poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 128 .



Am fost eu „cățel”... înainte de a fi om?
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-05-22  |     | 



Am întâlnit ideea asta, nu prea des, ce-i drept. Sincer, nu o împărtășesc dar, în general, când cineva spune că ar fi altfel de cum cred sau sunt convins că ar fi, încerc să găsesc argumente care m-ar putea contrazice, adică să vad dacă nu cumva eu sunt cel care greșește, adică cel care nu a înțeles bine. Să văd dacă nu cumva există, poate, cazuri particulare în care celălalt să aibă dreptate. Așa s-a întâmplat și cu ideea asta, precum că omul se poate „reîncarna” în forme de evoluție inferioare lui sau... că, altcândva pe parcursul evoluției sale, ar fi putut ocupa o astfel de formă, inferioară din punct de vedere evolutiv. Nu am să mă adâncesc prea mult în gânduri pentru că, încă, nu am găsit argumente care să-mi schimbe părerea. Deja, postura de om „gâză” sau „trestie de zahăr” mi se pare de-a dreptul hilară. Am să mă refer la regnul cel mai apropiat omului și, în cazul lui, la mamifer pentru că trecerea, în momentul de față, de la un stadiu inferior la cel uman numai de aici se poate produce. De ce numai de aici? Pentru că vorbim de un proces evolutiv și, dacă privim structura umană vedem că ea este cea care urmează în ordinea... dotărilor. Dacă mamiferul este constituit din corp fizic, eteric și corp al senzației, entitatea om îi urmează prin adăugarea Eului cu componentele sale sufletești de rigoare care rezultă din această comuniune cu acest Eu. Între corpul senzației, caracteristică comună atât mamiferului superior cât și omului și sufletul senzației, caracteristic numai omului primitiv, nu mai există nicio componentă. Când vorbesc de proces evolutiv, nu mă refer nicidecum la teoria lui Darwin. Ceea ce se petrece acolo, la trecerea de la animalitate la umanitate este un proces de natură spirituală. Trecerea se face prin adăugarea unui element spiritual care determină un mare salt calitativ a ceea ce a fost până atunci (la corporalitate mă refer). Este adevărat că această corporalitate trebuie să ajungă la un anumit nivel evolutiv pentru a fi capabilă să susțină această componentă spirituală și că ea, la rândul ei, tot din spiritual coboară, pentru că altceva nu există, dar, natura elementului care va „poseda”, care se va întrupa pe viitor în elementul corporal este de o cu totul și cu totul alta esență (vorbesc aici despre niveluri diferite de... „condensare” ale elementului spiritual) și ea se adaugă ca ceva în plus venit din afară, neizvorând din ceea ce a fost până în acel moment corporalitatea. Dacă spuneam, mai sus, că la corpul senzației se adaugă sufletul senzației, ca o diferențiere din primul, acest lucru nu se poate petrece decât datorită Eului, cel care intră în posesia corporalității. Iar o astfel de corporalitate nu poate fi decât una „construită” special pentru acest scop, cum spuneam, iar această construcție trebuie să fie specifică, începând cu forma, simțurile, poziția bipedă, structura organelor, a creierului, și a corpului eteric și astral, corpuri care nici ele nu au nici în clin, nici în mânecă cu ce bâiguia Darwin în marea lui teorie, pentru că și ele aparțin altor lumi decât celei fizice, lumi până la care... ochiul lui Darwin nu a bătut.
Om nu poate fi decât entitatea care posedă un „Eu individualizat”. Dacă acesta lipsește... nu vorbim de om! Iar când vorbim de „reîncarnare”, adică de o repetare a manifestării, ea nu poate fi decât a Eului, pentru că legea karmei (care este motorul acestui proces) se referă la efecte care se răsfrâng asupra cauzei conștiente și responsabile care le-a produs. Dar și regnurile inferioare au „eu” și mă refer acum doar la regnul animal, la mamifere în speță. Ele au un eu care la rândul lui se manifestă repetat dar, în toate exemplarele speciei, deci el este comun pentru toată specia. Prin moarte, individul unei asemenea specii dispare odată cu dizolvarea corpului senzației în lumea astrală. El nu lasă în urmă o karmă individuală, el nu se va mai renaște ca o continuitate a ceea ce a fost. Karma este acumulată și se răsfrânge asupra eului grup al speciei. De aici se poate înțelege că omul și animalul mor și trăiesc în moduri diferite. Omul suferă pentru propria-i evoluție, pentru propriul Eu, pe când animalul suferă pentru evoluția eului său grup. Pentru animal nu se poate vorbi despre o existență după moarte. După moarte omul se poate întâlni, dincolo, cu un suflet grup din care a făcut parte animalul său preferat, dar nu cu un anume suflet de animal care l-a însoțit în viață, pentru că acesta nu există. Și ar mai fi un aspect important pe care îl voi pomeni doar. Dacă pentru regnul animal moartea este ceva normal, ceva care face parte din existența lui, pentru om moartea nu este decât un proces de conjunctură legat de căderea adamică și, referindu-se doar la corpul fizic... de fapt; ea există doar ca idee pentru cei care nu înțeleg, încă, adevărata natură manifestată în individualitatea umană. Din această diferență dintre om și animal poți înțelege mai bine ce este moartea. Da, pentru regnul animal moartea există, pentru că el dispare ca entitate, neavând un eu individualizat pentru fiecare animal în parte, după cum spuneam mai sus. Omul nu moare pentru că el este individualizat prin Eul său spiritual care este, de fapt, adevărata lui ființă.
