poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 173 .



Eu, cel ce sunt, cel ce am fost... și cel ce voi fi
personale [ ]
II Despre inocență

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-05-07  |     | 



Rămăseserăm la inocență, nu? Hai să vedem cam ce ascunde ea! Hm, o să-ți placă, oare? Pentru omul actual, desigur, pornind de la ideea cu care am încheiat postarea trecută, inocența ar fi echivalentă cu noțiunea de... „tabula rasa”... adică, cu ideea că, atunci când el vine pe lume este ca o foaie albă pe care urmează a se scrie... hai să-i spunem, un curriculum vitae! Adică de la ideea de neștiutor, dar și de la ideea de „curățenie sufletească”. Dar, putem vorbi oare de... curățenie sufletească în cazul unui nou născut sau al copilului, în general? Nicidecum! Ca să ai un suflet curat, trebuie mai întâi să îl ai, iar ceea ce numim noi suflet este ceva care ne va aparține abia după 21 de ani. Deci, despre noțiunea de inocență poate fi vorba, la nou născut, doar în ceea ce privește conștiența care îi vine prin intermediul corpului astral, reconstruit pentru o nouă manifestare. Am spus conștiență și nu conștiență de sine. Diferența constă în faptul că, cea de-a doua apare în planul celei dintâi datorită interacțiunii pe care acesta o va avea cu mediul în care este plasat sau mai bine spus datorită propriilor trăiri care se nasc din aceste contacte. Pe scurt, prin procesul de cunoaștere care se acumulează ca reprezentări în corpul eteric. Procesul despre care vorbesc, este cu mult mai vast decât prima imagine pe care ne-o facem despre el. Tot ceea ce numeam trăsături caracterologice, tot ceea ce zace în trupescul nostru și ni se arată ca... formă, temperament, caracter, tot ceea e putem denumi ca fiind trăirile noastre sufletești, acte de voință... toate ajung la noi doar prin procesul de cunoaștere, adică prin procesul gândirii care unește noțiuni sau reprezentări cu percepții care nu ne vin, însă, doar prin organele clasice de simț prin care „privim” doar mediul ambiant. O cunoaștere de sine, care ne modelează în permanență corpul eteric, prin urmele, la propriu, care sunt lăsate în el, urme care vor da baza personalității și a conștienței de sine, adică a eului nostru sufletesc, prin sfera cunoașterii. Cu cât acest proces se extinde, cu atât, ceea ce denumeam inocență a cunoașterii, dispare. Conștiența de sine apare încetul cu încetul până spre vârsta de trei ani, urmând ca, întărirea ei să continue atâta timp cât suntem o ființă în viață. Omul își pierde, așa zisa inocență, într-o primă fază, datorită procesului de cunoaștere, ziceam. Ce ar mai contribui, apoi, la năruirea ei? Exact moștenirea pe care a primit-o de la predecesorul său. Instinctele, care ies la iveală până la șapte ani; după șapte ani până la paisprezece, temperamentul, iar între paisprezece și douăzeci și unu... caracterul. Toate au efecte asupra comportamentului, adică asupra modului de a înțelege și de a reacționa la diverși stimuli, efecte care nu mai au nimic în comun cu o inocență a trăirilor, în sensul că ele se personalizează relevând trăsături moștenite de la cel ce a fost cu o viață înainte, inocent... sau nu. De expresia: „cei șapte ani de acasă”, ai auzit? De ce șapte? Ne-am obișnuit să privim acești șapte ani doar prin prisma educației care ar parveni doar de la părinți, pe care, apoi, îi mai și acuzăm sau îi lăudăm, de felul în care și-au educat copilul. Desigur, în mare așa este! Dar trebuie remarcat și faptul că acești șapte ani sunt pentru copil, perioada de minimă rezistență, din partea lui, în procesul de asimilare a cunoașterii impusă de alții. În primii șapte ani, comportamentul copilului este ghidat doar de instinctele moștenite. După vârsta asta, el începe să interpună între el și educatori, la început, propriul temperament, iar mai apoi propriul caracter care, ambele, ca și instinctele, de fapt, nu sunt decât moșteniri ale vieții anterioare, iar educația care o va primi în continuare de la ei, iar după vechile sisteme, de la șapte ani și din scoală, va fi filtrată, de acum, de aceste două trăsături, care vor da o amprentă proprie celor asimilate. Și... de-ar fi doar atât! Vorbeam, pe undeva, despre fantomele trecutului, despre demoni posesivi... despre elementalii care se aciuează în noi datorită unui mod greșit de viețuire și care dau efecte deviante în comportamentul celui care i-a moștenit de la predecesorul său.
