poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1168 .



Ne-am mirat să constatăm că ați plecat sau Ne-am mirat că ați plecat?
personale [ ]
Din nou despre verbele psihologice de mirare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Danaia ]

2018-03-12  |     | 



Pentru româna actuală putem admite o diversitate remarcabilă a tiparelor propoziționale guvernate de vb. a se mira și, implicit, a structurilor conectoare care introduc o completivă prepozițională, cel mai adesea această varietate structurală fiind dublată de o frecvență deosebită (tiparele respective prezintă ocurențe în registrul colocvial al românei, dar și la nivelul limbii literare standard). Foarte bine reprezentate sunt enunțurile în care acest tip de subordonată completivă este introdusă prin conj. că:

„Nici măcar noi nu ne-am mirat că am fost ultimii care s-au trezit…”; „Ne-am mirat ca-n jurul nostru toti ceilalti stateau cu ochii-n telefoane si-n tablete”; „Pe masura ce ne indreptam catre Shanghai in trenul de mare viteza, ne-am mirat ca natura inca rezista si chiar are puterea sa rodeasca”; „Traseul a durat cam 1 oră și 40 de minute, chiar ne-am mirat că l-am făcut atât de repede”; „Nu m-am mirat că l-am văzut pe Ștefan pe terasă...”; „Fraza pe care toți se miră că Donald Trump nu a rostit-o mai devreme...”; „RATB se miră că a scăzut numărul de călători”; „Abia am timp să mă mir că exist, dar mă bucur totdeauna că sunt” ș.a.

Foarte bine atestate sunt și contextele în care conj. să joacă rolul de conector între regenta în care este ocurent verbul de mirare și completiva prepozițională guvernată de acesta. Frecvent, verbele din subordonata introdusă prin să sunt verbe sentiendi (adesea, a auzi și a vedea) și de cogniție (cf. a afla, a descoperi, a constata), în contextele de acest tip regenta și subordonata caracterizându-se prin coreferențialitatea de subiect [De fapt, în cele mai multe dintre contextele de acest gen subordonata introdusă prin să este omisibilă, ea având valoarea unei secvențe verbale supletive / facultative. Este vorba, mai exact, despre enunțurile în limitele cărora subordonata care conține verbul sentiendi / de cogniție este succedată de o alta, introdusă de regulă prin conj. că; v., de ex., în enunțurile citate infra, Ne-am mirat să auzim că și acest cuplu celebru se desparte ↔ Ne-am mirat că și acest cuplu celebru se desparte; S-au mirat să afle că el e autorul ↔ S-au mirat că el e autorul... vs. M-am mirat să reaud sunetul acesta; Nu ne-am mirat să descoperim și scafandri profesioniști...). O frază precum: Turnurile aveau un model întrețesut atât de complicat, încât nu s-ar fi mirat să afle că cioplitorii își pierduseră mințile lucrând la ele prezintă o situație mai aparte, în acest context eliminarea secvenței [să] afle impunând utilizarea în subordonata „rămasă” a modului conjunctiv (trecut), cu alte cuvinte a unui mod verbal apt să transmită ideea eventualității / posibilității; așa cum se poate observa, aceasta atrage după sine substituirea conj. că prin structura conectoare ca... să: Turnurile aveau un model întrețesut atât de complicat, încât nu s-ar fi mirat ca cioplitorii să își fi pierdut mințile lucrând la ele / ?Turnurile aveau un model întrețesut atât de complicat, încât nu s-ar fi mirat că cioplitorii își pierduseră mințile lucrând la ele]. Cităm spre ilustrare:

„Ne-am regăsit negustorii, ne-am ales pâinea și brânzeturile, ne-am mirat să auzim...”; „Așadar, nu ne-am mirat să vedem că la cursa de 6 kilometri cea mai rapidă alergatoare a fost Gabriela Szabo…”; „După 5 ani de căsnicie, ne-am mirat să auzim că și acest cuplu celebru se desparte”; „M-am mirat să reaud sunetul acesta”; „... dar s-au mirat să afle că el e autorul...”; „Turnurile aveau un model întrețesut atât de complicat, încât nu s-ar fi mirat să afle că cioplitorii își pierduseră mințile lucrând la ele”; „Prin urmare nu ne-am mirat să descoperim, pe lângă câțiva turiști, și scafandrii profesioniști”; „Nu m-am mirat să constat că și aici era cunoscut”; „... nu m-am mirat să aflu că se aplică și în cazul acestei salate”; „Nu m-am mirat să văd că ostașul lui CEO Daniel își apără glia, dar remarc o oarecare nervozitate…”; „... ne-am mirat să vedem că [...] foarte puțini au fost dispuși să-și mărturisească public fetișul”; „Ne-am mirat sa descoperim ca in benzinariile lor, in afara de tigari foarte ieftine nu prea gasesti mai nimic in afara de niste sucuri...” ș.a.

