poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 305 .



Fără grații
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pasa ]

2018-08-20  |     | 



-1-

N-ai cum să știi amplitudinea zborului
dintr-o durată,
doar fâlfâirea de-o clipă a unor aripi
transparente ca visul,
nici n-ai crezut vreodată că poți iubi altfel decât simplu,
cum respiri,
nici că a trăi în simbioză cu frunza presupune altceva
decât inspirație și expirație.
Tandrețea din flori e doar tandrețea ta;
tristețea lor, revelarea tristeții tale;
polenul risipit, propria ta risipire
în respirații inegale.
Dacă spui că iubești, iubește,
atât cât îți permite zborul
dintr-o durată!
Dacă spui că ai aripi, zboară!
Ia-te la întrecere cu păsările
dintr-o durată!

Dar tu nu mă iubești,
trăiești într-o fâlfâire
de-o clipă.
Doar visul a rămas în zborul
dintr-o durată,
zbor a cărui amplitudine
n-ai cum să o știi.


-2-

Și totuși, am rămas în durată,
două stane de piatră în așteptarea modelării.
Mai întâi a venit vântul,
ne-a șoptit că n-are timp suficient pentru noi.
Apoi a venit gândul.
A rămas în expectativă câteva clipe,
apoi a plecat și el pe alte cărări.
Când s-a apropiat suflul esențial,
călăreț de elită pe-un val,
am căpătat suflu,
ne-am îmbrățișat derutați
de-atâta durată.
Piatra căpătase inimă,
suflul ne-a dat și suflet,
în care am întârziat îndeajuns,
sperând că vreun vânt blestemat
n-o să ni-l sufle.

Dar, cum și sufletele se despart,
știam că n-o să întârziem prea mult
în înalt.


-3-

Stăteam pe digul de pietre.
Tu nu erai nici măcar în proiectul unui vis.
Oricum, visam prea puțin.
Și, până la urmă, la ce bun
visu-n zadar?
Mă poleise soarele pe o parte,
suficient cât să mă-ntorc, să privesc marea.
Tu aveai să vii mai târziu,
ca o sirenă trăgând pe uscat
barca dorințelor.

Destinul ne scrisese să murim,
puțin câte puțin,
unul în altul.
De-aceea, nu mi-a rămas decât să iubesc
înaltul.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!