poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 60 .



O viață nu este... existența
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-04-14  |     | 



Omul, ca ființă tripartită, este în același timp „cetățean” a trei lumi, chiar dacă, prin conștiența de sine, el are impresia că viețuiește doar lumea sensibilă. Celelalte două lumi acționează asupra lui fără ca el să conștientizeze acest fapt. La rândul său și omul produce efecte în aceste lumi prin stările emoționale și prin gândire. Un singur lucru, însă, este de neclintit, de neschimbat. Omul ca entitate liberă. Nimic din ceea ce-l... „îndeamnă” la faptă, din orice profunzime ar veni, nu poate trece de această formă decât cu voia eului său, cu permisiunea propriei rațiuni. El este cel care își alege calea, reacția lui depinde numai de el. Dar, ar mai exista un aspect, care-i caracterizează libertatea pe care și-o poate exercita în actuala stare evolutivă, un aspect care nu poate fi omis de la a înțelege că, libertatea, ca stare finală, ca și celelalte calități și aptitudini, trebuie câștigată cu fiecare pas. Acesta ar fi aspectul de continuă devenire a ei. În faza actuală, libertatea se manifestă prin liberul arbitru care funcționează doar în interiorul a ceea ce se constituie ca sferă de cunoaștere și sumă a trăsăturilor caracterologice specifice pentru fiecare dintre noi (personalitatea). Cu cât această sferă este mai cuprinzătoare, cu atât omul posedă un grad superior de libertate, pentru simplul motiv că, posibilitățile de alegere se exercită între mai multe variante. Din acest motiv se poate spune că, într-adevăr, „cunoașterea eliberează”. Iar acest argument nu este valabil doar pentru omul rațional, ci și pentru fazele ulterioare de conștiență, adică de evoluție în care cunoașterea se înscrie în cu totul și cu totul alți parametri. Dar, niciodată libertatea omului rațional nu va fi o veritabilă libertate, tocmai pentru faptul că modalitatea prin care se manifestă, la liberul arbitru mă refer, este restricționată de datul trăsăturilor caracterologice și de sfera cunoașteri la care omul poate ajunge numai prin efort propriu și asta, pentru că, el percepe realitatea ca fiind rupă în două. O parte a ei o percepe prin simțuri, din lumea fizică, ca cealaltă parte să-i parvină prin noțiuni, din lumea spirituală sau, mai obișnuit, în cazul omului actual, prin reprezentările acumulate ca memorie în corpul eteric. Abia prin suprapunerea celor două feluri de percepții, cu ajutorul gândirii, omul restabilește imaginea realității.
Când ajunge, cu propria-i evoluție, la nivelul în care este capabil să-și dizolve întreaga personalitate, ceea ce înseamnă un salt într-o altă stare existențială, o transcendere a situației actuale de fapt, privind înapoi, îl vede pe cel ce a fost ca pe o persoană străină de sine. Dizolvarea personalității implică dispariția tuturor elementelor de natură subiectivă care, până atunci, puteau transforma un motiv spre acțiune, în mobil al acțiunii. Asta este prima treaptă a adevăratei libertăți, este etapa lui... „iubește și fă ce vrei!”, etapa în care omul și-a atins primul element spiritual în care procesul de cunoaștere va fi de o cu totul altă natură. Acea separare, de care vorbeam mai sus, dispare. Urmând ca libertatea să fie desăvârșită abia în momentul în care nimic din ceea ce îl poate impresiona din exterior să nu se mai constituie în motiv al propriei acțiuni. Omul este cu adevărat liber atunci când motivul și mobilul acțiunilor sale se suprapun, se confundă, ele având aceeași sursă: o intuiție coborâtă din individualitatea etică a fiecăruia dintre noi. Este etapa lui... „nu eu, ci Hristos în mine”, etapă în care conștiența se ridică la cel de-al doilea element spiritual, cunoașterea căpătând un caracter inspirat.