Concluzia ar fi că, omul actual, la nivelul lui de evoluție spirituală, nu prea are dreptul de a folosi acest cuvânt. Inocența copilului, oricât am admira-o noi, nu este decât bomba care, încă, nu a explodat. Poate nu o să-ți placă ce spun, dar cam ăsta este adevărul. Asta nu înseamnă că ea nu există! Înseamnă, doar, că ea are alte valori prin care este pusă în evidență, valori date nu de o puritate a conștienței, care este, desigur, normală pentru copilul nou născut, până la o anumită vârstă, ci de o puritate a trăirilor sufletești ale omului matur oglindite în comportamentul său. Inocența nu este starea în care ne naștem! Ea este o stare dobândită prin efortul de a ne curăța, de a ne elibera de materialitatea vieții și a dorințelor care se nasc în corpul astral. Inocența nu poate fi asociată decât cu înțelepciunea. Nu poți fi inocent doar pentru că nu ai habar „pe ce lume ești”! Este adevărat că înțelepciunea este starea în care conștientizezi inutilitatea cunoașterii, dar starea asta nu o poate înțelege decât cel care a ajuns la ea prin cunoaștere, nu prin ignoranță. Înțelepciunea este ignoranța cunoscătorului nu a ignorantului. O spun mereu! La fel și cu inocența! Nu o poți identifica cu primul pas în viață... pentru că la al doilea o să ai surprize. Dar, dacă ai ajuns la ea prin efort propriu... ce surprize să mai ai? Ea devine o stare permanentă, ca și înțelepciunea. Ea nu este un dar! Ea există în fiecare dintre noi, doar că ne este ascunsă noua chiar de ceea ce generic putem denumi ca fiind firea noastră; trebuie să știm să o descoperim și să vrem, în același timp, să ajungem la ea. Adevărata inocența este starea individualității noastre spirituale la care se ajunge doar prin transcenderea personalității, adică prin înlăturarea tuturor trăsăturilor caracterologice. Inocentul nu are tată, nu are mamă, nu are caracter, nu are religie, nu raționează, nu are liber-arbitru, nu are nimic din ceea ce caracterizează astăzi personalitatea umană. Omul actual nu poate fi inocent, dar se poate preface că este. Reacțiile inocentului sunt generate de intuiții venite din individualitatea sa spirituală. Am ajuns, deci, la omul liber. Inocența, prin urmare, este dată de ceva ce nu este și nu poate fi cuprinsă niciodată în ceea ce numim personalitatea noastră, nu va fi niciodată o caracteristică a eului sufletesc, ca și libertatea, dar totuși ne aparține! Ești liber, ești inocent din momentul în care nu mai ești îngrădit de nimic. Starea asta nu ți-o mai poate lua nimeni. Nu devii inocent prin acumulări, prin educație și nici prin vreun nivel ridicat de morală. Devii inocent înlăturând totul din tine. Vezi, cumva ne întoarcem de unde am plecat, adică de la așa zisa inocență a copilului! Dar asta pentru că de acolo pornește drumul spre „câștigarea” ei, sau mai bine spus spre dezvelirea ei. Ne naștem ca să cucerim lumea materială și ar trebui să murim cu înțelegerea inutilității acestui efort. Dar, ar mai fi un pas! Să înțelegem că tocmai acest efort ne-a făcut să înțelegem! Dar, să lăsăm inocența, zic, pe seama evoluției și să revenim la subiectul postării anterioare, dar nu... „în postarea ce este, ci în cea... care va fi”.
Încetul cu încetul și cu puțin ajutor... vom scăpa de toate. Doamne ajută!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!