Mâine


Duminică, 3 septembrie 2017, ora 13, la Pietroasele-Buzău, este târg mare, Sărbătoarea Tămăioasei, ediția a 10-a!
Ar trebui să merg în vie să adun niște migdale, piersici, un coș de struguri. E atât de cald că dacă ies afară leșin. Ieri am schimbat niște șpalieri, pământul era uscat, un metru în jos, numai țărână. Zac răstignit în pat. Camera e deasupra beciului și e un pic mai răcoare. Mă gândesc ce-o să scriu mâine la standul meu de prezentare. Am primit o invitație de la primărie să particip.
Prin reclamă și un ambalaj adecvat s-a atins o performanță de neînchipuit, se vinde rahatul ca elixir de viață lungă. Eu vând fetească, risling, merlot, bohotin, tămăioasă și povești pentru toată lumea! N-am ambalaj, n-am reclamă, doar conținut. Zâmbesc! Și dacă n-o să merg, ce-o să fie? Toată viața, ca salariat, am fost încorsetat de reguli, de constrângeri, acum sunt de capul meu. Vroiam să prezint volumul „Ochi de jar” dar…
Chiar azi am primit o atenționare, "al 12-lea ceas", editorul nu agreează mottoul meu :
“Întunericul nopții
Nu poate să știe
Cât este noaptea de lungă
Această noapte n-are stele
Doar o lună în frunte”
Delia la 4 ani
În 1984 acest motto avea o conotație, poate politică, dar azi, ce-o avea?
Deja mă simt mai bine, se înserează...

P.S. 1.

Am fost la "Sărbătoarea Tămâioasei" și am ocupat locul 3. Evident, nu sunt mulțumit,dar cum starea mea de spirit era foarte proastă, e bine și așa.

P.S. 2.

Azinoapte, cam pe la ora două, (20 septembrie) mi-a fost foarte rău și cât pe-aci să nu mai existe un mâine! Totuși, pe la ora 11 dimineața, m-am înviorat, editorul m-a anunțat telefonic că, în sfârșit, a primit ISBN-ul pentru volumul "Ochi de jar". Aștept macheta pe email pentru a-i da "bun de tipar". Apariția volumului a întârziat foarte mult, editorul nu a fost de acord nici cu introducerea în volum a textului numit de mine "Cuvântul autorului". Mi-a comunicat că mă pune într-o lumină nefaborabilă...dar, până la urmă a acceptat varianta mea.

6 octombrie ora 3 jumătate noaptea! Nu am somn, sunt îngrijorat pentru mâine, sunt anunțate ploi diluviene la Pietroasele și nu am terminat de recoltat strugurii. Azi încă este bine, ieri a fost la fel, soare, cald, strugurii foarte dulci. Să fac puțină istorie. Iarna lui 2003 a fost secetoasă, la fel primăvara și vara. Pentru prima dată de când mă ocup de vie, lăstarii au crescut doar 20-30 de centimetri. Am crezut că se vor usca pomii, vița de vie. În septembrie a plouat bine și strugurii au acumulat ceva dulceață.
Anul 2004 a fost normal. În 2005 vița de vie a degerat complet, foarte mulți oameni n-au mai muncit-o, numeroase loturi au rămas pârloagă, rândul de vie s-a vândut cu 50 de lei.
În 2006 via a fost în refacere, producția cam o treime din normal. În 2007 se estima o producție foarte bună, dar în august, din senin a venit o piatră devastatoare și, pe o parte a rândului de vie, pierderea a fost totală. Partea neafectată a fost de o calitate excepțională! 2008 un an foarte bun, producție normală, calitatea strugurilor foarte bună. 2009 a fost un an recordist, până și pârloagele erau pline de struguri. Cei ce n-au stropit viile au recoltat la fel de mult ca aceia care au efectuat toate stropirile preventive. În 2010, ca în 2005, viile au degerat complet, producția aproape zero. În 2011 viile în refacere iar în 2012 cam o doime din normal. 2013 a fost anul cel mai bun din toate timpurile, producție foarte mare, calitate excepțională, merlotul 240 grame dulceață la litru, feteasca 220 grame dulceață la litru, rieslingul, 250 grame dulceață la litru, tămâioasa și bohotinul 260-270 grame dulceață la litru. Am gândit atunci, niciodată n-o să mai fie un an așa de bun! Anii 2014, 2015, mediocri, 2016 normal, 2017 viile parțial degerate, mai ales în partea de jos a dealului. Calitaea însă o întrece pe cea din 2013, an recordist, tămâioasa, 290-300 grame dulceață la litru, bohotinul 283, merlotul 244, etc.
Strugurii sunt la supracoacere, așa că ploile or să producă pierderi mari. Cine culege în septembrie n-are pierderi prea mari, cine culege în octombrie are un vin de foarte bună calitate dar...și pierdei. Ploi, brume, chiar îngheț, atacul cocoșarilor (prigoriilor) vin în stoluri de zeci de mii, înnegresc cerul și unde coboară stolul, face prăpăd. Și nu în ultimul rând furturile. Eu de regulă culeg în octombrie dar anul acesta coacerea a fost mai rapidă. În concluzie, 2017, calitativ, întrece toți anii de până acum. Ce va fi mâine în timpul și după ploi? Deocamdată visez!