În acestă stare putem vorbi cu adevărat de libertate. Dar, până atunci, pentru a ajunge la prima fază de care vorbeam, trebuie să judecăm cu ceea ce avem ca aptitudini și în limita cunoașterii la care am avut puterea să ne ridicăm. Doar că, judecata nu este totdeauna de ajuns. Pentru ca actul de voință să fie cât mai curat, în sensul de a fi înfăptuit în baza celor mai morale principii care se găsesc în acel moment în individ, este necesară o cât mai corectă înțelegere. Pentru omul actual, însă, vorbim de un cerc de dependență, deoarece, înțelegerea depinde și ea, tot de ceea ce se găsește acolo, în el, ca dat. Periplul spre libertate începe, însă, din momentul în care omul își cunoaște și mai ales își înțelege motivele spre acțiune, și este cu atât mai neîngrădită cu cât ne îndepărtăm de ceea ce numim cunoaștere rațională și limitări caracterologice.
Aspectul cunoașterii și al înțelegerii este esențial, însă, în actualul stadiu de evoluție uman. Spuneam că, scopul vieții și al existenței este acela al evoluției spirituale care se reflectă în creșterea gradului de conștiență. Ceea ce contribuie în acest sens, la o întărire a propriei conștiențe, la un salt pe scara evoluției, ar fi o înțelegere și abordare corectă a noțiunilor de „bine” și „rău”. Am să încerc să mă refer, în acest context, la diferența dintre viață și existență. Mai bine spus, la diferența dintre o viață și un ciclu existențial sau, la modul cum poate fi influențat comportamentul individului, pe parcursul vieții dintre naștere și moarte, în funcție de modul în care el își conștientizează, în mod spiritual, trecutul, prezentul și viitorul; trecutul legat de... viața anterioară, prezentul vieții în curs, și viitorul legat de existența de după moarte și următoarea încarnare.
Omul a ajuns astăzi la faza în care ar trebui să afle mai multe despre el însuși, în relația cu propria-i existență. Într-un fel se va conduce dacă își raportează existența doar la viață dintre naștere și moarte și, în mod complet diferit își va gestiona viața, dacă va fi conștient de faptul că, o viață nu este decât o fărâmă din ceea ce ar fi existența lui și, mai mult, această părticică nu poate exista ca element izolat, ci integrată într-un tot. Tocmai la conștientizarea acestor legături ar trebui să ajungă omul actual, pentru a înțelege relația lui cu întregul univers material și spiritual.
Viața ne vorbește despre suflet, despre un suflet ancorat în timp, pe când existența transcende temporalitatea în eternitate, regăsindu-ne în ea în adevărata noastră ființă, în Eul nostru spiritual în care vor intra toate sufletele manifestate din el. Viața te va conduce, de cele mai multe ori, la o percepere eronată a binelui și răului, pe când existența te învață cum să le deosebești în funcție de singurul principiu care le dă adevărata culoare, principiul evoluției spirituale. Într-un fel judeci crezând că existența ta se limitează la o singură viață și altfel o faci fiind față în față cu eternitatea ființei tale. Ceea ce ne învață „legea vieții” este ceea ce trebuie sau nu trebuie să facem, lucru foarte important, de altfel, în economia karmei pe care o generăm pentru viața viitoare, dar, la fel de important este și modul în care trebuie să ne comportăm atunci când... ni se face ceva. Dacă atunci când facem... trimitem un mesaj karmic spre viitoarea viață, în cel de-al doilea caz, suntem puși față în față cu mesajul karmic care ne-a fost trimis din viață anterioară. Ceea ce legă karma viitorului de karma trecutului, nu este decât reacția noastră la ceea ce ne pune în față destinul, care este un fel de karmă manifestată. Desigur că și reacția intră în categoria lucrului făcut cu adresă karmică spre viitoarea viață, doar că, reacția la ceea ce ne pune în față destinul, este hotărâtoare în a șterge sau a perpetua pentru viitoarea viață o faptă care vine din trecutul existenței.
De fapt, problema nu este numai aceea de a acționa în conformitate cu înțelegerea de care vorbeam, ci și aceea de a accepta că ceea ce ne comunică simțurile și ne arată rațiunea nu este decât o mică parte a „ambientului” în care funcționăm.