Coreferențialitatea apare – deși (mult) mai puțin frecvent – inclusiv în situații în care în completiva prepozițională regizată de a se mira este ocurent un verb care nu este propriu-zis verb sentiendi, nici verb de cogniție, dar care poate suporta contextual o decodare în conformitate cu semantica unor astfel de lexeme (cf. a citi „a afla ceva prin actul lecturii” ș.a.):

„Nu m-am mirat să citesc că, ‘la început, a fost Cuvântul…’”; „La cât de mult tupeu de politician are, nu m-aș fi mirat să citesc că Boboc a declarat că, de fapt, el a vrut să pice special examenul…”; „Nu m-am mirat deloc să nu primesc niciun răspuns de la cei doi mari ziariști de investigație” ș.a.

Noncoreferențialitatea de subiect apare îndeosebi în situațiile în care verbul de mirare este conjugat la timpuri ale condiționalului, în astfel de cazuri verbul din subordonată doar sporadic putând reprezenta un verb sentiendi sau de cogniție. Acest tip de contexte este relativ mai modest reprezentat în româna actuală prin comparație cu enunțurile (discutate supra) în care există coreferențialitate de subiect. În această ordine de idei, opțiunea enunțiatorului pentru primul tip de contexte echivalează cu selectarea unor construcții apte să exprime mai exact un anume conținut, prin poziționarea precisă a enunțiatorului (ca martor direct sau/și indirect) în actul discursiv, dar și evenimențial propriu-zis.

„M-aș fi mirat să nu apară și răutăți”; „Nu m-aș mira să că știam și despre uciderea Elodiei”; „M-aș mira să fie peste 30.000 de suporteri”; „Nu m-aș mira să se uite toți cruciș la mine și să creadă că m-am dus la muncă amețită!”; „... m-aș mira să scrie ceva diferit ca esență în interior”; „Cu un titlu asa lung si tentant, m-as fi mirat sa fi atras zeci de mii de spectatori in salile de cinematograf”; „M-aș fi mirat să nu vrea să mă întâlnească...”; „M-aș fi mirat să înțelegi” ș.a. [V., prin comparație, eventualele enunțuri corespunzătoare în care completiva prepozițională include un verb sentiendi sau de cogniție: M-aș fi mirat să aud că nu au apărut și răutăți; Nu m-aș mira să aflu că el credea că...; M-aș mira să aflu / să constat că vor fi...; Nu m-aș mira să văd că se uită toți cruciș la mine...; M-aș mira să constat / văd că scrie ceva diferit...; M-aș fi mirat să aud că a atras zeci de mii de spectatori; M-aș fi mirat să aud că nu vrea să...]

***

Așa cum se poate constata, analiza completivelor prepoziționale introduse prin conjuncțiile că și să s-a impus a se realiza împreună, iar nu separat, având în vedere două aspecte.
Astfel, pe de o parte, multe dintre tiparele cu că sunt susceptibile de a reprezenta varianta sintetică a unei construcții complexe, mai explicite cu verb sentiendi / de cogniție (cf. Nu ne-am mirat că am fost ultimii care s-au trezit ← Nu ne-am mirat să constatăm că am fost ultimii care s-au trezit). [De fapt, chiar și în cazul unui tipar mai sintetic, maniera de a intra în contact cu o anumită realitate este subînțeleasă, implicită. De pildă, dintr-un enunț ca Ne-am mirat că natura încă rezistă, receptorul poate deduce că enunțiatorul respectiv a ajuns la această „concluzie” fie printr-o constatare proprie / personală („la fața locului”), fie în urma unei confirmări venite / primite din exterior, și anume de la un alt subiect experimentator, în consecință mesajul fiind susceptibil de a fi structurat, într-un plan de adâncime, ca a) Ne-am mirat să constatăm că natura încă rezistă sau ca b) Ne-am mirat să auzim că natura încă rezistă.]
Pe de altă parte, la rândul lor, numeroase tipare în care este ocurent un verb sentiendi / de cogniție se pot dispensa de astfel de verbe fără ca enunțul respectiv să aibă de suferit sub aspectul conținutului sau al corectitudinii gramaticale (cf. Ne-am mirat să auzim că și acest cuplu celebru se desparte → Ne-am mirat că și acest cuplu celebru se desparte).
Aspectele semnalate echivalează de fapt cu a admite existența unui raport de variație (literară) liberă între cele două tipare, unica diferență putându-se identifica la nivel pragma-discursiv. După toate probabilitățile, vorbitorul actual optează cel mai adesea pentru tiparul implicit (v., în acest sens, nu doar tiparul cu că, ci și completivele prepoziționale introduse prin să, guvernate de vb. a se mira la timpuri ale condiționalului), aceasta în deplin acord de altfel cu tendința spre exprimarea cât mai concisă, dar și naturală / firească (nonartificială, nonprolixă).

Bibliografie

Dana-Luminița Teleoacă, Verbele psihologice de mirare: o abordare cognitiv-funcțională în context romanic (lucrare în curs de elaborare).


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!