1. Precizări preliminare

În conformitate cu definițiile care figurează în sursele lexicografice ale celor trei limbi romanice considerate, stimulusul declanșator al stării de mirare/minunare este marcat prin excelență [–animat] . Informația lexicografică este susținută și de comportamentul concret al lexemelor verbale în discuție în plan discursiv, în speță la nivelul utilizării colocviale a acestora, contextele excerptate online (din pagini de limba română, franceză și spaniolă) reprezentând mai ales enunțuri cu subiect nonanimat (observație legitimabilă îndeosebi în cazul românei, v. infra) . Chiar și în situațiile în care subiectul gramatical este [+animat, +personal], decodarea (de profunzime) va viza în mod constant nu persoana în sine, ci o anumită atitudine/conduită a acesteia, anumite gesturi, cuvinte etc. În această ordine de idei, va fi posibilă disocierea între un stimulus aparent și un stimulus real (care și constituie sursa autentică, responsabilă pentru o anumită experimentare psihologică), respectiv între structurile (sintactice) „pure” și cele „apropriate” .

2. Subiectul stimulus [+animat] al verbului ‘A MIRA’ (rom. a mira, fr. étonner și sp. extrañar)

Exemplele cu subiect [+animat, +personal] atestate în pagini de limba română nu sunt numeroase, observație valabilă nu doar prin comparație cu numărul contextelor cu subiect [–animat] consemnate în Teleoacă (2016), ci și prin raportare la exemplele similare înregistrate infra pentru verbul corespunzător din franceză și chiar pentru unele verbe sinonimice din română :

(1) a. Vedeta a mirat toata audiența la un eveniment!
b. Adversarul nu ne-a mirat deloc ș.a.

Numărul limitat al contextelor de acest gen în română se cuvine a fi înțeles nu numai în relație cu detaliul lexicografic al actualizării subiectului stimulus al vb. a mira în mod esențial ca (pro)nume marcat [–animat], ci și având în vedere concurența făcută acestui verb de lexeme sinonimice precum a uimi sau a surprinde (v. supra), precum și o anumită tendință a românei de a substitui enunțurile cu subiect [+animat, +personal] prin enunțuri cu subiect [–animat], care și reprezintă de altfel stimulusul real al unei anumite trăiri afective. De pildă, vorbitorul actual optează pentru enunțuri de tipul:

(2) ... i-a mirat comportamentul liderului sovietic [Hrușciov, n.n.] ,

selectate în detrimentul tiparului cu subiect-stimulus animat (cf. ... liderul sovietic i-a mirat prin comportamentul său).
Comparativ cu situația consemnată pentru română, în franceză, verbul étonner se construiește relativ mai frecvent cu subiect [+personal] , în aceste condiții stimulusul real fiind, de regulă, exprimat ca atare în enunțul respectiv (morfologic, cel mai adesea este vorba despre grupuri prepoziționale în structura cărora intră prep. par, [mai rar] avec și un substantiv) :

(3) a. Adelle Waldman, l’auteure du roman, nous étonne par son impressionnante intelligence;
Adelle Waldmann, autoarea romanului, ne uimește prin a sa impresionantă inteligență
„Adelle Waldmann, autoarea romanului, ne uimește cu inteligența sa extraordinară”
b. Certains adversaires nous ont étonnés par leurs performances;
Anumiți adversari ne-au uimit prin ale lor performanțe
„Unii adversari ne-au uimit cu performanțele lor”
c. Le doyen nous étonne chaque jour par sa miraculeuse jeunesse ș.a.
Decanul ne uimește în fiecare zi prin a sa miraculoasă tinerețe
„Decanul ne uimește zi de zi cu tinerețea sa miraculoasă”

Similar situației consemnate pentru română, și în cazul spaniolei, mai exact în ceea ce privește vb. extrañar, numărul contextelor cu subiect [+personal] este foarte limitat, frecvent nici sursa experimentării psihologice nefiind exprimată explicit:

(4) a. Nos extraña enormemente señor Ministro que [...] no atendiera los reiterados pedidos...;
Ne miră enorm domnul Ministru care [...] nu a luat în considerare repetatele cereri
„Ne surprinde enorm domnul ministru care [...] nu s-a ocupat de cererile formulate în mod repetat”
b. Los jugadores han extrañado a Mourinho ș.a.
Jucătorii au mirat la Mourinho
„Jucătorii au surprins / uimit la Mourinho”

Cel mai adesea, în astfel de situații comunicaționale, sunt selectate – ca și în cazul românei – alte verbe de mirare, în special sorprender și asombrar, în contexte în care este explicitată de regulă și sursa stării de surprindere:

(5) En el examen psiquiátrico, los adolecentes nos han sorprendido por la intensidad de su angustia .
„La examenul psihiatric, adolescenții ne-au surprins prin intensitatea anxietății lor”