Dacă ar fi să căutăm lămuriri între paginile Vechiului și Noului Testament sau între cele ale Coranului, pentru că tot am discutat despre ele în ultimul timp, am rămâne tot la vechea părere legată doar de viață. De ce? Pentru că, așa cum este și firesc, de fapt, ele se ocupă doar de suflet ca element născut pe parcursul unei vieții. Sarcina unei religii este salvarea sufletului pentru că el este produsul acestei etape de evoluție, pe de o parte, iar pe alta, el este baza eternului uman. Asta nu înseamnă că, ezoterismul fiecăreia nu vorbește pe față și despre legăturile pe care le au sufletele între ele, de la o încarnare la alta și, mă refer aici la suflete ca manifestări ale aceleiași individualități spirituale. Ritmul de evoluție a umanității este din ce în ce mai rapid datorită faptului că nivelul conștienței sale a depășit pragul critic al separării de lumea spiritului. În anul 1413 am încheiat epoca de maximă opacitate în care era plasată conștiența omului față de lumea spirituală, epocă în care a alunecat începând cu anul 747 îdH. De mai bine de 600 de ani urcăm abruptul sufletului constienței, „cămașa” care îmbracă primul nostru element spiritual, Sinea Spirituală. Deschiderea noastră față de lumea care transcende simțurile, va fi din ce în ce mai mare, omul urmând, pe viitor, a ajunge la o clarvedere conștientă de sine. Religiile nu mai trebuiesc privite doar prin prisma a ceea ce ne comunicau ele acum mii de ani. Ezoterismul fiecăreia este o extensie care își ridică voalul odată cu puterea de înțelegere a omului. Religia creștină nu este doar ceea ce am moștenit prin cărțile sfinte. Ea trebuie să se descopere în față fiecăruia dintre noi, prin ezoterismul său, pe măsură ce înțelegerea noastră este capabilă de a o privi în față, și prin Hristos Însuși, a cărui proprie evoluție este legată de cea a omului.
Faptul că religia ne arată cam cum ar trebui să parcurgă sufletul viața care i-a fost dată și foarte puțin din ceea ce se întâmplă cu el odată cu moartea corpului fizic, nu mai este suficient în actuala etapă de evoluție. Existența omului este parcursă în cicluri, iar aceste cicluri depind unele de altele într-o foarte mare măsură. Cele trei biserici, luate ca reper în postările anterioare, cam la un astfel de ciclu se rezumă. Din acest motiv nu o să găsești referiri la procesul de reîncarnare, în niciuna dintre ele, pentru că sufletul, de care se ocupă, este altul în fiecare încarnare, în fiecare ciclu de care vorbeam. Dar, pentru înțelegerea situației în care ne aflăm pe parcursul fiecărei vieți în curs, ar trebui să avem date și despre legăturile dintre aceste cicluri, despre ceea ce își transmit ele, unele altora, despre raportul pe care fiecare suflet născut pe parcursul unei vieți îl are cu predecesorul său, dar și cu urmașul său.
Trei dintre... mai multele principii ale gnosei creștine, din primele secole ale erei noastre, erau în legătură cu înțelegerea locului din care venim, a motivului pentru care suntem aici și a direcției spre care ne îndreptăm. Gnosa, în general, era în sine ceea ce astăzi putem denumi ca fiind un cult ezoteric.
Mereu afirm că nimic nu este întâmplător, că totul poartă un motiv aflat în legătură cu ceea ce a fost și, mai departe, cu ceea ce va veni. Vezi tu, Gnosa creștină, că tot o pomeneam mai sus, a fost considerată în primele secole ale creștinismului ca un curent eretic, motiv pentru care, mai toate scrierile, referitoare la ea, au fost distruse. Ceea ce s-a păstrat, drept cunoaștere, în legătură cu ea, nu au fost decât comentariile făcute de cei care au desconsiderat-o ca ideologie și care au încercat să-i șteargă toate urmele. Și, totuși, în anul 1945 o parte a ei a reieșit la lumină la Nag Hammadi. A mai durat ceva timp până când, la ea să aibă acces tot omul. Vreau să spun că ceea ce s-a întâmplat cu Gnosa, este concludent în ideea pe care o susțineam mai sus. Ea a dispărut, a fost făcută să dispară ca să reapară după 1500 de ani, când nivelul de înțelegere al omului este cu totul altul, când înțelegerea omului o poate accepta, când profunzimea lui sufletească are nevoie de Gnosă.
