poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 53 .



Libertatea
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-07-05  |     | 



Nu am o evidență a postărilor și nici nu există o anumită ordine în ceea ce privește tematica pentru simplul motiv că nu am avut intenția de a dezvolta o tematică! Am încercat, pe cât m-am priceput, să răspund unor întrebări puse de alții sau chiar de mine. Îți pot spune doar că, despre subiectul ăsta și ăsta am mai vorbit, deci... caută, dacă într-adevăr te interesează! Atunci când reiau voit o anumită temă, o fac privind-o, poate, din alt punct de vedere. Și asta mi se întâmplă des, iar dacă vei constata că repet anumite idei... asta este! Nici eu nu mai am răbdare să caut printre postările anterioare. Pur și simplu, îmi este mai ușor să scriu. De ce oare sunt mai înțelegător cu persoana mea!?...
Și despre aspectul libertății am mai vorbit dar, cred că subiectul este mereu actual și, oricând ar mai fi loc de... completări.
Voi încerca, de data asta, să-l încadrez între trei repere: Sfântul Augustin, Spinoza și Rudolf Steiner. Așa... cât mă pricep!
Am să încep cu Steiner făcând referire la a sa „Filosofie a libertății”. De fapt, este vorba despre trei cărți, „Filosofia libertății” fiind cununa, pot spune. Vorbesc, deci, despre: „Teoria cunoașterii la Goethe”, „Adevăr și știință” și... ce spuneam mai sus. Pentru că legătura dintre ele este foarte mare, editorul le-a grupat într-un singur volum (băiat deștept!). Îți spun toate astea... poate cine știe, îți va cădea vreodată în mână!
Spune Steiner, deci, că primul pas spre libertate pe care îl face omul este acela când fapta sa are la bază cunoașterea motivului care o determină. Prin ideea asta el separă acțiunea instinctuală de cea rațională. Cam ce ar însemna asta? Asta ar însemna că omul, prin construcția sa actuală în care și-a dezvoltat deja un suflet al rațiunii propriu (adică omul de după anul 747 îdH), nu mai este ființa care răspunde impulsului spre acțiune, care, să zicem, îi vine din exterior sau chiar din interior, printr-o acțiune instinctuală, ci prin una care are la bază acel liber-arbitru, de care omul este așa de „mândru”. De rațiune vorbim. Impulsul spre acțiune nu se mai oprește în straturile corporalității de unde pornesc instinctele, ci este interiorizat, trecut și analizat prin „bogăția” lui sufletească, cu ajutorul gândirii. Asta în cazul în care, o eventuală repetarea nu a creat, cu ajutorul memoriei, o linie deja mai scurtă, o obișnuință sau un reflex, adică. Dar, ce înseamnă această „bogăție”? Înseamnă cam tot! Ea începe prin a include chiar viața instinctuală, apoi, temperamentul, caracterul, deci, până aici, tot de-ale corporalității, apoi trecem la cele sufletești și aici, pe primul loc ar fi sfera cunoașterii pe care o regăsim întipărită în copul eteric, predispoziții afective, viață de voință, moralitate, capacități cognitive... Toate le putem reuni sub denumirea de trăsături caracterologice. Cam în sfera asta se învârte liberul nostru arbitru care și el face parte din ființă noastră. Când ia o hotărâre, omul nu face decât să aleagă între posibilitățile pe care le oferă sfera lui de cunoaștere flancate de predispozițiile lui permanente sau de moment! Din acest motiv se poate spune că omul rațional este cu atât mai liber cu cât sfera lui de cunoaștere este mai mare. Doar că, această libertate va fi limitată întotdeauna de capacitatea omului de a-și înmagazina cunoașterea în corpul eteric, de capacitățile lui intelectuale oferite de creierul fizic, care nu este organ al gândirii ci oglinda care reflectă în conștiența de sine adevărata gândire care se produce în corpul eteric și sufletul rațiunii, dar și de durata limitată a vieții și desigur și de predispoziția spre cunoaștere. Până aici am vorbit de om ca fiind reprezentat de eul său sufletesc. Tot ce am enumerat mai sus se constituie în acest eu fals, eu care este construit în baza moștenirilor, care ne parvin din viața anterioară, datorate karmei. Fiecare manifestare sau încarnare, să zicem, determină apariția unui nou suflet care se sprijină pe aceste moșteniri, moștenire pe care o găsim înscrisă nu numai în corporalitatea fizică, eterică și astrală, dar și în predispoziții sufletești și chiar în tot ceea ce îl înconjoară pe om ca... familie, zona în care trăiește, neam etc. Ceea ce numim noi liber-arbitru, nu ne oferă decât o libertate față de lumea spirituală prin faptul că, prin construcția lui actuală, și aici tot la sufletul rațiunii mă refer, omul a pierdut orice legătură cu aceasta, legându-l, însă, strâns de lumea materială și de constrângerile ei prin modul în care se formează și funcționează eul nostru sufletesc, împreună cu conștiența de sine.