Totuși, există un moment al trecerii de la animalitate la om. Este momentul în care, un animal reușește să se individualizeze în cadrul eului său grup. Aici este momentul pe care îl putem avea în vedere ca situație particulară într-o eventuală afirmație de genul: „eu am fost cândva... elefant”. Apropo de elefant! Când te gândești la o asemenea situație, nu te lega prea mult de maimuțe, de primate, adică. Trecerea se face în special din rândul animalelor care trăiesc pe lângă om. Omul are un mare rol în a „împinge” un animal spre trecerea barierei individualizării. Este cazul câinilor de companie, de exemplu, care dezvoltă și datorită felului cum sunt tratați de stăpânii lor, un început de afectivitate care determină separarea unei forme incipiente de suflet al senzației din corpul senzației, fapt care le permite să se individualizeze în cadrul eului grup din care provin și să se separe de acesta ca eu. Abia acest element spiritual care se separă în aceste condiții ar urma, pe viitor, să pășească pe calea umanizării, a individualizării prin faptul că, el se va putea remanifesta repetat într-o formă omenească primitivă, da în niciun caz tot într-o formă animalică. Există posibilitatea ca el să dispară, mai ales în această primă fază, dar asta ar însemna redizolvarea lui în Eul grup din care a provenit, pe motiv de involuție, pentru faptul că nu a avut puterea de a se menține ca entitate individualizată prin întărirea Eului. Oricât ar fi „Lăbuș” de evoluat în calitatea sa de câine, în momentul remanifestării elementului spiritual individualizat, de care pomeneam mai sus, acesta nu poate fi decât un om într-o formă primitivă, adică cu un comportament pronunțat instinctual. Celelalte componente sufletești care urmează sufletului senzației au nevoie de mii de ani pentru a se putea manifesta. Gândește-te, doar, cât i-a trebuit omului de astăzi, câte încarnări a suferit pentru a ajunge la nivelul actuală de rațiune. De moralitate... ce să mai vorbim! Desigur că nu vorbim de mii de ani petrecuți ca sumă a vieților manifestate, ci de ani care măsoară ciclurile evolutive, aici pe pământ, remanifestările producându-se la intervale de circa o mie de ani.
În contextul celor de mai sus ai fi tentat să afirmi că ar fi îndreptățită ideea prin care fiecare dintre noi am fi făcut saltul la umanitate dintr-o stare animală oarecare. Sigur că această stare a existat! Dar, aici trebuie să vezi problema urmărind întreg valul evolutiv. Omul de astăzi nu s-a ridicat... care de unde a putut; din cățel, purcel, pisică... Ceea ce comentam mai sus sunt cazuri particulare care se pot întâmpla, rar, în rândul regnurilor inferioare, acum. Salturi calitative ocazionale și privilegiate, încă. Nu spun că aceste regnuri nu vor trece la stadiul uman! Trecerea se va face în masă, dar nu încă!
La fel s-a întâmplat și cu omenirea! Ceea ce vezi acum în jurul tău, la regnul uman mă refer, a trecut printr-o stare de animalitate care nu își găsește comparație în ceea ce vezi acum ca regnuri inferioare. Ceea ce acum are „calitatea” de regn inferior, a făcut parte din valul nostru evolutiv. Spre binele omului, el nu a putut ține, însă, pasul cu el. Spun spre binele lui deoarece, dacă nu ar fi existat acești... codași ai evoluției, nici evoluția normală nu ar fi fost posibilă. De fapt, o evoluție normală nu poate avea loc decât în atare condiții; rămânerea în urmă a unora dintre entitățile aceluiași val putem spune că este mai mult decât necesară, ea înscriindu-se, deci, în normalitate. Omul își duce viață înconjurat fiind de regnul mineral, pe care... „pășește”, de un regn vegetal care îi asigură hrana și... îi „condiționează” aerul, și de cel animal, de care... ce să mai vorbim.