Omul, tocmai poposit în lumea sufletului conștienței, a avut și mai are încă o vedere asupra propriei existențe limitată doar la viața în curs, cuprinsă între... „fericitul” moment al nașterii și... „tragica” clipă a „morții”. Asta a fost limita puterii lui de înțelegere. Chiar și acum, dacă încerci să-i deschizi ochii... prudent, te privește lung și îți replică, poate cu puțin umor: „nu s-a întors nimeni, încă, de acolo, așa că, nu putem ști nimic” sau... sec, „lucrul ăsta nu a fost demonstrat științific”. Ca urmare, întreaga lui înțelegere și legat de ea, întregul său comportament, au fost și sunt încă marcate doar de viața în curs prin considerentul: „ce-i în mână nu-i minciună” sau... varianta cu pasărea de pe gard. O astfel de raportare la ceea ce numim viață, determină angoasele de rigoare legate de moștenirea cu care a fost... dăruit la naștere, manifestate prin întrebări de genul: de ce eu sunt așa și alții... altfel, de ce eu m-am născut aici și nu în altă parte, de ce părinții mei sunt într-un fel, iar ai altora, altfel, de ce eu n-am, iar el are? Mai pe scurt: de ce pe mine m-a ocolit norocul, de ce mi se întâmpla toate relele, de ce numai mie sau tocmai mine? Omul cu o asemenea perspectivă și cu o astfel de înțelegere este în permanență predispus la a se judeca pe sine și a-i judeca pe alții. Mai mult, starea în cauză este determinantă în a te îndepărta de credință. Omul care nu înțelege motivația stării sale de fapt, în fața unor tragedii, mai mari sau mai mici, poate ușor ajunge în postura de a-și renega credința și de a renunța la tot ceea ce până atunci, poate, i-a fost ajutor și izvor de omenie. În altă ordine de idei, această stare de necunoaștere, această stare care te determină să crezi că totul trebuie „dat sau luat” în... „singura viață” pe care o ai, poate fi generatoare de mari... „realizări” sau, poate naște oameni puternici care se luptă cu sistemele pentru a le schimba, într-un sens sau în altul.
Și, totuși, viața nu este numai... „ceea ce se vede”. De fapt, în acest context ar trebui să vorbim despre existență ca fiind ceva mult mai cuprinzător, în care viața nu este decât... o felie din ceea ce ne este dat să parcurgem, după cum spuneam. Cred că ai înțelese faptul că, problema pe care o pun aici, nu este cea a vieților repetate, a manifestărilor sau a încarnărilor, cum le-am mai putea spune, luate separat. Fiecare viață își are propriul ciclu cuprinzând: nașterea, viața propriu-zisă, moartea și ceea ce există apoi după moarte, până la următoarea încarnare. Ceea ce trebuie înțeles este că între ele există o legătura, fiecare nou ciclu pornind de la nivelul anteriorului. Un astfel de ciclu este, în mare măsură, asemănător cu ciclul zi-noapte din cursul vieții. În fiecare dimineață, la trezire, are loc o reintegrare a conștienței de sine în funcțiunile ei diurne. Omul se repoziționează, în miimi de secundă, cu ajutorul memoriei, în întregul zilei trecute și al zilelor anterioare. El își reia activitatea întreruptă odată cu dispariția conștienței de sine în momentul adormirii. Dar, la trezire, el știe că, în viața lui a existat un ieri, un anul trecut... și că, în tot acest răstimp el era acolo, prezent și că, ceea ce noua zi îi pune în față, nu este decât consecința faptelor sale din tot acest răstimp.
Ai trăit vreodată senzația, la trezirea din somn, mai ales atunci când te afli într-un mare necaz, de reconștientizare a propriului eu, acolo unde îți regăsești problemele care te apasă? Starea aia, nasoală, prin care îți reamintești întreaga situație, de parcă ar veni de altundeva și te-ar umple, te-ar copleși cu apăsarea ei.