Adevărata libertate pe care o poate avea omul se va manifesta, însă, abia atunci când acest eu este depășit odată cu toate restricțiile lui, iar impulsul spre acțiune îi va veni din Eul său spiritual pe calea intuiției, adevăratul Eu numit și individualitate etică. Din acest motiv se spune că omul liber, cu adevărat liber, nu are nici caracter, nici mamă, nici tată, nici religie, nici lege, nici cunoaștere, nici naționalitate, nici nimic din ceea ce înseamnă eul sufletesc, pentru că Eul spiritual nu mai este legat de trupescul său, de astă dată. Și asta este o realitate la propriu. În punctul ăsta ar trebuie făcută legătura cu Sfântul Augustin. De ce? Pentru că, în câteva cuvinte el sintetizată întreaga „Filosofie a libertății” scrisă de Steiner, prin sintagma „IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI!” Sau, dacă dorești, întreaga „filosofie” steineriană, care, de fapt, nu este filosofie, intrând în categoria științelor spirituale, nu face decât să explice aceste cinci cuvinte. Hm!... Măreț!! Augustin se referă, desigur, la iubirea spirituală pe care Dumnezeu-Tatăl și-o manifestă prin Duhul Sfânt. Un om care își transcende eul sufletesc este acela asupra căruia coboară Duhul Sfânt, în sensul că el se unește încă din viață cu Eul său spiritual care se găsește la nivelul spiritual al Duhului Sfânt, nivelul Manasului superior. Din acest motiv impulsul spre acțiune care vine de la acest Eu are la bază iubirea spirituală, adică un impuls coborât din Duh, adică ceva care este peste orice formă de constrângere regăsită în eul sufletesc. O faptă care are la bază o noțiune primită prin intuiție, din Eul spiritual al omului nu poate fi supusă judecății omenești. Ea nu poate fi bănuită de eroare. Din acest motiv spune Augustin că poți face ce vrei, pentru că greșeala este exclusă. Să judeci o asemenea faptă este ca și cum ai judeca voința Domnului.
Dar, să vedem ce spune și Spinoza! El dă o definiție a libertății! De ce nu am început cu ea? Deoarece vreau să-ți arăt că, de fapt, omul nu va fi niciodată liber. Ca om, el se va găsi în permanență doar pe drumul care îl va conduce la libertate. Adevărata libertate nu o poți găsi decât... Dar, să vedem ce spune Spinoza!
Spinoza – „De fapt, eu numesc liber lucrul care există și acționează numai în virtutea necesității pure a naturii sale proprii, iar constrâns îl numesc pe acela care este determinat la existență și acțiune în mod exact și stabil de către altceva”.
