poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 63 .



O pagină din istoria epigramei românești
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rodean ]

2017-11-13  |     | 



Acum vreo câțiva ani, distinsul epigramist, poet și rebusist, doctorul Gheorghe Leu, mi-a dăruit o piesă foarte valoroasă din arhiva sa personală. Este vorba de revista „Epigrama” (serie veche, director Virgiliu Slăvescu), anul I, numărul 6, mai 1939. La vremea respectivă am citit-o cu atenție, apoi am revenit cu lectura de câteva ori, gândindu-mă că extrem de puțini epigramiști de astăzi au norocul de a ține în mână un exemplar al revistei de acum aproape opt decenii. Tocmai pentru a valorifica în interesul breslei privilegiul despre care vorbeam, m-am gândit la rândurile care urmează.

Dar, înainte de a trece la principala problemă, să spunem câteva cuvinte despre revista respectivă, fără pretenția unei analize prea elaborate:
- numărul la care facem referire are, în linii mari, aceeași formă și aceeași structură ca revistele din seria nouă, din anii de după înființarea Uniunii Epigramiștilor din România (paginile de aceeași mărime, ancheta revistei ca și acum, cu aceleași tip de întrebări, articole de opinie, concursul revistei pe temă dată, șarje amicale, dueluri epigramatice, epigrame diverse ș.a.m.d.);
- foarte interesant este faptul că revista, cu apariție lunară, avea un tiraj foarte mare, directorul acesteia afirmând, la pagina 13, că „Epigrama” ar avea 5000 de cititori; nu este de mirare, atunci, că, pentru concursul revistei se primeau sute de catrene (după cum se menționează la pagina 17), iar câștigătorul acestuia era recompensat cu suma de 500 de lei (înseamnă că, la prețul de 7 lei exemplarul, înscris pe prima copertă, fericitul premiant avea asigurată revista pentru 71 de numere);
- la fel de interesante sunt rândurile de la pagina 2, în care colaboratorilor li se cer epigrame în „patru versuri cursive, rimând două câte două, fără licențe, aliterațiuni și, pe cât posibil, fără calambururi”; acum, fără a fi malițioși, putem constata că în numărul respectiv al revistei „au scăpat” și catrene cu doar o rimă, ca să nu mai spunem cât de multe poante se bazează pe calambur;
- predomină, în revistă, „șarjele amicale” și catrenele care pornesc de la evenimente politice sau literare pasagere, în detrimentul temelor cât de cât perene, din totalul de peste 150 de epigrame, aproximativ 120 făcând parte din prima categorie; acest aspect, la vremea respectivă, era oarecum firesc, știindu-se că inclusiv „titanii” Cincinat Pavelescu și Al. O. Teodoreanu (Păstorel) practicau, cu prioritate, acest gen de epigrame.

De fapt, ideea materialului de față mi-a venit făcând o listă a colaboratorilor revistei și încercând să cercetez evoluția în timp, ca epigramist, a fiecăruia. Astfel, în paginile numărului amintit semnează următorii autori (i-am trecut în ordine alfabetică, exact cu grafia din revistă): Dumitru Ioan Albotă, Mircea Alexe, E. Br. Barbu, Al. Bașturescu, Claudiu Bejan, Traian Burdea, A. C. Calotescu-Neicu, Certo, A. Craiov, E. Donar, M. Fintea, Dr. Fustigo, Al. Georgescu-Vâlcea, Marin C. Grigore, Florin Iordăchescu, D. Iov, Șofronie Ivanovici, Ștefan Ivanovici-Terențiu, Ionel Lazaroneanu, F. Lobodă, M. Ar. Dan, M. Marin, I. Marius-Mircu, Orel, Paul I. Papadopol, Mircea Pavelescu, S. Păstorescu, Aurelian Păunescu, I. Gr. Periețeanu, M. Petrescu-Brâncoveni, I. C. Popescu-Polyclet, Th. Rașcanu, Const. Rîuleț, Virgiliu Slăvescu, D. N. Stănescu, Radu Sterescu, Gr. Trancu-Iași, Gr. Țepeș, Mihnea Vântu. Adică, în lista de mai sus apar 39 de epigramiști, din care 22 se vor regăsi, ulterior, în „ANTOLOGIA EPIGRAMEI ROMÂNEȘTI”, Ediția a II-a, alcătuită de George Corbu, Valerina Lică, George Zarafu, Editura Pro Transilvania, 2007 și în „Epigrama – floarea parfumată a literaturii”, o antologie a epigramei românești întocmită de Nic Petrescu, Editura Pământul, 2008 (volumul I) și Editura Napoca Nova (vol. II). Este nespus de greu să aflăm ce s-a întâmplat cu ceilalți 17, în condițiile în care nu apar în principalele antologii, despre ei nu s-a scris în revistele de gen din anii noștri și, probabil, unii dintre aceștia au semnat cu pseudonime.