La naștere se întâmplă, în mare, același lucru, doar că, ceea ce, de la o zi la alta, ne este adus în conștiență de memorie, acum, ceea ce aici numim memorie este ceva de o natură mult mai elaborată. Memoria transmisă de la o viață la alta o regăsim, după naștere, în corporalitate sub forma temperamentului, caracterului, diverselor aptitudini, defecte calități și multe altele, dar și în destinul care ne stă în față, toate, construite fiind, în baza „memoriei” karmei vieții anterioare care nu uită, și nu iartă nimic. Iar această „memorie”, nu face decât să ne spună că noua viață nu este decât o consecință a vieții anterioare, construită fiind, în baza efectelor faptelor comise atunci.
Ceea ce se întâmplă în somn este, de asemenea, la o scară mult mai mică, „aventura” existenței de dincolo de moarte, căci, ce poate fi moartea, pentru suflet, mai mult decât o întrerupere a conștienței de sine?
Situația în care se află omul la naștere este oarecum echivalentă cu cea în care ne-am trezi dimineața cu memoria zilelor anterioare ștearsă. Am fi puși în fața unor evidențe pe care nu le înțelegem. Până la ziua cu probleme, ai funcționat în cadrul unei familii, în cadrul unei societăți de care ești legat ca persoană prin ceea ce ai comis, prin poziția ta și în care ți-ai câștiga un loc. Totul în jurul tău are o logică pe care nu o mai poți, însă, pătrunde; dar, dacă ți-ar reveni memoria ai realiza că era vorba despre un curs normal în care erai integrat firesc, prin faptele tale.
Tot așa s-ar întâmpla și dacă am înțelege că există un parcurs prin care am trecut anterior nașterii, parcurs care se întinde, în sens invers, până dincolo de o moarte, până la o altă viață și până la o altă naștere, parcurs de care suntem strâns legați și că, va mai există și unul care ne va urma și care depinde în ceea mai mare măsură de ceea ce facem noi, acum. Trăind și gândind în acest sens, vom înțelege de ce ni se întâmplă ceea ce ni se întâmplă. Vom înțelege că există nu numai o karmă personală, ci și una a etniei, a poporului și una a întregii umanități și că, viața noastră se află, undeva, la răscrucea lor. Vom mai pricepe că, evenimentele majore prin care trece omenirea pe parcursul unei vieți, trebuie să se întâmple tocmai pentru a-i consum karma. Faptul că ele ne ating, pe unii sau pe alții, cu latura lor tragică sau cu cea plăcută, ține de astă dată de karma personală, de modul cum cele două sau mai multe karme sunt împletite. Câți nu sunt... de invidiat, pe motiv că sunt ocoliți de o atingere personală din partea acestor evenimente tragice? Dar, lucrul ăsta nu este o întâmplare, nu este ceea ce numim noroc, este pur și simplu karma fiecăruia care ne ferește sau nu de suferință. Iar suferința nu este deloc gratuită, izvorul ei fiind în viața anterioare, în ființa noastră anterioară. Prin ea se șterg datorii din vieți anterioare, dar, asta înseamnă că tot ea ne purifică, ne repune pe curentul ascendent al evoluției. Asta contează, până la urmă!
Astfel, vom înțelege că ființa noastră nu este limitată doar la ceea ce suntem acum, aici, ci și la ceea ce am fost și... la ceea ce vom fi și că, doar privite împreună ele ne vor dezvălui adevărata noastră identitate.
Dacă omul ar înțelege, că viața sa este parte dintr-un ciclu și că, între fazele acestuia există cam aceleași legături existente într-un ciclul zi-noapte-zi, în care responsabilitatea faptelor anterioare trebuie suportată în zilele care urmează și că, faptele lui, de astă dată, nu fac decât să transmită responsabilitate celui care va veni, lucrurile ar sta cu totul altfel. Faptul că în cicluri diferite, vorbim de personalități diferit nu trebuie să ne liniștească! Conștiența de sine care însoțește fiecare personalitate nu este decât un cumul de factori care se imprimă în aceeași conștiență. Dacă eu, mâine, mă trezesc cu memoria ștearsă, cum spuneam mai sus, dar fără a pierde capacitatea de memorare, procesul de cunoaștere va determina apariția unei noi personalități în baza acestei cunoașteri, desigur, având totuși în corporalitate o bază comună. Dacă mai ai și ghinionul să te trezești în cu totul alt loc, din vechea personalitate nu ar mai rămâne decât aportul structurii tale corporale și a capacităților sufletești, dobândite până atunci. Restul, tot ceea ce te definea drept personalitate cunoscătoare dispare, pentru că nu mai există continuitatea dată de memorie. Dar, toate schimbările astea, sunt plasate numai la nivel de cunoaștere, cum spuneam. Tot ție îți va fi foame, dacă nu ai ce mânca, tot tu vei suporta șuturile sorții și așa mai departe, deoarece conștiența în care s-a depozitat noua cunoaștere, cunoaștere care îți determină noua personalitate, este aceeași. Conștiență de sine, înseamnă cunoaștere de sine.
