poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 58 .



Liana
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pitpa ]

2017-04-20  |     | 




-Spune Alexandru Lăpușneanul!
- Spun Alexandru Lăpușneanu...
-Nu așa, tâmpito! Spune comentariul, cum îl ai pe caiet, că peste trei zile te duci la bac, ce-o să faci?
-Alexandru Lăpușneanul e o nuvelăăă...
-Da, mai departe, nu te întrerupe, zi-i cum ți-am făcut schema, după schemă, pas cu pas.
-E o nuvelă istorică, pentru că se inspiră din istorieee...
-Nu te mai întrerupe, pierzi ideile, spune cum te-am învățat!
-Ăăă, are personaj principal pe Alexandru Lăpușneanu și mai are și alte personaje...
-Ajunseși la personaje, Liana? Nu te-am învățat că trebuie să zici despre temă, ce poveștește ăla acolo, cu naratorul, cu patru capitole, adică despre acțiune.
-Despre acțiune, spun despre acțiune, naratorul povestește că e vorba despre Alexandru Lăpușneanu, el a fost un domnitor...
-Unde? Unde a domnit?
-Ăăă, în Moldova!
-Bravo, hai că poți, știi că vreau să iei examenul ăsta, trebuie, Liana! Să ai și tu o diplomă, poate îți găsește mami serviciu, nu vrei să te duci și tu la serviciu? Să te îmbraci frumos dimineața și să pleci cu autobuzul, să asculți tot felul de povești, că prin autobuze, din stație în stație, oamenii nu se feresc, spun atâtea întâmplări, eu îi ascult de câte ori merg la spital, mai ales când sunt în tura de noapte și plec seara. Seara, oamenii simt nevoia să-și spună mai cu seamă necazurile, poate că nu doresc să-i apuce noaptea cu sufletul încărcat...

Irina privește țintă un punct fix, în fruntea Lianei, nu, nu se uită în ochii fetei, se teme că îi va observa frica asta care o bântuie din cauza bacalaureatului și a ei, da, a ei, că o mai și pocnește, este om, nu mai poate, să crești un copil ca Liana și să râmâi calm, hai să-l văd pe-ăla care poate.
La Examenul de Evaluare Națională, da , a fost greu, însă nu ca acum, Liana învăța propoziție cu propoziție, unde sărea, poc! îi ardea câte una peste ochi, acum dă mai rar în ea, nu mai poate, n-o mai lasă inima ori s-a tăbăcit și răbdarea ei, până la urmă toată zbaterea a semănat cu un dresaj. Dar a reușit! Liana a făcut liceul, cum-necum, a trecut clasa an de an, chiar dacă râdeau colegii de ea, colegii de clasă, că de bancă nu a avut niciodată, păi cine stă cu o handicapată în bancă? N-a vrut nimeni, ba îi aruncau pe geam căciula, ba vreun caiet, îi ascundeau servieta, răutăți de-astea de copii, ce să-i faci, a înghițit și gata. Sigur că Irina trebuia să vină periodic la școală, să stea de vorbă cu diriginta, cu profesorii, cu elevii, altfel, Liana n-ar mai fi continuat. De frică. Raționamente nu prea făcea, mândria ține tot de raționament și de unde? Frica a fost legea supraviețuirii Lianei în colectiv. Sta în banca ei, cu privirea aceea bovină, albită de frica bătăușilor, ori doar poznași gata să-și facă amuzamente pe seama ei.
Acum urmează examenul ăsta, îi zice bacalaureat...
Liana este deja lividă, ochii micuți par că se micșorează și mai mult, buzele sunt vineții, saliva se adună pe la colțurile gurii, transpirația coboară pe frunte; ori de câte ori repetă comentariile la română sau spune războaiele de la istorie, venele gâtului umflat de la tiroidă, se umflă și mai rău.
Are impresia că pereții vin înspre ea și o presează, se sufocă după fiecare propoziție, înghite în sec, își freacă palmele, de parcă ar fi cuprinse de frig, astea toate Irina le cunoaște, știe simptomele , pentru că ea este cea care s-a chinuit să învețe cu Liana, ea a bătut pe la toate ușile, doar doar o impresiona pe cineva, în țara asta de căcat, unde, dacă te bate Dumnezeu și îți dă un copil cu retard, onor guvenul sau cine ar putea să schimbe ceva, tace!
Păi cum frate să nu realizezi o programă specială de bacalaureat pentru acești copii? Că spui tot tu, guvernule, ministrule, spui tot tu să fie integrați acești copii.Nu e surdo-mută, că pentru ăia parcă mai e cum mai e, deși tot în cazanul bacului fierb la grămadă toți...
Ai făcut ceva concret pentru aceste ființe? Pentru familiile lor? Sunt retardați, autiști, surdo-muți, encefalopați dau toți examenul după aceeași programă sau aproape aceeași. E facultativ, dar dacă, în ciuda bolii, au reușit să se autodepășească, să învețe după puterile lor, de ce să nu aibă dreptul la un examen de maturitate special? Aud?! de ce nu au și ei un examen particularizat, de ”maturitate”, atâta câtă încape ea în creierașul bolnav al fiecărui lovit de soartă...
Mai târziu, când se termină și cu părinții, ai cui rămân? Aud?
Ai pregătit, ministerule, cadre în măsură să le predea și acestor amărâți pe care i-a lovit și boala, și sistemul? Ai o instituție de învățământ superior pentru astfel de educatori? Nu!
Îi lași ca pe animale, să nu știe mai târziu să citească un anunț, să nu poată socoti un rest la cumpărături, să nu înțeleagă ce scrie pe tăblița cu numele străzii lor...e bine așa? ....
Și pe părinți cine îi consiliază, să nu-și pună singuri ștreangul la gât?

