poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 212 .



Moara cu vorbe
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2018-02-08  |     | 



Ori unele dintre cuvintele maghiare s-au format în matca transilvană, ori invers. Eu nu știu maghiară, dar am copilărit – o parte din copilărie – într-un sat vechi din Țara Făgărașului, unde, de-a lungul anilor, am găsit interesante variații fonetice față de regionalismele din dicționar. De exemplu F–ul inițial din cuvinte precum fier sau fin sau fierăstău sau fie devenea H cu pronunție normală, ca și în hurduzău de exemplu, deci hier (metal), hin (rudă), hierăstău, hie (verbul a fi), dar pentru V inițial din vie (viticol sau verbul a veni sau adjectiv) sau vier (porc) sau vis, sau vină și altele de folosea un alt fel de H, adică un sunet între v și h, aspru, gutural, care nu știu în ce alte limbi e folosit: Hie, Hier, Hisat, Hină. Deci se spunea: ”hir-ar să hie hinul X că n-o să Hie la Hie; hina n-are nicio Hină”. (H mare pentru sunet gutural) Mi s-a părut un amănunt interesant, de aceea l-am notat aici, poate cineva știe să mă lămurească mai bine într-o zi.

Sufixul –ău este considerat peiorativ și augmentativ (ca în lingău, fătălău), dar eu cred că acolo, în evoluția limbii, nu avea acest rost. Era un sufix neutru, provenind de la finalul unor cuvinte în limba maghiară, ca și fûrésztő pentru fierăstrău, acel ”o” unguresc final care nu putea fi pronunțat ca atare, ori, cum am mai spus, unele cuvinte se formau în maghiară din limba neaoșă. Acolo, și în cărți ale lui Slavici de exemplu, am descoperit mai multe cuvinte asemănătoare cu maghiara și care se terminau cu ău, precum sămădău, hurduzău, făgădău, hârdău, copîrșău (uneori în loc de coșciug), hierăstău (în loc de fierăstrău), ilău sau ileu mai degrabă, care toate au corespondent asemănător în maghiară. Ar mai fi similar lepedeu, tot din maghiară și chindeu la fel. Ceahlău ar proveni tot din maghiară, prin același fenomen. Buzău nu știu. Dar popândău de exemplu are etimologie necunoscută în DEX! Oricum în DEX lista cuvintelor cu etimologie așa-zis necunoscută e foarte mare. În aceeași zonă, ăul final era așa de molipsitor, încât se spunea Dumnezău. Cât despre legătura dintre fereastră și fierăstrău, eu cred că ea nu există etimologic decât foarte de departe și fără importanță, prin multe cotituri. Acolo se spunea fereastă, ferești, deci originea era latină, ca și pentru cuvântul german Fenster, din câte se spune. Cât despre flăcău, acolo nu exista, era doar ficior ca sinonim. Dar, ceea ce mă frământă pe mine e cuvîntul părău cu diminutivul părăuțe, ambele erau mult folosite acolo. Nu există cuvinte similare în maghiară, eu adică nu am găsit pe internet.

Desigur, în zona aceea erau numeroase alte punți lingvistice între maghiară și româna din acea zonă – cum ar fi acăț, cucuruz, părădaică, dărab, crumpene și altele pe care nu le mai țin minte și care nu se terminau cu ău. În ce privește cuvintele legate de ce e sacru la biserică, ele apar în dicționar din slava veche, ceea ce e logic, cum ar fi progadie, coșciug (în loc de sicriu, care există și în maghiară asemănător), țârcovnic, blid, slujbă și cred eu că și chita pe care o mâncam când aveam în loc de mămăligă. Dar cum pi devenea chi acolo și pe devenea che, printr-o altă variație fonetică, nu știu de ce – ca pentru chicior, copchil, chept, strochit, chiper, etc. – poate totuși chita era originar, tot legat oarecum de religie, din greacă (pita) Nu știu sigur despre chită. Tot acolo, bi-ul devenea uneori ghi, ca în înălghit de exemplu. Mămăliga e mai clar – e scris că există, ca cuvânt, în majoritatea dialectelor balcanice, inclusiv în maghiară, acesta fiind probabil un cuvânt ”împrumutat” de unguri și din sau și prin limba română. Nu știu dacă mai e în uz. Etimologia e o știință, dar fără considerarea istoriei locale, interdependențelor administrativă și religioasă etc. nu înseamnă nimic.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!