Hm, mare încurcătura, nu glumă! Singura entitate care corespunde primei părți a „definiției” lui Spinoza ar fi doar... Dumnezeu în varianta nemanifestată, adică Absolutul, adică Nimicul, adică Vacuitatea pentru că numai El își este Sieși suficient. Dar, ce putem spune atunci despre Trinitatea divină, adică despre Dumnezeu Tatăl, Fiul, și Duhul Sfânt? Adică despre Dumnezeu în varianta manifestată. Nu putem spune decât că, forma manifestată a Absolutului, cea numită mai sus, există doar ca urmare a necesității pure de manifestare a naturii acestui Absolut nemanifestat. Deci, putem vorbi despre extensia acestuia, adică, despre aceeași entitate. Dar, nu cumva același lucru îl putem spune și despre lumea spirituală ca emanație a Dumnezeului manifestat? Desigur că și ea apare ca urmare a necesități pure a Celui pe care îl numim Dumnezeu, deci este și ea parte integrantă a celui care a emanat-o. Dar despre creație, atunci, ce putem spune? Nu cumva apare și ea ca urmare a aceleiași necesități? Categoric, da! O să obiectezi, spunând că legea karmei este valabilă și pentru El și atunci „va fi obligat” să recurgă la noi și noi manifestări pentru că, din manifestările anterioare, au rămas... „urme” care trebuiesc șterse, ceea ce ar exclude libertatea. Așa este, numai că, legea asta nu vine de undeva din exteriorul Lui spre... „a-i bate obrazul”. Ea face parte tot din El, adică din propria-I natură. Ea intră la ceea ce Spinoza numea „necesități pure ale propriei naturi”.
Unde ajungem, de fapt? Ajungem la ideea că, de Sus până jos nu putem vorbi decât despre o singură Entitate, perfect determinată în sine și, care, există și se manifestă în virtutea propriilor sale necesități. Deci, vorbim despre o entitate unică și liberă. Vorbim despre faptul că „totul este Dumnezeu” ca entitate liberă, perfect determinat și manifestat în sine și prin sine, după cum spuneam.
De ce atunci omul, amărâtul de el, nu este și nu va fi niciodată liber, ci va tinde doar spre libertate? Spuneam asta pentru că omul și nu numai el, ci și toate entitățile luate separat, adică în mod izolat, nu poate fi liber decât din momentul în care evoluția îl va dizolva în Absolut, când de fapt, atunci libertatea nu mai contează, dar și atunci când evoluția îl va ridica la rang de Divinitate, adică de Dumnezeu creator. Când vorbim, deci, despre entități separate, nu mai vorbim de „totul este Dumnezeu”, ci de... „totul este ÎN Dumnezeu” pe post de... „organe vitale”, dacă vrei, iar ceea ce viețuiește în El, ca entitate, ca organ vital, se va supune necesităților întregului, pentru că primordială este funcționarea ansamblului. Ceea ce nu funcționează în conformitate cu ansamblul, cu Entitatea universală, cu necesitățile acestuia, este privit ca rău, ca păcat, dacă vrei sau, ca ceva maladiv. Ajungem în felul ăsta la cea de a doua parte a definiției lui Spinoza. Orice entitate, luată ca individualitate, nu poate avea un parcurs evolutiv liber pentru că ea este determinată la existență și acțiune în mod exact și stabil de către altceva. Acest altceva, în cazul de față, este ansamblul de care tot vorbesc. Adică dumnezeirea. Ea este constrânsă să existe în conformitate cu necesitățile ansamblului și nu în conformitate cu propriile-i necesități. Lucrurile s-ar schimba doar atunci când, interesul individual s-ar identifica cu cel al ansamblului sau mai bine spus atunci când individualul se va identifica cu ansamblul. Deci... atunci când se va dizolva în El sau va deveni, prin evoluție, chiar El.
Fă o comparație, te rog, cu corporalitatea ta! Starea de sănătate, de bine, o ai doar atunci când toate organele, tot ceea ce constituie corporalitatea ta funcționează într-o deplină armonie cu principiile care te definesc ca ființă umană unitară. Ceea ce se abate de la „acordul global”, trebuie readus, printr-o formă sau alta, la starea normală de funcționare sau, trebuie eliminat ca fiind ceva maladiv. Până la urmă tot la holism ajungem. De fapt, putem defini evoluția ca fiind parcursul de la unitatea inițială la cea finală prin diversitate, adică: de la unitate la unitate prin diversitate. Chestia asta, însă, induce idee că între prima și ultima unitate ar fi diferențe calitative. Atunci, despre care unități vorbim? Desigur că despre Alfa și Omega. În niciun caz de Absolut, adică de nemanifestare. Hm, alt subiect interesant!
...Adevărata libertate deci, nu există decât în forma ansamblului. Dacă treci la subansambluri... tragi de ghiulea!... Părerea mea! Doamne ajută!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!