Acestea erau gândurile Silviei de 18 ani, de când diagnosticul pus de specialiști Lianei, a fost unul crunt: encefalopatie posttraumatică.
Din acel moment viața ei și a lui Dorin nu a mai fost ca înainte, primul an a însemnat o probă de foc, pentru că Liana nu se comporta ca un prunc obișnuit: era, când agitată, scoțând un fel de răget, sunete sinistre de animal hăituit,bătea din picioare în stinghiile pătuțului, când flască, o legumă fără reflexe, cum o puneai, așa încremenea și, de fiecare dată, Irina trebuia să acționeze, cu medicația corespunzătoare.
Drumurile la București, pentru recuperare, pentru gimnastică, medicamentele au epuizat micile economii, dar nu le-a trecut nicio clipă prin cap s-o abandoneze pe Liana, era puiul lor, cum să-l lase, doamne ferește, la vreun cămin...
Au schimbat turele la serviciu, au apelat și la bunica maternă, au găsit soluții, ca Liana să nu stea singură niciodată, dar de grădiniță nu putea fi vorba, la 4 ani, nici măcar apă nu știa să ceară.
A mers în picioare la 5 ani, până atunci o duceau pe brațe, era destul de grea, căci boala avea ca efect secundar și obezitatea, pe care se străduiau s-o țină în frâu, printr-un regim alimentar corespunzător.
Își puseseră în plan să facă un credit, ca să schimbe apartamentul, cu unul cu trei camere, pentru copil, dar asta când Irina era gravidă, căci după, au făcut creditul, într-adevăr, dar nu să schimbe apartamentul, ci să acopere cheltuielile neprevăzute pentru Liana.

Când se uită în urmă, Irina simte un gust amar în gură, de fiere spartă, bine că Sorin s-a dovedit un soț de nădejde, auzise la București, când o duceau pe Lianala recuperare, de familii care s-au despărțit, bărbații, lași, părăseau barca, găsindu-și subterfugii și alinări în brațele altor femei. Ascultând poveștile soțiilor abandonate, Irina avea măcar această rază de speranță: erau doi, erau o echipă, ea și Dorin. Numai că Dorin nu a vrut nici în ruptul capului alt copil, degeaba a insistat Irina, a încercat să-l sensibilizeze că nu va avea cine să-i poarte de grijă Lianei, după ce ei nu vor mai fi, el nu a cedat. Nu-și dorea alt copil, poate obosise, poate din teama de a nu se repeta experiența unui retard…
Nu se mai cramponează nici Irina acum, s-a obișnuit cu ”idealuri” mărunte, să meargă Liana, să vorbească Liana, să nu fie supraponderală Liana, să învețe scrisul și cititul, tabla înmulțirii, să știe ce vârstă are, adresa de domiciliu, cum se numesc părinții săi și tot așa, din hop în hop, au trecut anii, a trecut tinerețea Irinei.
În urmă cu două zile a fost la înmormântarea unei colege de serviciu: cancer galopant, s-a curățat în trei luni.
Chiar așa, dacă ar face un cancer, că nimic nu e imposibil, ar refuza citostaticele, chinul acela pentru câteva luni în plus de viață, ce viață, lagăr, asta a fost, lagăr…
Ar aștepta moartea, cum aștepți o rudă, știind că nu vine la tine cu mâna goală…
Acum are pe cap examenul de bacalaureat, să învețe cu Liana comentariile, au trecut de zece-cincisprezece ori prin ele, uită mereu, uită, deși le-a simplificat, cât s-a putut!
Uneori s-a supărat pe Dumnezeu...
La urma urmei, cu ce a fost mai rea, decât alții?
Copilul ei cu ce a greșit?
Nu s-ar fi dus și ea la serbări, nu ar fi cumpărat buchete, coronițe să i le pună pe cap, când se strigau premianții?
Nu a participat la nicio festivitate, ce era să caute Liana acolo? Cum nu judeca prea mult, ar fi cerut diploma, ar fi vrut să aibă coronița pe cap…
I-a trecut și supărarea pe Dumnezeu, are momente când îl cheamă în ajutor și găsește semne de la el.
N-a abandonat-o cu totul.
Poate are grijă și la acest examen, să nu-i cadă Lianei vreo poezie, că ea știe doar să povestească, asta știe, a repetat Irina cu ea, a repetat până le visează noaptea. Irina le visează, nu Liana.
Mai sunt trei zile…
Liana turuie în continuare Alexandru Lăpușneanul, dar Irina a pierdut firul, nu o mai ascultă, se întâmplă câteodată, Liana să repete, privind-o temătoare, iar ea să dea din cap că e bine…
E bine?!...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!