21 octombrie ora 8 și 45 de minute!

Să deschid calculatorul la ora asta! Nu s-a mai întâmplat de astă iarnă. Am terminat culesul și... vorba lui Caragiale, după lupte seculare care au durat mai bine de 35 de ani, ieri am primit volumele tipărite! Nu știu ce se întâmplă cu editorii, simt nevoia să intervină în text, ceea ce m-a nemulțumit profund, mai ales că-i atrasesem atenția, nici o intervenție în text. M-am enervat și într-o scrisoare l-am ironizat. Îi spusesem că eu niciodată, în niciun text de-al meu, n-am folosit cuvântul căci. M-a întrebat ce am cu acest cuvânt, e la fel de prietenos ca altele. În răspunsul meu i-am pus vreo șapte de căci. Omul lui Dumnezeu, dacă nu-mi aparține, de ce mi-l bagi pe gât??? În sfârșit, prea obosit, n-am mai cerut alte corecturi, doream să apară volumul, prea se prelungise termenul. Deja l-am oferit la trei persoane! Aștept reacții. Prima impresie a fost a lui soacră-mea, ce frumos ai povestit în cuvântul autorului...mi-a plăcut foarte mult. Culmea, tocmai pe acesta mi-l scosese editorul. Cine este această doamnă care te-a lăudat în postfață? a mai întrebat soacră-mea, Anca parcă o cheamă...Poate va fi un mâine când voi reuși lansarea volumului...E soare, cald și azi am inima plină de bunăvoință chiar dacă mâlne se strică vremea și voi fi iar posomorât.

Editura D*A*S anunță:

NOI APARIȚII EDITORIALE!

2. Volumul „Ochi de jar. Povestiri pentru copii mici și mari”, carte de debut a autorului Nicolae Aurelian Diaconescu, „este o însumare de povestiri în care sunt adunate sevele unei întregi existențe, una bogată în experiențe, dar fără juvenilitatea pe care, de obicei, o trădează un început de drum literar. (...) Subtitlul «Povestiri pentru copiii mici și mari», dat de autor acestei cărți, mi-a amintit afirmația lui Constantin Brâncuși, anume că atunci «când nu mai ești copil, ai murit de mult». Capacitatea de a retrăi anii copilăriei se dovedește a fi nu doar uimitor de intensă, ci chiar creatoare la Nicu al Popii, cum i se spunea autorului în satul în care nu mă îndoiesc că va reveni cu această carte minunată, apărută la Editura D*A*S de la Sibiu. Va fi un alt dar făcut comunității de care se simte legat cu indestructibile și tainice liane magice, ca un «genius loci» în stare să nemurească prin expresie literară familia, casa părintească (aflată acum pe site-ul comunei Vulturești ca model de arhitectură tradițională), oamenii locului și istoria contemporană a satelor de pe Valea Argeșelului. ” (din postfața semnată de Conf. univ. dr. Anca Sîrghie).

2 decembrie 2017

Azi e zi de relaxare. Nu fiindcă este sărbătoare, la țară în fiecare zi ai ceva de făcut. Oricum m-am sculat după opt. Plouă, temperatura resimțită, conform site-lui "Vremea la Pietroasele Buzău" este de - 3 grade Celsius. M-am îmbrăcat bine și l-am strigat pe Japonică, un câine Labrador, care ascultător a venit să-l leg. Când să-i pun lanțul la gât a țâșnit la poartă, s-a cățărat pe ea, abia l-am luat de acolo. Ce-l înfuriase așa de mult? Un bărbat doar în cămașă, cu capul gol, ud leoarcă, la vreo 50 de ani, vroia să intre în curte. Nu-l cunoșteam. De unde ești omule? Din Bădeni! (un sat mai sus de Pietroasele). Ce s-a întâmplat de umbli așa pe vremea asta, te înbolnăvești, faci pneumonie și mori. Nu pățesc nimic, te rog dă-mi o sticlă de vin. Aș fi putut să-l refuz, arăta ca o ființă eșuată, ca un boschetar de prin București. I-am umplut o sticlă cu vinul din cea mai bună calitate. Pentru acest om nu va exista un mâine, va trăi clipa, se va îmbăta și va uita că e frig, se va încălzi pe dinăuntru și poate va visa. După mai multe ore de zăcut în ploaie sufletul îl va părăsi dar va rămâne la trei-patru metri deasupra pământului și se va întreba, acela sunt eu, acela e trupul meu?
Dar asta e doar în mintea mea, s-ar putea ca el să aibă o genă longevivă, s-o mai ducă ani mulți de azi înainte ...