Putem lua și un exemplu concret spre a înțelege mai bine despre ce este vorbă, un exemplu legat de ce se întâmpla acum în lume. La problema migrației mă refer! Este un subiect foarte bun pentru a înțelege motivația a ceea ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru ca urmare a interacțiunii dintre karme, adică a legăturilor pe care le avem cu cicluri anterioare de manifestare, deoarece, aici sunt implicate karme individuale, karmele unor națiuni, karmele unor rase, precum și karma umanității. Mai sus, nu are rost să ridicăm privirea, deși se mai pot adăuga și altele. Dacă vom privi evenimentele din cele două puncte de vedere, adică din poziția omului care se înțelege pe sine ca individ legat doar de viața în curs, precum și de pe poziția celui care este conștient de legăturile sale cu vieți anterioare și vieți viitoare, vei vede cât de diferite pot fi modurile de înțelegere a evenimentelor.
Vei vedea că vor exista două morale diferite, ambele cu rostul lor dar, în final, doar una fiind valabilă în raport cu noțiunile de rău și bine, adică în raport cu procesul evolutiv al fiecăruia dintre noi.
În ambele cazuri voi apela la punctul de vedere al occidentalului, cel care se vede cotropit, înghesuit, agresat, stresat de... neașteptata invazie. În prima variantă să considerăm „părerea” unui om normal evoluat care își limitează traseul vieții doar între naștere și moarte, ignorând sau neacceptând faptul că, înainte de naștere și după moarte ar mai exista ceva. El pune preț pe morală, respectă legea și, ocazional, mai trece și pe la biserică. Pus în fața exodului, la care fac referire și cunoscând și cauzele care-l determină, ca primă reacție ar fi cea de acceptare, pentru că acei oameni suferă datorită unor regimuri totalitare, datorită unor excese religioase îndreptate împotriva lor, datorită sărăciei... Morala, cam asta îi spune. Din momentul, însă, în care acei oameni devin... concetățeni cu el, iar comportamentul multora contravine cu principiile elementare de conviețuire, pe care el, prin educație, nu îl poate accepta, când el și familia se simt agresați de un comportament care nu ține cont de nicio lege... când mai are loc și un atac direct la religia în care a fost crescut și educat, părerea lui se schimbă. Ar vrea ca noii veniți să fie repatriați în locurile din care provin.
Cum ar gândi, acuma, o persoană care are o imagine mult mai largă despre viață și existență, o persoană care știe că existența lui nu se limitează la o naștere și o moarte, care știe că viața lui actuală este o consecință a celei anterioare și că, destinul viitoarei vieți este cronica propriei vieți. În accepțiunea sa, despre ceea ce însemnă existență, el înțelege că omenirea este și va fi în permanență înscrisă pe un parcurs al evoluției spirituale. Că, în tot acest proces evolutiv, omul și omenirea sunt într-o continuă schimbare și că, aceste schimbări nu se fac din condei, ci prin evenimente, de cele mai multe ori tragice, pentru că, tot ceea ce devine caduc în evoluție, trebuie înlăturat, trebuie distrus, la propriu, iar conservatorismul nu se lasă dus decât cu forța, forță care poate fi exercitată atât de om, cât și de natură. Iar atunci când responsabilitatea o poartă omul, ea produce karmă negativă, karmă care, mai devreme sau mai târziu se cere a fi arsă pentru ca el să se descarce de... răul care l-a făcut, chiar dacă acesta a fost făcut spre binele celorlalți. Da, un eveniment care are efecte benefice pentru evoluție, în particular poate avea efecte karmice dezastruoase pentru cei care l-au dus la împlinire. Exemplul cel mai elocvent este acela petrecut pe Golgota. Un pas enorm, în evoluție, pentru viitoarea lume creștină, dar o karmă cât se poate de dureroasă pentru neamul lui Israel. Desigur că o să te întrebi, de ce. Hm! Vezi, răspunsul implică