poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 304 .



Macrocosmos și microcosmos
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-05-10  |     | 



Ce pot spune despre macrocosmos și microcosmos?

Aici putem discuta despre aceea entitate macrocosmică de care mai pomenesc pe ici, pe colo. Mistica multor religii o mai denumește și omul primordial. În Zohar apare în cea mai splendidă formă, cea a Arborelui Sefirotic. Manifestarea cu atribute a Absolutului sau a lui Brahma, cum îl denumesc indienii și, în continuare, emanația lumii spirituale din Dumnezeul cu atribute, ca fiind starea încheiată și trecută prin starea de Absolut a universului anterior, universul spiritual, desigur, se face sub forma acestei entități unice care, la rândul ei, este constituită tot din entități. Abia la acest nivel vorbim de entități macro și microcosmice.

Dacă ar fi să privim scara evoluției, cea care cuprinde clasificarea entităților, conform antropsofiei, am putea spune că cele microcosmice ar fi: omul, Îngerii, Arhanghelii și Arhaii. Entitățile macrocosmică ar începe cu Exusiaii și, apoi, ar continua cu Dinamys, Kiryotetes, Tronurile, Heruvimii, Serafimii și Trinitatea Divină. Pe... „creștinește”: Spiritul Sfânt, Fiul și Tatăl. Toate, împreună, formând entitatea unică la care mă refeream mai sus.
Modelul este cam același, cum spuneam. O să iau ca exemplu, pentru microcosmos, entitatea umană care este alcătuită, ca și celelalte, de fapt, din corp fizic, corp eteric, corp al senzației sau corp sufletesc, sufletul senzației, sufletul rațiunii, sufletul conștienței, Sinea spirituală, Spiritul vieții și Omul spirit, toate, însă, având caracter microcosmic. Ultimele trei componente omul le poartă, la nivelul său de evoluție, doar ca germeni, urmând a fi dezvoltate abia într-un viitor foarte îndepărtat, pe alte sisteme evolutive. Deosebirea dintre om și celelalte entități superioare lui, de natură spirituală, ar fi că, organizarea, deși din punct de vedere al componentelor este aceeași, totuși, dispunea lor și legătura dintre ele este diferită. Dacă omul își duce cumva componentele într-un tot, apărând ca o ființă unitară, îngerii, de exemplu își pot avea corpul fizic în elemente naturale aparținând pământului dar, care nu au o legătură cu locul în care ei își duc activitatea. Mai mulți dintre ei putând avea același corp fizic reprezentat fiind de o acumulare de apă, de exemplu.
Entitatea macrocosmică, păstrează aceeași structură, doar că, la ea, fiecare dintre aceste componente se constituie într-o categorie de entități macrocosmice. Conform celor spuse de Steiner, corpul fizic macrocosmic ar fi dat de primele entități, numite Exusiai, corpul eteric macrocosmic de Dynamis, corpul senzației... de Kiryotetes, sufletul senzației... de Tronuri, sufletul rațiunii... de Heruvimi, sufletul conștienței... de Serafimi, Sinea spirituală... ar fi chiar Duhul Sfânt, Spiritul vieții... ar fi Fiul, iar Omul spirit... ar fi Tatăl. Desigur că, nu există o corespondență, o identitare între ceea ce este la om un element constitutiv cu ceea ce ar fi același element la entitatea macrocosmică. Nu trebuie făcută o similitudine din punctul ăsta de vedere. Această entitate macrocosmică este percepută de om doar prin ce se vede ca măreție cosmică. Făcând referire doar la sistemul nostru evolutiv, tot ceea ce există drept corpuri cerești, în formă materială, nu sunt decât manifestări ale entităților Exusiai, numite și entități ale formei. Din ele provin și eurile noastre spirituale de natură microcosmică; asta ca o paranteză. De fapt, paranteza ar trebui lărgită pentru a înțelege că așa cum entitățile macrocosmice sunt incluse în această unică entitate ca elemente structurale de bază, la fel și cele microcosmice sunt cuprinse și ele în cele macrocosmice și, împreună cu ele în entitatea primordială. Aici ar fi de discutat problema unicității acestei entități primordiale, pentru că eu o raporteze mereu la sistemul nostru evolutiv, mai ales că omul vorbește mereu de Dumnezeu ca unic creator. Dumnezeu, adică ceea ce ar fi trinitatea divină, este unic, dar doar pentru noi și pentru toate entitățile care îl compun. Dacă vei privi spre alt sistem de evoluție, spre alt sistem solar, adică, vei privi spre o altă entitate divină cu caracter de unicitate pentru toate lumile și entitățile care îl compun. Și lucrurile nu se opresc aici. Dar, poate cu altă ocazie vom discuta mai spre larg despre aspectul ăsta. Cum poate omul actual să-și poată ridica „privirea” și „înțelegerea” spre tot acest tablou magnific?. El o poate face prin intermediul vârfurilor evolutive ale „generației” sale, adică prin intermediul inițiaților și, ținând cont și de ideea că, prin cunoașterea de sine nu face decât să privească această măreață panoramă.

