poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 75 .



Tatăl nostru...
personale [ ]
II

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-06-03  |     | 



De fapt, comentariul care urmează, legat de tema din postarea anterioară, nu are o anume adresă, adică nu este valabil pentru o religie anume, chiar dacă discuția, în sine, a pornit de la rugăciunea „Tatăl nostru” și în final ne vom reîntoarce tot la ea, iar argumentele care urmează vor fi, în mare parte, aduse din Vechiul și Noul Testament. Referirile la anumite tipologii religioase, din postarea anterioară, au fost așa... o teoretizare mai mult de ochii lumii pentru că, Dumnezeu nu ființează după cum ne trezim noi să-L înregimentăm, după ideile noastre, mai mult sau mai puțin „tâmpite”!. Noi suntem cei care, în realitate, trebuie să ne „dăm” după El dar, pentru că nu prea înțelegem despre ce ar fi vorba, iese ce iese. Din acest motiv voi reformula întrebarea. Înainte de a face acest lucru, am să mai insist, puțin, asupra unui aspect pe care multă lume nu-l înțelege în mod corect. Monoteismul, cel care spune că există un singur Dumnezeu, nu trebuie înțeles ca o ierarhizare care își pune în frunte un conducător „unic”, ieșit din rândul ei, un fel de Zeus din mitologia greacă. Afirmația care spune că există un singur Dumnezeu trebuie înțeleasă în sensul că nu există DECÂT Dumnezeu. Altceva... nu există! Toată organizarea ierarhică de care tot auzim, inclusiv lumea noastră, inclusiv iadul, nu ar exista dacă El nu ar fi, dacă El nu s-ar manifesta. Vorbim, de fapt, despre o Entitate universală, despre o ființă, ca să fie mai pe înțeles, manifestată sub forma întregului univers, divin, spiritual și material, în care fiecare își are locul lui, loc pe care îl ocupă cu un anumit scop funcțional, exact cum structura umană, componentele acestei structuri, spirituale, sufletești și materiale nu fac decât să-i împlinească ființa. Când El revine la starea de nemanifestare, la starea de Absolut, adică, nimic nu rămâne „pe... dinafară”, dar nu în sensul că se „îngrămădesc” toate în El, în starea în care sunt, ci, mai degrabă, în acela că toate dispar, se dizolvă în El pierzându-și toate atributele, pentru a reapărea, în următoarea manifestare, nu chiar așa cum au fost, ci pe o treaptă superioară, pregătite fiind deja, să facă față unei noi provocări, unei noi trepte evolutive. Din acest motiv remanifestările se produc începând cu perioade în care se repetă existența anterioară. Este aproximativ același lucru, dar la altă scară, desigur, cu remanifestarea omului după moarte. În primii 21 de ani, din șapte în șapte ani, are loc reactualizarea stadiului în care a fost lăsată evoluția de predecesorul nostru, iar acest lucru se materializează în ceea ce sunt corpul fizic, eteric, și astral. Ele reprezintă moștenirea primită de fiecare dintre noi, talantul biblic, pentru că în ele se... „materializează” cuceririle pe linie de evoluție a celui care am fost sau a fost în viața anterioară. În același mod noi vom transmite moștenirea noastă spre viitoarea viață, iar transformările despre care vorbeam mai sus, care se produc în starea de nemanifestare, în cazul omului, au loc tocmai în periplul pe care îl va parcurge în lumea spirituală între moarte și o nouă naștere. Această moștenire este Principiul tatălui, despre care vorbeam în alte postări, ca moștenire pentru noile manifestări, urmând ca El să fie întregit de Principiul fiului, prin sufletescul care se naște și evoluează pe tot parcursul vieții încarnate, ca principiu activ al evoluției. Din acest motiv se spune că... Fiul este născut, o altă problemă pe care mulți nu o pot digera, pentru că El este noutatea manifestării, Tatăl venind din manifestarea anterioară, ca fiind veșnic, cu înțeles de permanență, adică în afara timpului. Tatăl îl naște pe Fiul prin pronunțare, prin Cuvânt, adică printr-un fel de emisie sonoră, Cuvânt care conține tema evolutivă a noului univers manifestat din cel anterior, și care este ființa, la propriu, care va duce la îndeplinire planurile creative ale Tatălui, cu ajutorul ierarhiilor, desigur, în ceea ce ar fi manifestarea creației. Poate că acest comentariu nu-și avea locul aici dar, încerc să realizez o imagine de ansamblu pentru a se înțelege mai bine ideea de Ființă macrocosmică, Ființă care se manifestă în tot ceea ce ne înconjoară, fie văzut, fie nevăzute și din care omul face parte ca microcosmos.
