în zilele acelea
-nceput de toamnă boreală
nu mai trăiam viața mea
eu
cel mai personal dintre muritori
trăiam depersonalizarea lumii
în virtutea unor străvechi
legendare jurăminte
de bună seamă
nu mai credea nimeni
trecutul mușcase din mine cu zimți
&idei trăite izbucniseră din mine
precum vulcanii din adâncul oceanelor
înnoptasem
dar era mult prea devreme pentru a muri
zăcusem la pat retrăind miticul trecut
reintors năvalnic să mă sfâșie
aidoma eroilor civilizatori
care nu puteau fi treziți
din alergare-n alergare
nici măcar pe timp de cutremure
orizontul se pierdea în viitorul din trecut
& eu îl vedeam destrămându-se
de pe fața ta întoarsă
înspre partea nevăzută selenară
în fiecare deceniu secol mileniu
am contemplat imense focuri de artificii
&nu mai știam când &unde&cum s-au întâmplat
și dacă eu eram acela
care ar fi trebuit să depună mărturie
despre toate aceste fapte sublime
pe care le-am trăit privind
cum se descompune orizontul
înainte & înapoi