Toată imaginea asta, magnifică, nu este decât o „radiografie” a evoluției și reprezintă starea unei manifestări, din multitudinea de manifestări, a celui despre care nu putem spune nimic, adică a Absolutului. În fiecare manifestare, de genul ăsta, entitățile de care tot vorbim, vor ocupa un alt loc și vor avea și alt rol în funcționarea acestui imens organism și asta legat fiind de nivelul evolutiv care va fi, de fiecare dată, în fiecare manifestare, altul, pentru fiecare dintre ele, pentru fiecare dintre noi.
Trecerea de la microcosmos la macrocosmos în structura actuală, se face între Arhai și Exusiai. Omul va rămâne la stadiul de „cosmosică” pe toată durata acestei manifestări, numită în sanscrită și manvatara, adică până își va adjudeca și ultima componentă spirituală microcosmică, Omul-spirit microcosmic, moment în care va ajunge la nivelul Arhailor. Perioada despre care vorbesc, pentru om, va cuprinde încă trei sisteme evolutive. Abia în următoarea manifestare, deci după ce și-a cucerit și ultima redută spirituală, pomenită mai sus, entitatea umană, va face parte din categoria entităților macrocosmice, pe post de... „talpă”, urmând ca, în noua postură să treacă la ridicarea componentelor sale la rang de macro.
Aspectul ăsta evolutiv este foarte dificil de înțeles cu gândirea rațională. Vezi, tu... dacă o primă fază este un proces de involuție, practic, în care are loc o multiplicare cu atât mai mare cu cât ne afundăm mai mult în lumea materială, dacă vrei, o trecere de la macrocosmos la microcosmos, procesul invers, de revenire la unitate, la macrocosmos, logic, trebuie să se manifeste printr-o contopire treptată a tot ceea ce a fost separat (evoluția de la unitate la unitate prin multiplicitate). Asta nu înseamnă, însă, că acei care urcă își vor pierde conștiența de sine, chiar dacă ea va funcționa în aceeași entitate alături de alți confrați, parteneri, cândva, de evoluție. Scopul coborârii în multiplicitate chiar ăsta a fost; întărirea conștienței prin individualizare. Ideea ar fi că, pe măsură ce urcăm, trăsăturile comune (atributele) se identifică tot asa cum, cele care ne deosebeau, prin involuție, ne-au separat. Contrariile dispar, altfel spus. Punctul culminant al acestei contopiri este chiar Absolutul. În El nu mai există nici cea mai mică dualitate. Sau, poate ar fi mai bine pe El să nu-l mai luăm în seamă în discuția de față pentru că acolo este vorba, totuși, de altceva, o altfel de contopire.
Dar, asta nu înseamnă că ea, conștiența de sine, va rămâne aceeași. Pe tot acest parcurs, pe fiecare treaptă și ea va deveni alta. E foarte greu de înțeles, pentru cineva care nu are în spate un minimum (mai mare) de cunoștințe și, chiar și așa, pentru oricine problema este un mare mister. De fapt, de la un anumit nivel nici nu mai putem vorbi de... înțelegere, pentru că, suportul logico-rațional care îl face pe om să se simtă stăpân pe priceperea lui, nu mai poate fi aplicat. Acolo, sus, se petrec lucruri pe care omul nici nu le poate gândi, lucruri care întrec orice scenariu fantastic care poate fi închipuit de el și care nu au nicio legătură cu ceea ce noi numim logică, pentru că acolo se funcționează în alte stări și pe baza altor legi. Vreau să spun că, un om care nu are șansa unor evadări în lumea spirituală, a cărei constituție evolutivă nu-i permite, încă, așa ceva, adică cineva care nu este un inițiat, trebuie, de la un anumit nivel, dacă este interesat de aceste lucruri, să ajungă la o înțelegere prin acceptarea a ceea ce poate primi ca informație de la cei pe care îi pomeneam mai sus, fapt care mă face să-ți recomand să-ți revizuiești părerea despre termenul de „credință”, în sensul de a-i da un înțeles mai larg.