Totuși, din lista celor necunoscuți (sau foarte puțin cunoscuți) astăzi în breasla noastră, dar care apar în numărul 6 al revistei „Epigrama”, din mai 1939, vă propunem să ne oprim asupra unui nume: S. Păstorescu.

Ca epigramist, mie cel puțin, numele respectiv nu-mi spunea absolut nimic însă, pornind și de la rezonanța lui (care amintea de Păstorel, dar și cu impresia că parcă, am mai auzit de Păstorescu în alte domenii) am cercetat mai atent. Prima revelație pe care am avut-o a fost să constat că S. Păstorescu a fost, la vremea apariției revistei „Epigrama”, o mare personalitate, foarte cunoscută și respectată, la cel mai înalt nivel, în mediile politice, gazetărești și literare din România, ceea ce făcea și face mare cinste revistei și întregii bresle a epigramiștilor. Pentru cei interesați, recomand câteva surse de documentare asupra vieții și activității lui S. Păstorescu (pe care și eu le-am folosit pentru cele câteva informații care vor urma): „ISTORIA JURNALISMULUI DIN ROMÂNIA ÎN DATE, Enciclopedie cronologică”, apărută la POLIROM în 2012, volum coordonat de Marian Petcu, „Intelectuali evrei și presa exilului românesc”, volum coordonat de dr. Mihaela Gligor și dr. Miriam Caloianu, Presa Universitară Clujeană, 2013 și editorialul din septembrie 2016 al revistei „Convorbiri literare”, semnat de Elvira Sorohan, cu titlul „Corespondența unui ziarist”. Așadar, cine era S. Păstorescu?

Pe numele său adevărat Simon Idal Schafferman, S. Păstorescu s-a născut la Botoșani, în 1903 și a murit în 1991, în Israel. A făcut școala la Brăila, unde s-a mutat cu părinții. Cu un talent jurnalistic precoce, cât a stat în România, până în 1963, a colaborat la zeci de ziare și reviste, la Brăila și apoi la București, dar și după plecarea din țară a scos, la Tel Aviv, mai multe ziare. A scris o piesă de teatru, a publicat un volum de eseuri, o monografie (despre Wilhelm Filderman) ș.a. dar, în principal, el rămâne ziaristul de vocație. Nu e lipsit de importanță să se spună că s-a mișcat cultural într-un grup de prieteni, critici și scriitori, toți personalități marcante, cum au fost: Cioculescu, Eftimiu, Peltz, Ionel Teodoreanu, Perpessicius, Arghezi, Sebastian, Istrati etc.

În revista amintită la începutul prezentului material îl găsim, la pagina 12, cu epigrama (însoțită de fotografia personală) „L-am mâncat pe Cincinat”: Nigrin pe Cincinat? E greu!/ Logic vorbind, e o eroare./ Cum a-ncăput, mă-ntreb mereu,/ Într-un nimic, un lucru mare? Ne simțim obligați să facem câteva scurte precizări despre textul citat. În primul rând, să nu surprindă tema catrenului, deoarece, deși Cincinat Pavelescu era mort de câțiva ani, în revista „Epigrama” din mai 1939 ni se amintește de câteva ori de duelurile sale cu Nigrim. Apoi, trecând peste greșeala de corectură („Nigrin” în loc de „Nigrim”) și de aritmia din al doilea vers (la vremea respectivă asemenea greșeli de prozodie erau privite cu mult mai multă îngăduință ca astăzi) subliniez că, în opinia subsemnatului, catrenul lui S. Păstorescu nu era mai slab (ca mesaj, poantă, prozodie ș.a.m.d.) decât epigramele semnate, în paginile revistei, de autori mult mai cunoscuți ca epigramiști.

În condițiile de mai sus, pare destul de puțin probabil ca S. Păstorescu să nu fi apărut și în alte numere ale revistei „Epigrama” și ca renumitul ziarist să nu fi publicat epigrame în foarte numeroasele ziare și reviste la care a fost fondator, director, secretar de redacție, redactor sau colaborator; nominalizez, în acest sens, doar publicațiile brăilene „Plugarul”, „Ancheta” și „Mesagerul”, precum și revista „Izvoare” a Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Israel.

Rămâne, deci, un subiect de cercetare deschis pentru oricine este interesat de istoria epigramei românești. Eu am început, completând o singură pagină.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!