poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 61 .



Cuvânt
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [OctavSemarian ]

2018-04-09  |     | 



Hm, dificil, recunosc! Trei principii... despre care am discutat nu demult. Principiul Tatălui, al Fiului și al Spiritului. În hinduism se vorbește de trei principii, de asemenea. La fel în filosofia daoistă și chiar în Zohar. Or fi ele aceleași? Eu asta tot încerc să arăt.
Termenul de „realitate ultimă” se referă în fapt la o realitate primă. Desigur că, privită de la noi, ea apare fiind... ca ultimă dar, să nu uităm că lumea noastră, ca de altfel toate lumile dintre noi și această realitate, nu este decât o formă de manifestare a ei. Realitatea ei, în fapt, este unică, ea fiind esența din care apare restul. Iar lumea noastră nu este decât... ultima ei formă de manifestare. Ca și lumea noastră, care în actuala manifestare universală nu este decât o creație care se luptă a se integra în lumea spirituală deja existentă, această lume spirituală, în alte etape de manifestare ale acestei realități unice, de care vorbesc, a fost și ea, etapizat, firește, în postura de lume creată. Să nu uităm, însă, că, lumea pe care o numesc creată, este tot din spirit construită, doar că, prin condensare, acesta își pierde calitățile sale necreate sau mai bine spus îi „amorțesc”. Vreau să spun că... acest creat este tot din necreat... creat. Și vorbim aici în primul rând de conștiență, care în starea cea mai condensată, devine o conștiență pe care am putea-o asimila cu cea de transă. Ceea ce se înțelege prin religie, nu este, de altfel, decât calea prin care se urmărește relegarea unei astfel de lumi create, de lumea spirituală, din care a căzut sub forma spiritului condensat, ca reziduu al propriei evoluții. Semantic vorbind, cuvântul religie, care vine din greacă, înseamnă „relegare”. Problemele astea sunt detaliate în alte postări. După cum am mai spus, fiecare manifestare universală, are mai multe etape. Lăsând la o parte problema divinității, universul spiritual se reface, aproximativ, în starea în care și-a încheiat anterioara manifestare, adăugându-se, de fiecare dată, o nouă creație sub forma unei noi lumi care are rolul de reorganizare a tot ceea ce, anterior, nu s-a putut ridica la un nivel spiritual; adică la organizarea în vederea reintroducerii într-un nou circuit evolutiv, al reziduurilor anterioarei manifestări universale, de care pomeneam mai sus. Dacă aceste reziduuri nu ar exista în procesul de evoluție, nu ar mai exista Creație. Asta pe de o parte, pentru că, pe de altă parte, nivelul superior al anterioarei lumi spirituale, adică cea mai înaltă ierarhie spirituală, iese din ceea ce numim ierarhizare, depășind din punct de vedere evolutiv starea spirituală. Astfel că, la fiecare manifestare, lumea spirituală va conține întotdeauna doar 3x3 ierarhii. Deasupra ei fiind lumea Divină, iar sub ea, lumea creată de care vorbeam. Dar, în lumea spirituală, există și categorii de entități care nu intră în rândul ierarhiilor, ele ocupând poziții intermediare datorită faptului că, dintr-un motiv sau altul au pierdut continuitatea propriei evoluții, dar și entități emanate de entitățile spirituale, cum ar fi, de exemplu, cele care populează lumea eterică: gnomi, elfi, silfide, salamandre, de care am auzit în poveștile copilăriei noastre și despre care credem că nu sunt decât o închipuire. De ce mereu ne lovim de cifra trei? Pentru că triada este baza evoluției (vezi postări anterioare). În hinduism, realitatea primă are ca principii de bază existenta, conștiența, și beatitudinea. Aici, am o problemă și cred că am mai vorbit despre ea. Eu consider că ordinea firească este conștinența, existența și beatitudinea. De ce spun asta? Pentru că fără conștiență nu putem vorbi de existență. Orice formă de existență își are propria-i conștiență, chiar dacă ea nu este conștientă de sine, iar la nivelul realității prime... să vorbim de formă de existență lipsită de conștiență, mi se pare aroganță. Legându-mă de ceea ce relevă antroposofia, orice mare stadiu evolutiv începe cu o formă de conștiență, urmată de una de viață, deci de existență, și una de formă, adică cele trei principii Divine despre care am tot discutat. Cum putem asimila forma cu beatitudinea? Beatitudinea ar fi, de fiecare dată, motorul sau mai bine spus combustibilul care alimentează motorul evoluției. Ce își dorește, în fapt, fiecare om: fericirea, nu? Această beatitudine sau stare de bine, nu este decât forma finală a acestei fericiri, care este, altfel spus, starea de iubire spirituală sau mai pe scurt, Spiritul. Iubirea, dacă este să mă limitez la acest termen, este o forță care unește, o forță de coeziune care aduce totul la o singură stare. Forma reunește, de fapt, ipostaze care se contopesc într-un tot prin identitatea la care ajung părțile, liantul fiind beatitudinea, iubirea sau fericirea. Trinitatea creștină, chiar aceste stări le scoate în evidență, ele fiind, în cazul unui ciclu de manifestare, de fiecare dată, entități de sine stătătoare. Din arborele sefirotic al Cabalei iudaice rezultă același lucru.