Să revin! De ce încerc să subliniez acest aspect al contopirii treptate? Pentru că există un prag care este evitat, după cum am observat, în a fi luat în discuție sau, mai mult, este prost înțeles, zic eu. Este vorba despre trecerea de la nivelul Heruvimilor, ca entități care reprezintă sufletul conștienței, macrocosmic, la stadiul Sinei spirituale sau, în alți termeni, la stadiul de Divinitate (mă refer la entitatea macrocosmică). Altfel spus, trecerea de la calitatea de creat, de creatură, la cea de creator, adică necreat.
Și aici ar mai fi o discuție, legată de calitatea de creator, pentru că, după cum am mai explicat prin alte părți, creația ar cuprinde două aspecte. Creață divină, și manifestarea ei care este tot un fel de creație, doar că în manifestare, cel sau cei care pun în operă Creația divină, proiectul divin, fac parte încă din lumea creaturilor, adică a entităților cândva create care încă nu au ajuns la stadiul divin. Și aceste entități foarte evoluate au capacitatea de a crea, la rându lor, dar ele creează în scopul de a îndeplini, de a manifesta adevăratul plan Divin al Creației divine! E ca și cum proiectantul (Divinul) îți dă planul ție ca... inginer care trebuie să-l realizezi, să-i dai formă. Iar cel care dă existență... șurubului, de exemplu, cel care îl creează ca „realitate” este strungarul, dar șurubul trebuie să arate așa cum a fost proiectat de proiectant, nu? Această... „dublă creație” pe care exegeții „nu vor” s-o înțeleagă generează mare bulibășeală când se vorbește de creatorul omului. Demiurgul sau Iahve sau Ellohim sau Allah... este cel din urmă, nu cel dintâi. El este doar „inginerul șef”. Adevăratul proiectant este Dumnezeu în trinitatea lui. Principiul Tatălui este cel care pune la dispoziție baza proiectului care constă în ceea ce a existat în manifestarea anterioară, principiul Fiului este cel care se ocupă de noul proiect avându-l ca bază pe anteriorul (hm, să nu spui că este vorba și aici de plagiat!), principiul Duhului fiind cel care... îl pune în brațele celui care urmează a manifesta proiectul, adică de a-l pune în practică, iar acesta nu e nici măcar Ellohim. PROIECTUL este preluat de Serafimi, iar până se ajunge la Ellohim să ne creeze pe noi ca oameni, prin eul care ni-l pune la dispoziție și care provine din el... e cale lungă. Până atunci, entități din cele de mai sus de el, au creat, după proiectul divin, corporalitatea cu care se va uni eul cedat de Ellohimi. Toate aceste entități macro sau microcosmice înșirate, nu sunt, la rândul lor, decât manifestările celor trei principii divine.
Acest lucru se va întâmpla și cu omul, ca să înțelegi mai bine, iar altă problemă, de neînțeles pentru unii, nu este aceea că vom putea și noi să creăm lumi, ci faptul că Dumnezeu, Trinitatea Divină este veșnică și necreată, atribute care nu i se aplică însă, dintr-o mare eroare, consider eu, și Creației divine!
Și, atunci, cum să-ți explici că, ceva creat, cândva, va trece pe post de necreat!?
Veșnic înseamnă ceva nelegat de timp, ceva care nu are nici început nici sfârșit, dar nu în sens temporal. Un „acum” permanent. Am întâlnit păreri, și când spun asta nu mă refer la ceva bârfe, precum că ea, creația, nu va ajunge niciodată în postura discutată mai sus. Ideea mi se pare complet falsă și cred că are la bază neînțelegerea termenului de Creație.