Contextele atestate online ne îndreptățesc să admitem și în cazul spaniolei o tendință de substituire a enunțurilor cu subiect [+personal] prin tipare cu subiect nonanimat (morfologic, substantive ocurente în structuri „apropriate”, cf. infra la actitud del acusado):

(6) Nos extrañó la actitud fría del acusado (v. prin comparație El acusado nos extrañó con su actitud fría ș.a.).
Ne miră atitudinea rece a acuzatului
„Ne-a mirat atitudinea rece a acuzatului”

3. Subiectul stimulus [+animat] al verbului ‘A MINUNA’ (rom. a minuna, fr. émerveiller și sp. maravillar)

Și de această dată numărul contextelor în care verbul din română guvernează un subiect/substantiv [+personal] este relativ modest, cel mai adesea fiind vorba despre nume comune, sintactic, subiecte în interiorul unor enunțuri în care sursa reală a experimentării nu este de regulă exprimată explicit printr-un grup prepozițional. Într-o serie de situații, această sursă este evocată, în limitele unuia și aceluiași context, la nivelul altui tip de structuri, de pildă, printr-o atributivă relativă ce implică definirea categorială, prototipică (cf. infra, oamenii/care spun franc și persoanele/care știu...) sau se conturează discursiv (prin considerarea unui context mai amplu), respectiv în relație cu semantica intrinsecă a verbului de mirare. Cităm spre exemplificare:

(7) a. Mă minunează oamenii care spun franc ce gândesc ;
b. Mă minunează persoanele care știu doar să vorbească;
c. Lumea care ne înconjoară ne fascinează și ne minunează în mod continuu.

Tendința românei de a substitui enunțurile cu subiect [+personal] prin enunțuri cu subiect [–animat] poate fi admisă și cu privire la vb. a minuna, de această dată în absența unei presiuni concurențiale manifestate din partea unui eventual sinonim. Este relevant în acest sens faptul că vorbitorul actual optează pentru enunțuri (cu structuri sintactice „apropriate”) de genul: Ne minunează atitudinea unora, Ne minunează relaxarea oamenilor , în detrimentul tiparelor corespunzătoare cu subiect („pur”) animat: Ne minunează unii prin atitudinea lor, Ne minunează oamenii cu relaxarea lor.
În franceză, tiparul cu subiect [+animat, +personal] este superior reprezentat (atât prin substantive comune, cât și proprii), comparativ cu româna și stimulusul real fiind adesea exprimat explicit în contextul respectiv printr-un grup prepozițional (cu prep. avec, par, de sau grâce à). Nu lipsesc însă nici situațiile în care sursa propriu-zisă este deductibilă dintr-un context mai amplu, în acest caz impunându-se decodarea discursivă. Uneori, vb. émerveiller apare în structuri perifrastice cu valoare aspectuală (cf. infra, continuer d’émerveiller). Cităm spre ilustrare:

(8) a. Scott et Tessa continuent d’émerveiller le monde du patinage artistique grâce à leur vitesse, à leur précision et à leur chorégraphie splendide;
Scott și Tessa continuă să minuneze lumea patinajului artistic grație vitezei lor, preciziei lor și coregrafiei lor splendide
„Scott și Tessa continuă să fascineze lumea patinajului artistic prin viteza, precizia și coregrafia lor splendidă”
b. Elle m’émerveille cette fille ;
Ea mă minunează această fată
„(Chiar ) mă fascinează această fată”
c. Les connaisseurs de Pékin nous émerveillent de leurs aventures;
Cunoscătorii Beijingului ne minunează cu ale lor aventuri
„Cunoscătorii Beijingului ne minunează cu aventurile lor”
d. Ce jeune burkinabé de 23 ans a émerveillé le jury par son analyse ș.a.
Acest tânăr burkinez de 23 de ani a minunat juriul prin a sa analiză
„Acest tânăr burkinez de 23 de ani a minunat juriul cu analiza sa”

Și contextele corespunzătoare, consemnate pentru spaniolă, sunt relativ bine reprezentate, mai ales prin comparație cu româna . În unele dintre enunțurile excerptate, este exprimată ca atare și sursa propriu-zisă a ‛minunării’ (v. structurile prepoziționale cu con), alteori stimulusul real deducându-se, în limitele aceluiași enunț, dintr-o secvență atributivă introdusă prin que sau dintr-un context mai amplu:

(9) a. Una amiga muy nuestra nos ha maravillado con esta súper labor!;
O prietenă foarte a noastră ne-a minunat cu această super muncă!
„O prietenă foarte apropiată ne-a minunat cu această super muncă!”
b. Una vez más Yanni nos ha maravillado con una explosiva combinación de saxo, jazz y violín armenio;
O dată în plus Yanni ne-a minunat cu o explozivă combinație de saxofon, jaz și vioară armeană
„Yanni ne-a minunat încă o dată cu o explozivă combinație de saxofon, jaz și vioară armeană”
c. El presbítero Ramón Vinke nos ha maravillado con un magnífico libro;
Preotul Ramón Vinke ne-a minunat cu o magnifică carte
„Preotul Ramón Vinke ne-a încântat inimile cu o carte minunată”
d. Siempre me han maravillado los individuos marginales que gastan al mes 1.800 € en drogas ș.a.
Întotdeauna m-au minunat indivizii marginali care câștigă pe lună 1800 € din droguri
„Întotdeauna m-au surprins extrem de neplăcut indivizii certați cu legea care câștigă din traficul cu droguri 1800 de euro pe lună”

4. Considerații finale

În conformitate cu rezultatele cercetării întreprinse, putem admite o compatibilitate superioară a fr. étonner cu subiecte [+personal], comparativ atât cu rom. a mira, cât și cu sp. extrañar, în această ordine de idei corespondența stabilindu-se mai profund între fr. étonner și rom. a surprinde/a uimi, respectiv între verbul francez menționat și sp. sorprender/asombrar. Însă, având în vedere faptul că fr. étonner prezintă, pe de o parte, particularități semantico-sintactice și argumentale care îl apropie de rom. a mira și de sp. extrañar, pe de altă parte, o serie de compatibilități, în speță sintactico-argumentale, cu verbele din română a uimi și a surprinde, respectiv cu sp. asombrar și sorprender, rezultă că relația de corespondență dintre două/mai multe cuvinte „sinonimice” , aparținând unor limbi (romanice) distincte, este cel mai adesea doar parțială , dar și că acest concept al sinonimiei (perfecte, absolute) se impune a fi privit cu rezerve chiar în interiorul uneia și aceleiași limbi. Cu alte cuvinte, cazurile de sinonimie totală sunt mai degrabă izolate, majoritatea covârșitoare a corespondențelor sinonimice/heteronimice realizându-se în virtutea unei relații de cvasiechivalență, iar nu de echivalență propriu-zisă.
Și în cazul conceptului ‘a minuna’, tiparul cu subiect [+animat, +personal] este superior atestat în franceză. De această dată însă, spaniola nu se mai grupează cu româna, ci cu franceza, având în vedere faptul că sp. maravillar apare relativ mai frecvent în enunțuri cu subiect [+personal] comparativ cu verbul din română, a minuna (nu este exclus ca poziția mai solidă a tiparului activ al vb. maravillar, prin raportare la verbul corespunzător din română, să justifice, fie și parțial, aspectul menționat).
(Mai) modesta reprezentare, în limbile romanice actuale (în speță, în română și în spaniolă), a verbelor care desemnează conceptele ‘a mira’ și ‘a minuna’ cu subiecte marcate [+animat] nu constituie un fapt nefiresc, acest comportament reflectând concordanța cu încadrarea lexicografică și, implicit, semantica intrinsecă a verbelor respective. În unele situații, același aspect se poate explica – cel puțin într-o anumită măsură – având în vedere concurența exercitată din partea unor verbe sinonimice (v., în acest sens, relația dintre rom. a mira și sinonimele a uimi și a surprinde, respectiv dintre sp. extrañar și sinonimele asombrar și sorprender) sau eventuala poziție mai precară a tiparului activ (este cazul rom. a mira, a minuna, dar și al sp. extrañar, superior atestate în tipar reflexiv). Așa cum am avut ocazia de a constata, selectarea unui subiect [+personal] se asociază într-o serie de situații, în limitele unuia și aceluiași context, cu exprimarea explicită a stimulusului real (sintactic, de regulă, un instrumental), aceasta în beneficiul acurateței mesajului respectiv. Ilustrativă în acest sens este franceza prin cele două verbe, étonner și émerveiller, nu și româna, nici spaniola, limbi în care tendința de performare a unor enunțuri cu subiect (mai ales) [–animat] poate fi pusă (inclusiv) în relație cu opțiunea vorbitorului de a nu exprima stimulusul real în enunțurile cu subiect animat. În această ordine de idei, tendința limbilor romanice actuale, în speță a românei, dar și a spaniolei, de a substitui enunțurile cu subiect [+animat, +personal] prin enunțuri cu subiect [–animat] se cuvine a fi înțeleasă și din perspectivă enunțiativ-discursivă: selectarea unui subiect [–animat] corespunde de fapt opțiunii pentru exprimarea explicită (în poziție sintactică de subiect) a stimulusului real, cu alte cuvinte reflectă opțiunea în favoarea unui tipar cât mai clar, dar și cât mai sintetic. Această tendință este mult mai puțin evidentă în cazul francezei (actuale), ai cărei vorbitori optează relativ constant pentru exprimarea explicită a stimulusului real în limitele enunțului cu subiect animat. În ultimă instanță, sunt aspecte ce ar putea prezenta relevanță pentru spiritul specific al fiecăreia dintre limbile romanice considerate.