Vreau să spun că, fără conștiență nu există nimic, cu atât mai mult când vorbim de o entitate conștientă de sine. Pierderea conștienței, în cazul omului, ca să-l luăm pe el ca exemplu, este egalul inexistenței sale pentru perioada în cauză. O să zici că... nu e conștiență dar, celelalte componente îi rămân, ele există. Este adevărat dar, și ele, la rândul lor, au un anumit grad de conșteintă proprie. Conșteința este practic extrema subiectivitate, cea din urmă subiectivitate. Orice altceva, inclusiv alte forme de conștiență, care derivă din ea, devine, fața de ea, obiectivă, și nu se produce decât într-un plan exterior ei, chiar dacă nu vorbim de spațiu și timp, iar acest, orice altceva, determină trecerea de la conștiență la conștiența de sine, pentru că ele produc o individualizare în planul conștienței inițiale. Din acest motiv pun eu conștiența înaintea a ceea ce hindușii numesc existență și beatitudine. Atât una, cât și cealaltă, pentru a fi numite, ca atare, trebuiesc conștientizate. Chiar și conștiența de sine este ceva conștientizat în planul conștienței, prin individualizarea de care pomeneam mai sus. Omul, ca entitate, nu este decât o înșiruire de calități manifestate în fața conșteinței sale. Și acest lucru este valabil pentru orice entitate, desigur, ținând cont de propriile-i caracteristici. Când se spune că omul își transcende personalitatea, eul personal adică, el nu face decât să se mute cu conștiența în conștiența Eului său spiritual sau ca să generalizăm, într-una superioară. Din acel punct el nu se mai identifică cu ceea ce a depășit prin transcendere, adică cu eul său personal sau conștiența de sine a vieții în curs, inclusiv corporalitatea lui. Ceea ce a fost conștiența sa de sine, exprimată prin procesul de cunoaștere, adică personalitatea manifestării lui în acea viață, cum am explicat în alte postări, pentru Eul spiritual, de mai sus, nu constituie decât experiența pe care el a acumulat-o în viața în cauză, ca ceva obiectiv, dar nu sub forma pe care noi o percepem ca propria noastră experientă de viață, ci prin corespondentul spiritual al acestei experiențe, corespondent care este pus în evidență abia după trecerea pragului morții, pentru că, abia după moarte viața își capătă adevăratul ei sens, pentru că adevăratul sens al existenței, adevărata ei esență este spiritul în stare pură, nu materia ca spirit condensat și lipsit (amorțit)
în propriile-i caracteristici. Ceea ce nu ține de spiritualitate, adică ceea ce acest Eu spiritual, nu poate asimila în sine, rămâne drept reziduu la pragul dintre lumi, urmând ca prin legea karmei, următoarea manifestare a aceluiași Eu, deci prin următoarea încarnare, să încerce să-l spiritualizeze și pe acesta. Dar să nu te gândești că acest reziduu este cumva ceva material. Nu, și o spun mereu! Este vorba de idei, trăiri sufletești, sentimente... care au fost legate, îndreptate spre lumea materială. Este exact același lucru pe care îl spuneam mai sus, referitor la motivația remanifestării universale; acela de a reintroduce vechiului reziduu, cel al manifestării anterioare, într-un nou circuit evolutiv, adică într-o nouă creație, doar că, într-o parte vorbim de macrocosmos, de Omul macrocosmic, iar în cealaltă, de omul microcosmic, adică de noi. Mai sus spuneam că subiectivitatea noastră extremă este chiar conștiența noastră și când spun asta nu mă refer la conștiența de sine. Repet, conștiența de sine nu este decât rodul cunoașterii, înfăptuit cu mijloacele de care omul, în construcția sa, este dotat. Atât ea, cât și mijloacele la care mă refer (gândire, rațiune, memorie, sentimente, trăiri, percepții, instincte... caracter, temperament... adică tot ceea ce, în alte postări reuneam sub denumirea de trăsături caracterologice), apar, față în față cu conștiența noastră, cea care o avem în corpul astral și care ne vine de la Eul spiritual, apar, ziceam, ca obiectivități. Prin această conștiență, omul se poate plasa ca simplu spectator față de tot ceea ce am enumerat mai sus. Desigur că la acest nivel evolutiv el nu poate face acest lucru decât tot prin intermediul gândirii și al celorlalte trăsături enumerate, dar, el se poate plasa, chiar așa fiind, în postura de observator al întregii sale activități. El își poate urmări gândurile (tot cu gândul, desigur), actele de voință, trăirile interioare, emoțiile, etc., putându-și chiar, crea o stare de detașare față de ele, ceea ce este forte mult, pentru că, în timp, un asemenea exercițiu, te poate aduce în starea de a realiza, la propriu, diferența dintre adevărata ta ființă și „dotările” pe care ea le are, pe care le-a primit în vederea împlinirii procesului de cunoaștere specific lumii în care ne ducem activitatea. Pentru că, totul poate fi redus, în cele din urmă, la așa ceva. Nu uita că... dincolo, lumile sunt de natura ideatică. Și Eul nostru spiritual, individualitatea noastră are aceeași natură. Lume spirituală este Cuvânt, iar noi, pentru a ne reîntoarce acolo de unde am căzut, în integritatea noastră actuală, trebuie să redevenim, la rândul nostru, ceea ce am fost: „Cuvânt”... Doamne ajută!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!