Pentru a înțelege corect, trebuie să pornești de la ideea că totul se află în Dumnezeu (adică la ideea că nu există decât Dumnezeu, nu la cea care spune că există doar un Dumnezeu și care poate da naștere la interpretări). El, Creatorul, nu a creat ceva din ceva aflat în afara lui, din ceva ce nu i-ar fi aparținut, sub o formă sau alta. Nu a luat nisip de alături, dintr-o groapă care nu era cuprinsă în entitatea Lui și a creat o nouă lume din el. Tot universul macrocosmic, precum și puzderia de microcosmosuri sunt create de El din propria-I substanțialitate, iar această substanțialitate posedă aceleași caracteristici cu Cel căreia îi aparține, printre care și veșnicia, adică și atributul de necreat. Prin procesul de condensare, adică în procesul de „evoluție-involutivă” sau poate invers, ar fi mai bine spus, i-au amorțit o serie de calități, desigur, dar în niciun caz veșnicia. Toate aceste calități vor reapărea, se vor trezi pe măsură ce omul sau orice altă entitate creată, va parcurge latura ascendentă a evoluției sale. Și nu numai că ele se vor redeștepta, dar vor fi și mai puternice ca înainte. Altfel spus, creatura coboară din El, pe latura involutivă, pentru ca apoi să revină de unde a plecat. Astfel că, o entitate creată, ajunsă în imediata apropiere a Divinului, din care a plecat ca esență, nu este decât aceeași esență care vibrează cu aceeași frecvență, acum, cu a celui care, dându-i altă organizare, a trimis-o spre... „reciclare” în vederea ridicării propriei conștiențe. Abia această reconfigurare ar fi actul de Creație. Creația nu este nici din nimic, nici din ceva diferit de esența Creatorului. Dacă El are natură necreată, atunci și creația, care provine tot din El, are cu siguranță aceeași natură. Este tot ceva necreat care, din interese care țin chiar de origine, este „re-creat” sub o altă formă, după cum spuneam.
Termenul de „Creatio ex Nihilo” nu se referă, deci, la o creație din ceva inexistent, ci la o creație din Absolut, prin actul de manifestare al acestuia, el fiind asimilat cu nimicul tocmai pentru că în el nu există nici cea mai mică dualitate, esența unică neputând fi conceptualizată în fază de nemanifestare, cel puțin nu de noi Doar că, nimicul Lui, nu este noțiunea noastră de nimic. Nihilo este chiar El, de aceea este corect a fi scris cu majusculă.
Nici lumea spațio-temporală nu este ceva separat de Creator, ceva separat de ființa macrocosmică, ci un rod al creației, la rândul ei. După cum poți înțelege, din ce am spus mai sus, chiar entitatea macrocosmică își are corpul fizic ca o manifestare în lumea spațio-temporală. Nu există un El și noi! Există doar El și voința Lui îndreptată spre propria-I evoluție. Noi, dacă vrei, suntem rodul acestei voințe care cândva a plecat din El, dar care se va întoarce tot în El. Totul este în Dumnezeu, după cum spuneam, deci veșnicia este pentru toți pentru că noi suntem părți din El. Am spus-o mereu! O mare parte a neînțelegerii apare din sintagma „nu există decât UN Dumnezeu”. Ea trebuie schimbată cu: „nu există DECÂT Dumnezeu”. Parabola cu talanții este valabilă, la fel de bine și la acest nivel. Sau, ce vrei mai clar decât: „La Tatăl nu se ajunge decât prin Mine”? Nu se adresa Hristos-Iisus omului în felul acesta? Acum, nu spun că Îl vom ajunge din urmă! Deoarece evoluția este și a Lui (trebuie să înțelegi că tot ce spun aici, acum, se referă doar la starea de manifestare, nu și la cea nemanifestată). Spun, doar, că toți vom trece prin faza de Creatori Divini, iar atunci, vom fi priviți, de undeva, de jos, ca entități „veșnice și necreate”, și pe bună dreptate, pentru că asta suntem. „Creatura”, nu este decât o altă formă dată Necreatului cu scopul ridicării nivelului evolutiv, dar ea, tot necreată rămâne ca origine, adică ceva veșnic.
Până unde se poate urca?... Vorba aia: „doar Dumnezeu știe!” Cândva, vom ști și noi. Doamne ajută!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!