Dar, când spun toate astea, mă refer strict la sistemul nostru evolutiv care este sistemul nostru solar. Dacă ar fi să ieșim din acest context lucrurile s-ar schima radical. Nu în sensul că tot ce am spus ar fi eronat, ci în sensul că Universul, în măreția lui, este format dintr-o multitudine se sisteme solare, fiecare constituind o astfel de entitate aflată în evoluție, care cuprinde în ea, cam aceleași ierarhii cuprinse în sistemul nostru. Vreau să spun că fiecare, în parte, este o asemenea entitate divină care, împreună, populează sistemele superioare celor planetare cum sunt galaxiile, megagalaxiile, hipergalaxiile, care la rândul lor sunt entități, aș spune „supradivine”, de anvergură megacosmică, gigacosmică, hipercosmică... care le includ în ele pe cele inferioare. Gândește-te la păpușile de origine rusă, denumite „matriușca”, acelea care intră unele în altele. Dar, pentru a nu complica înțelegerea, repet, vorbim acum și aici doar de sistemul nostru evolutiv, de entitatea care o constituie, adică de Dumnezeul nostru și despre noi, cei care facem parte din ea, din „organismul” ei.
Întrebarea reformulată, despre care vorbeam mai sus, ar fi: există oare, în universul spiritual, entități care pot acționa contrar principiilor Divinității din care provin? Această reformulare bagă, cumva, în seamă varianta monoteismului relativ, de care pomeneam în postarea anterioară.
Răspunsul este categoric nu! Iar, pentru a înțelege acest lucru, fiecare dintre noi ar trebui să-și revizuiască modul în care sunt catalogate noțiunile de bine și rău! Faptul că noi evoluăm într-un sistem în care guvernează liberul arbitru, nu contravine cu nimic principiilor divine pentru simplul motiv că Dumnezeu „în persoană” a stabilit acest lucru având la bază ideea că, fiecare manifestare a Sa trebuie să vină cu ceva nou. Niciun univers, nicio perioadă evolutivă nu se identifică cu cele precedente în ceea ce privește creația. Dar, acest principiu al liberei determinări, care constituie noutatea manifestării actuale, nu se aplică decât aici, în acest sistem, legat fiind doar de planeta Pământ, cea de care este legat actul creației din această manifestare, cum este de înțeles. Mai mult, libertatea de acțiune în acest univers, în această lume, mai bine spus, nu este valabilă doar pentru noi, cei care „facem ochi și creștem” tinzând spre libertate chiar în el. Toate entitățile care acționează, la rândul lor, aici în spațiul acestei planete și care pun umărul, într-un fel sau altul, la ridicarea noastră din crepusculul evoluției, au, la rândul lor, posibilitatea de a acționa în mod liber, cu toate că, de acolo de unde vin sau mai bine spus, acolo unde-și au... „domiciliul fix”, nu se pot manifesta în același mod. Dar, asta nu înseamnă că, dacă prin libertatea pe care și-o arogă aici sar peste cal, în sensul că își depășesc atribuțiile nesocotind principiile existenței universale (cum ar fi cazul unora dintre luciferici și ahrimanici), nu vor suporta consecințele. Este vorba de ideea pe care am discutat-o într-o postarea anterioară legată de diferența între entitatea liber-determinată, macrocosmică și entitățile care o compun. Doar că, aceste consecințe vor apărea pentru ele abia când nivelul lor normal-evolutiv va intra și el în... „renovare”, iar în următoarea manifestare divină, prin efectul karmei, vor plăti într-un fel. Ceva în genul existenței noastre de după moartea fizică și următoarea viață construită pe karma vieții anterioare, karma fiind o lege universală valabilă pentru toți, nu numai pentru om.
Despre ceea ce înseamnă rău și bine am tot vorbit în alte postări. Nu voi mai relua problematica decât în măsura în care o vor cere argumentele pe care le voi aduce. Și asta... data viitoare. Până atunci, nu ar strica o rugăciune! Doamne ajută!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!