poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1074 .



Mistere la talcioc
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2017-03-14  |     | 



I.
Era pe vremea păcii de diamant de după al doilea război mondial. Cineva spunea că eu sînt uitucă, că era așa-zisul război rece și cursa înarmărilor. Poate că nu știam fiindcă nu îmi puteam închipui un război rece, o stare de tensiune așa ca într-o poveste SF în care lumea toată încape în creierul unui geniu monitorizat cu aparate medicale sofisticate pentru fiecare impuls nervos scurs din cauze neurohormonale prin fîșii de nervi sau neuroni, în floarea sinapselor fecunde sau prin curentul electric vital androgin, prin urmare pace în locurile unde fluxurile magnetice create prin inducție sînt uniforme și război acolo unde apar tensiuni electrice. Ori poate lumea încăpea în creierele mai multor oameni politici, între care se dezvoltau diferențe de potențial. Fiindcă niciodată nu am am analizat politica ca fenomen social, nu pot afirma cu certitudine că a existat vreun război rece cu conținut real și nu fantasmagoric.

II.
Pesemne că nu fusese război, erau doar diverși tineri recruți, fete și băieți cu deodorant la subsuoară și cu toți dinții pe cerul gurii, deci cu bun echilibru astrobiologic, rîzînd de cei care alergau mai încet la proba de viteză, fiindcă nimic nu era mai amuzant decît înapoierea sau infirmitatea fizică a altora, dar în funcție de statutul și rolul pe scara ecosistemului, de pildă era mai caraghios să vezi o pisică șchioapă decît un cîine șchiop. Era ciudat, era vorba de întinderea ariilor corticale și a proiecției lor în comportament, de vibrația proprie și măsura ei atît cît se întindea plapuma relațiilor sociale și ancorajului în istorie pentru fiecare. Nimeni nu era interesat de conținutul sentimentelor sau de sensul cuvintelor, toți erau extaziați doar de culoarea aurelor sau scintigramei, ca întotdeauna de vreo cîteva milenii. Ca întotdeauna, dar mai ales după declararea oficială a sfîrșitului războiului rece, care, conform unor teorii, nici nu existase, mulți foști hipioți sau foști adepți ai noilor orientări budisto-ezoterice purtau cu nonșalanță tricouri ieftine cu Che Guevara și trenciuri cu condorul din deșertul Nazca imprimat la spate. Chiar și eu găsisem motive geometrice similare în diverse covoare mai vechi.

III.
Eram în anii mei de "cerșetorat", priveam vitrinele magazinelor mici încărcate de mărfuri inabordabile într-o perioadă în care înflorise fenomenul mallurilor imense. Visam indolentă la pisica de piatră care doarme pe o sferă de piatră undeva într-o curte dintr-o zonă cu case vechi a capitalei. Unii credeau că există monștri care din punct de vedre biologic suferă de un fel kriptonitită, precum faimosul Superman dintr-un film la modă cu mulți ani în urmă. Unii credeau că acei monștri sînt pur și simplu nebuni, exact ca într-un roman de Kurt Vonnegut tot din perioada războiului rece, în care soția unui individ care hoinărea printre planete în urma unui accident al unei navete spațiale și se materializa pe pămînt doar cîte o oră odată la 59 de zile, credea că el este pur și simplu nebun dacă se întîmplă așa ceva cu el, și nimic altceva. În finalul cărții se dovedește că ea avea dreptate, acel individ era dezumanizat. Nu mi-era frică de acești oameni de piatră despre care vorbeau diverși oameni, nu ei erau monștrii dacă aveau o biologie aparte, monștrii erau aceia din orice specie, ei sau alții, care uitau că rostul omului în lume este de a nu schingiui stropul curat de povești frumoase din copilărie, cu alte cuvinte de a înțelege că de fapt lucrurile în care cred copiii cuminți și buni, dincolo de obsesia despre putere a diverșilor ”nebuni”, contează mai mult decît se pare.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!