reluarea discuției despre libertatea manifestată prin liberul arbitru și adevărata libertate. O să-ți mai spun dor că, liberul arbitru este prin definiție creator de karmă, ca fiind cel care dă liber impulsului de voință, dar nu prin el însuși, adică prin rațiune, ci pentru că actul de gândire, de raționare, implică toată gama de expresie a sufletului atunci când decide ceva. O faptă care ne leagă de efectele pe care le produce, este aceea în care intervin două din cele trei modalități de exprimare ale sufletului. Este vorba despre voință și despre sentimente. Prin ele și prin celelalte trăsături caracterologice, omul își pune amprenta subiectivității pe rațiunea sa, și prin ea, pe faptele lui. Ca urmare, efectele viitoare vor fi îndreptate asupra celui care și-a semnat fapta în acest fel. Gândirea, în cazul în care ar putea fi exprimată fără aportul celorlalte două, nu ar intra în această categorie. Dar, așa ceva încă nu se poate. Gândirea noastră, actuală, este purtată de voință și purtătoare de sentimente, de pasiuni. Adu-ți aminte de... Adam și Eva! Nu mărul (cunoașterea) este păcatul în sine, ci modul cum s-a ajuns al el... prin dorință și prin voință. Nu ispita constituie, în final, păcatul, ci acceptarea ei prin actul de voință decis de liberul arbitru. Trimiterea lui Hristos-Iisus în fața lui Pilat a fost hotărâtă de sinedriul iudaic, pentru că ei l-au găsit vinovat, iar verdictul judecății nu a fost dat nici el de Pilat, romanul, ci tot de iudeii care participau la judecată. Pilat, ca viitor creștin, nu putea să-și asume karma executării Lui. Karma faptei trebuia să fie suportată de un neam necreștin. Acest lucru a fost pus în evidență chiar de cei aflați acolo, cei care au hotărât între Barabas și Hristos-Iisus: „sângele Lui să fi asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Putea fi evitată această karmă chiar dacă răstignirea ar fi avut loc? Teoretic da, practic nu. Dacă susținerea de către evrei a executării Lui nu ar fi avut la bază o voință mânată de resentimente, ci doar de o logică seacă, nepărtinitoare, care să nu exprime sub nicio formă vreun interes personal din partea celui sau celor care au produs-o, karma nu ar fi fost implicată. Oricum Hristos-Iisus trebuia să fie răstignit tocmai pentru a fi îndeplinită scriptura, adică destinul omenirii. Doar că, această voință neîncărcată de ură și de interese personale nu putea porni decât din sufletul unui om eliberat de ceea ce ar fi personalitatea lui, deci și de liberul arbitru care să ia în calcul sentimentele de aversiune și interesele pe care le-ar fi avut legate de propria religie, iar calea spre un asemenea tip de om, omul cu adevărat liber, urma a fi deschisă abia după execuția lui Hristos-Iisus. Abia El, prin moartea Sa pe cruce a deschis calea omului spre adevărata libertate, cea din Spirit, acolo unde iubirea spirituală înlocuiește legea.
Revenind la subiectul migrației și la modul cum ar trebui el înțeles, ar trebui spus că, nimic nu se întâmplă aiurea, oricât de nelogic i s-ar părea omului. Destinul este implacabil, iar la un asemenea nivel el este scris de karma anterioarei existențe universale. Evenimentele trebuiesc acceptate atunci când se produc, ele neputând fi stăvilite. Adu-ți aminte de... „Balada Miorița”. Este cel mai elocvent exemplu de comportament din partea omului care știe că soarta are un scop benefic pentru evoluția proprie și că, a te opune, nu ar avea ca rezultat decât o diminuare a efectului ei pozitiv și legarea ei de viața următoare.. Reacția, despre care vorbeam mai sus. Balada Miorița este un monument de înțelepciune... dar câți dintre noi o pot înțelege!? Omenirea trebuie să-și urmeze cursul evoluției, fie că vrea sau nu, pentru că ea nu este decât o infimă componentă, o infimă celulă în organismul magnific al Omului universal.
