
și calcă peste tot ce am scris.

”Corectitudinea politică”, scleroza UE, migranții - toate problemele astea nu vor fi niciodată rezolvate cum trebuie fără a lua în considerare frustrările personale ale decidenților care decurg din restricții precum cele impuse de căsătorie: obligația de a trăi alături zi de zi de aceeași persoană. Călcarea în picioare a legii nescrise a dragostei: Distanțarea.

Alfa Romeo și beta Romeo...

Senzația de castrare pe care o am imediat ce intru în contact cu știrile politice.

Vei fi în stare să cânți ”Mamă care faci gogoși, tu le faci tu le miroși” la Judecata de Apoi?

Referendum: în ce fel de gaură este moral să ne introducem penisul?

Tenebrele la control!

Văd cerul senin
norii albi
brazii verzi
râurile albastre
dar eu nu mai sunt
asemenea cu toate acestea.

”Ploile vor prefera Carpații meridionali” (buletin meteo Digi 24, 1 octombrie 2018)

Viața ca o muscă în ochi,
un pârț ineluctabil.

Nimeni nu se apropie prea mult de mine.
Cei de care m-aș fi putut îndrăgosti
vedeau ceva la mine
în ochi poate
ceva de care fugeau ca de moarte.
Un fel de confirmare a absenței vieții.
a ambiguității faptului de a fi
a șubrezimii fundației pe care își clădiseră planurile de a trăi.

Nu există un rost general. Fiecare își caută rostul lui. Își face rostul lui. Și cum îl face? Imaginându-l. Își imaginează un rost și apoi îl adoptă. Astfel trăim de fapt o mare iluzie colectivă.

”Munții vor separa vremea frumoasă de cea mohorâtă, chiar și astăzi” (meteo Digi 24)

Pe măsură ce înaintezi în vârstă epocile trecute îți par mai aproape. Când m-am născut eu al doilea război mondial era la mii de ani lumină de mine. Astăzi el față de nașterea mea e la fel de aproape ca nașterea mea față de mine.

”Atenția publicului” nu mai înseamnă nimic. A fost atât de îndelung și de insistent masturbată cu cele mai sinistre și inepte metode încât nu mai reprezintă nimic.

Septembrie
Știu că există Poezie
atunci când oamenii de pe stradă
din senin prind culoarea cerului.
Și atunci O las să treacă.
Nu scriu nimic.
Ieri dimineață la semaforul de la Arcul de Triumf
am fost poet preț de 37 de secunde.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!