Deci, omul de astăzi, adică noi, nu provenim din ceea ce vezi ca regn animal în jurul tău. Acest regn a căzut cândva din cursul „normal” al evoluției. A spune că omul provine din nu știu ce animal superior, pe care îl poți vedea și numi, este complet eronat. Strămoșul omului actual, adică aceea formă de animalitate de la care s-a făcut trecerea la umanitate, în cazul lui, a dispărut de mult timp. Și a dispărut pentru că el, suntem noi și încă cineva. Acest încă cineva sunt maimuțele, primatele ca cele mai recente „rebuturi” ale evoluției noastre. Dacă vrei, rebuturile actualului sistem evolutiv. Omul și maimuța au avut un strămoș comun care, spuneam, acum nu mai există. Din acest strămoș omul s-a ridicat iar maimuța a căzut. Acest strămoș a dispărut. Mai existăm doar noi, cei care am putut face pasul evolutiv înainte și maimuțele, care s-au poticnit, care au rămas tot la stadiul de eu grup. Că le vezi așa „deștepte” este pentru că corporalitatea lor, foarte evoluată pentru regnul animal, permite Eului grup de care nu au reușit să se desprindă, să le manifeste mult mai pregnant decât în cazul mamiferelor. Omenirea este partea care a evoluat din starea respectivă, specia maimuțelor fiind latura care a involuat sau, mai bine spus, latura care a evoluat într-o direcție eronată. Celelalte regnuri și specii animale, au pierdut pasul evoluției cu mult înainte, pe un alt sistem evolutiv.
Ceea ce a existat înaintea omului individualizat, adică a omului care posedă un „Eu” propriu, intră tot în categoria eurilor grup, asemănătoare eurilor grup de care depinde regnul animal de astăzi, doar că, modul de manifestare al acestora era și se făcea în cu totul și cu totul alte condiții. „Omul” animal, adică cel care poseda doar corpul senzației (precum regnul animal de astăzi), a apărut și s-a dezvoltat în sistemul evolutiv anterior pământului actual, iar repetările care au avut loc în fazele pământene, premergătoare actualei perioade, s-au produs și ele în condiții asemănătoare acelui sistem.
Prin urmare, dacă ar fi să afirmăm că omul s-ar fi tras sau ar fi avut o încarnare inițială într-un regn inferior lui, ar fi doar cazul particular al unui om care a pășit la stadiul uman abia acum, „recent”, or, asemenea cazuri sunt destul de rare raportate la întreaga umanitate.
Ce ar mai fi de spus, de precizat poate, este că, întregul val evolutiv uman este privit sau numit ca umanitate (de către sistemele de cunoaștere care se ocupă de el) pe tot parcursul evoluției sale, începând chiar cu prima etapă de formare a corpului fizic în sistemul evolutiv Saturn, cu toate că ea este cu adevărat umanitatea, abia după apariția în constituția fiecărui om a „eului”, lucru care s-a întâmplat abia acum pe Pământ. Aspectul ăsta poate crea puțină confuzie.
Ar mai fi de discutat aspectul remanifestării unui „eu” într-un regn inferior, de astă dată chiar în regnurile „vecine” nouă.
Problema mi se pare iarăși de natură pur fantezistă. Un eu nu se poate manifesta într-o formă care să nu-i poată susține conștiența, adică într-o formă inferioară nivelului său de evoluție. Nu se poate remanifesta într-o maimuță sau orice alt mamifer. Pentru ca el să se poată manifesta într-un corp fizic, acesta din urmă trebuie să îndeplinească anumite condiții evolutive, cum spuneam și mai sus. Ce ar trebui, poate, aici subliniat, este că actualul curs evolutiv al omenirii nu se abate de la regula generală. Vreau să spun că și de acum înainte printre oameni vor exista codași, adică indivizi care vor rămâne repetenți. Cum vor exista, de altfel și fruntași. Această repetare a... „clasei” nu se va mai putea produce tot în sânul valului cu evoluție normală. Adică, eul nu se va mai putea manifesta într-un nivel evolutiv care îl depășește ca evoluție. Ca urmare, omenirea se va scinda, la rândul ei, în mai multe regnuri, de astă dată umane. Vorbesc despre un viitor foarte îndepărtat, chiar despre alte sisteme evolutive. În acele vremuri, regnurile inferioare se vor ridica la rândul lor. Mai întâi, actualul regn animal va trece la umanitate, iar cel vegetal va trece și el la faza de regn animal. Acei, actuali oameni, care vor pierde pasul evoluției, se vor putea manifesta în aceste regnuri umane cu corporalități corespunzătoare evoluției lor, care vor deriva din actualele corpuri umane, printr-un proces ereditar. Probabil chiar mai evoluate decât cele în care trăim noi, acum. Pe când, la ceilalți, tendința este de spiritualizare a corpului, adică trecerea lui într-o altă stare. Nu vorbesc încă de corpul învierii, dar vorbesc despre o stare care să le permită și percepția lumilor suprasensibile, nu numai a cele fizice, sensibile.
Problema cu ghena este o altă situație. În categoria celor care se vor confrunta (Doamne ferește!) cu ea, nu intră repetenții ci... exmatriculații; dar aici vorbim de suflete, deci numai de anumite încarnări ale Eului care, probabil, vor fi anihilate. Cum ziceam: Doamne ferește!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!