Și când fac afirmația asta, fii sigur că nu mă dezic de spusele anterioare legate de libertatea omului, pentru că, liberul arbitru spuneam că este... prizonierul sferei lui de cunoaștere și impulsionat chiar de trăsăturile caracterologice ale fiecăruia, caracteristici prin care singur se condiționează în actuala etapă!
Forțele care mână omenirea de la spate sunt colosale, sunt de neînchipuit pentru nivelul ei de înțelegere. O viitoare etapă în acest proces de evoluție ar fi unificarea raselor, contopirea lor, pentru că omul viitorului trebuie să stăpânească, în el, toate caracteristicile care acum sunt împrăștiate prin toate rasele. La nivel de individualitate spirituală, deci de suflet, acest lucru se face în mod permanent prin faptul că reîncarnările acesteia se produc de fiecare dată în alt popor, neam, rasă... Acum, asistăm la înfăptuirea aceluiași lucru la nivel de corporalitatea, adică acolo unde vorbim de moștenire ereditară. Dacă ai privi prin contextul legăturilor care se nasc între ciclurile existențiale ale fiecărui individ, ai vedea că, în afară de cele spuse mai sus, toată suferința datorată acestui proces de migrație nu este decât o descărcare de karmă pentru toate părțile implicate. Fiecare avem o soartă pe care o merităm ca urmare a faptelor noastre din vieți anterioare. Ceea ce au pățit ei, cei care sunt mânați de dezastrele și sărăcia din locurile de baștină, nu ar fi decât răspunsul karmei pe care și-au creat-o în vieți anterioare. Ceea ce se întâmplă cu cei, agresați, acolo unde primii își fac apariția, nu are decât aceeași explicație. Și ei își ard karma lor, care nici ea nu este fără pată dacă sunt obligați să treacă prin așa ceva. Cine și-ar fi închipuit, vreodată, că se poate întâmpla așa ceva? Cine și-ar fi închipuit că ei, nemții, vor repeta, din proprie voință, experiența pe care au avut-o cu turcii, după al doilea război mondial? Este ceva logic în asta? A fost ceva logic în poziția Angelei Merkel, atunci când... nu că i-a chemat, dar practic i-a rugat să vină în Germania? Și nu vorbim de o mie, două de oameni, nici măcar de o sută de mii, ci de pese un milion! Nu ți se pare că totul depășește puterea de înțelegere a omului? Aici trebuie văzut rolul de pion karmic al cancelarului german. La fel de neînțelesă este și acceptarea celorlalți șefi de state din UE. Să aduci milioane de musulmani într-o Europă creștină, doar în ideea că îi vei pune la muncă, fără să te gândești la consecințe, într-o Europă în care deja existau conflicte grave între musulmani și creștini, și tocmai acum când islamismul face ravagii prin politica de teroare, îți pare a exista o logică în toată această situație? Este unul din momentele în care destinul își arată puterea de neînfrânt. Ceea ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla. Așa cum ne uităm în urmă la perioada de migrație a popoarelor care a avut ca efecte actuala configurație a lumii și a raselor, tot așa, cei ce vom fi peste sute și mii de ani, vom privi cu... aceeași curiozitate, liniște și înțelegere, asupra timpurilor pe care le traversăm acum. Zic... cu liniște? Hm... cred că nu știu ce vorbesc!

În contextul celor spuse mai sus este o mare diferență între acela care își conștientizează viața ca fiind doar cuprinsă între naștere și moarte și un altul care înțelege că existența lui este... „perenă” și că, destinul nu face decât să îi scoată în cale, ca obstacole, evenimente care nu sunt decât efecte ale propriilor fapte comise în vieți anterioare, iar prin reacția pe care o are, fiecare dintre noi, nu facem decât să construim, printr-o altă karmă, destinul viitoarei manifestări. Dacă nu ne place moștenirea vieților anterioare, să avem măcar puterea de a ne gândi că stă în putința noastră, ca acum, să ne clădim un viitor destin mai bun. Nu spun că doar înțelegerea acestor lucruri ar fi suficientă. Dar, fii sigur că, schimbarea modului de a gândi, în timp, dă efecte asupra comportamentului. Doamne ajută!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!