Bonjur tristesse! Ascult Chopin. Nocturna. Și scriu. Nu știu să mă eliberez altfel…
.........
Fixez tavanul acesta concav cu un fel de dronă montată pe el. Apoi alunec peste capul vostru. Fericiți-nefericiți, pășiți egal cu un vis lipit de frunte și în mână cu pungi din plastic pline de gânduri, gândurile altora. Imaginile se mișcă, un necunoscut vă imortalizează. Lumina blitzului vă alungă umbrele de pe față. Și încerc să mă insinuez dincolo de ele. Dar mă încurc matematic prin celule secrete din epidermă. Până când mă dau bătută și plec ușor capul jenată de indiscreție.
Răsfoiesc o carte, aleator. Cuvântul acesta a existat, parcă, îmi zic și încerc să decupez un vers pentru inimă. Nu reușesc. Apoi îmi pun doar literele în buzunar… să fac din ele, mai târziu, silabe de nisip.
Poeții scriu. Dau autografe. Din depărtare se aude un vals. Mă îndrept către alt stand. Emoție pe vârfuri, camere, notabilități, prestanță, istorie îndepărtată și recentă. Cum crește ea odată cu noi! Câteva poze cu un telefon boțit al unui zâmbet special. Cumpăr cartea și mă bucur de norocul de-a fi în preajmă. Evenimentul se sfârșește. Lumea pleacă și aproape pustiul se insinuează printre cărți. Doar valsul rămâne… stingher. Toate trec, îmi spun amărâtă.
Mă învârtesc printre oameni. Alții. Mă bucur mult că nu am loc să ajung repede la un raft. Sunt mulți. E semn bun pentru spirit și mentalul individual. Cel colectiv nu contează. E franjuri, oricum.
E cald. Mă agăț de priviri care lucesc atunci când un critic laudă, un alt poet felicită, un editor vorbește despre… adâncul dintre coperțile autorului. Și am așa… un sentiment de apartenență la un suflet comun, un soi de supapă fără de care aerul din jur ar ucide. Și mă joc, obsesiv, sub pleoape cu o imagine… a unui zâmbet compus din toate fericirile lumii, poate vremelnice, de aici.
Îmi scutur capul și deschid ochii. Drona înregistrează tot. Îi fac semn discret și-i șoptesc că există un loc în care nu poate să pătrundă, cu adevărat – este, mereu… inima boțită a unui poet, prozator sau doar a unui vânzător de iluzii. Oricum, istoria se repetă, în jur și în noi și, dacă nisipul din litere nu e matematică, sigur, nici Dumnezeu nu scrie… doar trăgând cuvintele din căciulă!
Plec obosită. O oboseală plăcută de iunie. Mâine voi vota cu luna. În urmă… încă valsul. Iau aerul de mână - căci aer este - și mă îndrept spre niciunde. Locul acela de care se sprijină singurătatea din fiecare și doar câțiva nuferi roz…

București - 4 Iunie 2016