poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 445 .



Când începe să ningă
personale [ ]
Colecția: Texte Filozofice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2016-12-10  |     | 



nu știu cum se tulbură frunzele
de anul trecut
ce se alege, oare, de ele când crivățul le spulberă ușurel către stele
cum să pot ști cine împinge carul acesta magnetic
numit suflet
departe, și tot mai departe, ce crivăț
o să mi-l ude odată cu îngeri și cu dragoste fără prihană
fără țărmuiri de tot felul
în pașii aceia
prea mari
pe care toți i-om păși...

știți, îmi voi săpa în trup încă de-acuma
voi săpa în el o fântână adâncă, adâncă,
și voi așeza într-însa, pe mirt,
rugăciuni
și mai ales
un psalm foarte alb
vă spun, pe acelea le voi așeza în singuratică-fântână-a-mea
poate atunci trupul meu, ascultându-mi bâlbâiala plină de frică,
se va împle de murmur,
poate mirtul se va împle de apă și lacrimi,
voi fi o fântână sărată, semănând foarte mult cu mările,
pentru sufletul meu
sărăcit

desigur
se va petrece și iarna aceasta
ușor
vor trece și frunzele, veșted... uscat...
chemate, departe, spre stele...

la rându-le preoții veni-vor ca să iertuiască
locul unde pleoapele se închid
cu sfioșenie,
și nu se mai deschid până când vine Crăciunul,
ca să se împle de Bucur
și mai ales fruntea Copilașului o vor stropi cu o picătură
de Bucur,
doar pentru aceea mâinile fetelor
își sapă fântână,
ca să urce, îndurerate, spre Mila unui bebeluș.


bineînțeles,
pleca-vor mai departe și preoții,
frunzele se vor lăsa scuturate prin ceruri,
cine să știe ce stele și le vor așeza în urechi, să se-nfoaie?
și multe,
desigur,
vor mai trece încă, prin lume...
și anii,
și firele albe...
fi-vor ele aurite, din nou, ca niște oase foarte bătrâne,
ca frunzele toamna,
atinse de rai.

și multe, desigur, se vor mai scutura pe acest pământ amărât...


mai ales un piersic foarte mărunt, cu niște pieliți capricioase,
izvorâte dintr-o coroliță foarte albă
pe el îl ascult
să îmi lăsați mie piersica-aceea-din-piersicile lui
și iarba pe care stau
acum
așa plină de lacrimi, cu casa zăvorâtă cu bârna,
of, osul meu bleg!
chiar dacă
se apropie, vă spun, vreme de Bobotează
și preoții se pregătesc, din timp, de sfințit...
să mi le lăsați, și liniștea piersicilor să mi-o lăsați
să mă lăsați în iarbă și-n liniște

ca o fântână sărată care se acoperă
când începe să ningă
și e frig.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!