Izvoare
Diccionario de la Real Academia Española, 2001, la 22.a edición, Madrid, Espasa Calpe, edición electrónica (DRAE).
Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955–1957, București, Colectiv, Editura Academiei Române (DLRLC).
Larousse.fr.: encyclopédie et dictionnaires gratuits en ligne (Larousse online).
Noul dicționar explicativ al limbii române, 2002, București – Chișinău, Editura Litera Internațional (NODEX 2002).
Trésor de la langue française informatisé, Analyse et traitement informatique de la langue française – Centre National de Ressources Textuelles et Lexicales [CNRTL] – Université Nancy, CNRS Éditions [online: atilf.atilf.fr/tlf.htm] (TLFi).

Bibliografie
Barque, Lucie, Antonio Fábregas, Rafael Marín, 2012, „Les noms d’état psychologique et leurs ‘objets’: étude d’une alternance sémantique”, Lexique Septentrion 20, Presses Universitaires, p. 21–41.
Bell, Roger T., 2000, Teoria și practica traducerii (Traducere de Cătălina Gazi), Iași, Polirom, Collegium, Litere.
Belletti, Adriana, Luigi Rizzi, 1988, „Psych-Verbs and theta-theory”, Natural Language and Linguistic Theory, vol. 6, nr.3, p. 291–352.
Coșeriu, Eugeniu, 2001, L’homme et son langage, Virginia, Éditions Peeters, Louvain-Paris-Sterling.
Grimshaw, Jane, 1990, Argument Structure, Cambridge (Mass.), The MITPress.
Marín, Rafael, Louise McNally, 2005, „The Aktionsart of Spanish reflexive psychological verbs”, în Emar Maier, Corien Bary, Janneke Huitink (eds.), Proceedings of SuB9. Papers presented at the 9th Sinn und Bedeutung, Nijmegen, NCS, p. 212–225.
Mathieu, Yvette Yannick, 1996–1997, „Un classement sémantique des verbes psychologiques”, Cahier du CIEL, LADL & LLI, Paris, Université Paris 7, p. 115–133.
Pustejovsky, James, 1991, „The Generative Lexicon”, Computational Linguistics, vol. 17, nr. 4, MIT Press Cambridge, MA, USA, p. 409–441.
Ramchand, Gillian Catriona, 2008, Verb Meaning and the Lexicon. A first-phase syntax, Cambridge (U.K.), Cambridge University.
Ruwet, Nicolas, 1972, „À propos d’une classe de verbes psychologiques”, în Nicolas Ruwet, Théorie syntaxique et syntaxe du français, Paris, Éditions du Seuil, p. 181–251.
Ruwet, Nicolas, 1993, „Les verbes dits psychologiques : trois théories et quelques questions”, Recherches linguistiques de Vincennes, nr. 22, p. 95–124.
Teleoacă, Dana-Luminița, 2016, „Structuri argumentale verbale în context romanic: ‘a mira’ în română, franceză și spaniolă. Primul argument: Subiectul”, în Iulian Boldea, Cornel Sigmirean (eds.), The Proceedings of the International Conference Literature, Discourse and Multicultural Dialogue, Language and Discourse, vol. 4, Tîrgu Mureș, Arhipelag XXI Press, p. 282–293.
Teleoacă, Dana-Luminița, 2017a, „Desemnarea conceptului ‘a (se) mira’ în română, franceză și spaniolă. Similitudini vs. divergențe la nivel structural și semantic”, în Helga Bogdan Oprea, Victoria Grigore, Rodica Zafiu (ed.), Actele celui de al șaisprezecelea Colocviu internațional al Departamentului de lingvistică: Lingvistică românească, lingvistică romanică, București, Editura Universității din București, p. 407–414.
Teleoacă, Dana-Luminița, 2017b, „Concordanțe vs. discrepanțe între definirea lexicografică și comportamentul discursiv al verbelor psihologice de mirare. Cu privire la conceptul ‛a (se) minuna’ în limbile română, franceză și spaniolă”, în Iulian Boldea, Cornel Sigmirean (ed.), The Proceedings of the International Conference Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity, Tîrgu-Mureș, Arhipelag XXI Press, p. 288–298.
Teleoacă, Dana-Luminița, Verbele psihologice de mirare. O abordare sintactico-semantico-pragmatică din perspectiva gramaticii cognitive în context romanic (română, franceză și spaniolă) [Verbele de mirare] (lucrare în curs de elaborare).
Tenny, Carol, 1994, Aspectual Roles and the Syntax-Semantics Interface, Dordrecht, Kluwer Academic Publishers.