poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 147 .



Știți... domniilor voastre
personale [ ]
poezie revizuită, refăcută

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2017-02-19  |     | 



zăpadă peste zăpadă
știți, îmi voi săpa în trup încă de-acuma
voi săpa în el o fântână adâncă, adâncă,
și voi așeza într-însa, pe mirt,
rugăciuni
și mai ales
un psalm foarte alb
vă spun, pe acelea le voi așeza în singuratică-fântână-a-mea
poate atunci trupul meu, ascultându-mi bâlbâiala plină de frică,
se va împle de murmur,
poate mirtul se va împle de apă și lacrimi,
voi fi o fântână sărată, semănând foarte mult cu mările,
pentru sufletul meu
sărăcit



desigur
va trece și iarna aceasta
ușor
vor trece și frunzele, veșted... uscat...
chemate, departe, spre stele...

la rându-le preoții se vor perinda ca să iertuiască
locul unde pleoapele se închid
cu sfioșenie,
și nu se mai deschid până când vine Crăciunul,
ca să se împle de Bucur
și mai ales fruntea Copilașului stropi-o-vor cu o picătură
de Bucur,
doar pentru aceea mâinile fetelor
își sapă fântână,
ca să urce, îndurerate, spre Mila unui bebeluș.


bineînțeles,
pleca-vor mai departe și preoții,
frunzele se vor lăsa scuturate prin ceruri,
cine să știe ce stele și le vor așeza în urechi, să se-nfoaie?
și multe,
desigur,
vor mai trece încă, prin lume...
și anii,
și firele albe...
fi-vor ele aurite, din nou, ca niște oase foarte bătrâne,
ca frunzele toamna,
atinse de rai.

și multe, desigur, se vor mai scutura pe acest pământ amărât...



Mai ales un piersic mărunt, cu niște pieliți capricioase,
izvorâte dintr-o coroliță foarte albă
pe el îl ascult
să îmi lăsați mie piersica-aceea-din-piersicile lui
și iarba pe care stau
acum
așa plină de lacrimi, cu casa zăvorâtă cu bârna,
of, osul meu bleg!
chiar dacă
se apropie, vă spun, vreme de botez de flori și de grâne
și preoții se pregătesc, din timp, de sfințit...
să mi le lăsați, și liniștea piersicilor să mi-o lăsați
să mă lăsați în iarbă și-n liniște

ca o fântână sărată care se acoperă
când începe să ningă
și e frig,
voi doar să mă lăsați,
în fericire se pășește desculță, de răul care ți se pregătește să te ia de mireasă, n e f e r i c i tă, călcând, înlăcrimată, pe necaz

într-o altfel de moarte
ca un fel de coastă pe care s-a așezat un acoperiș cu zăpadă


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!