poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 323 .



sunt si ma imbrac/a cu "sunt"
personale [ ]
text-jurnal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [EADRIAN ]

2016-03-09  |     | 



Sunt și mă îmbrac/a cu “sunt”
Demult făcusem un păcat. Și cred că așa am fost privitorul care se uită prin conștiința, prin omul umbră și m-am văzut om în o sferă în cosmos. Stăteam pe oglinda magică din mijlocul sferei și pentru păcat am dat să îngenunchez, însă supereul din azimutul sferei mi-a arăt cu mâna: înainte. Unde înainte, în cosmos? m-am întrebat.
O dată după ce i-am spus nimicnicia mea mamei mele, am văzut cum o mână albă străină lua din cosmos stele, le trecea prin oglinda dintre cosmos și pământ și le punea pe eul meu care era ou alb pe pământ.
Dacă merg învăț cine sunt. ?
Chipul este împăratul locului. Se ridică ca un perete (în dreapta ?).
Oamenii sunt și locuri.
Mergem spre un chip.
O trăire scoate un eu. ? 2011
Ai să vii la mine prin pustii, să mă îmbraci cu haina, să-mi pui pe cap coroana?...2012
“că’ este” schimba în subiect.
Conștiința minții sferice spune “că este” din de două ori este de la marginile mijlocului ei (se face o imagine orizontală). Gândul spune “sunt”? 2016
O faptă făcută se aruncă pe cale și face acolo ochiuri culoare. Calea este ca o oglindă magică. O faptă făcută pune culoare în o oglindă verticală. Din mine ies pătrate colorate galben și oranj și se pun pe oglinda verticală.
Sunt ceea ce caut. (2010) Sunt ceea ce urmează să fie. Sunt ceea ce urmează să văd. (2015)
Mergeam cu tata și ajungând în dreptul magazinului lui varu, tata l-a dat dracu pe varu.
Mergând mai departe am avut în stânga pe pământ o impresie de rău. M-am dus în impresie și de acolo am venit voința / spre varul din ideea din dreapta. Așa i-am dorit răul.
Apoi fac răul, desenând pe o imagine din stânga. (Făcusem/se desenase rău o dată în imaginea din dreapta. Era cerc sau sfera de muștar 27.07.15)
Mergând mai departe observ că se pune în gând ce era senzație de rău. Deci ființam ca gând.
Înțeleg cuvintele Lui Iisus Hristos: “urmează Mie” într-un mod neegoist. Spun astfel că fiecare Îl urmează inconștient pe Iisus care este în ei înaintea lor. Și că și eu trebuie să calc pe urmele lor.
În un alt loc am o impresie de rău a unei mizerii. O cred.
Traduc “raul” ceea ce era o imagine zăpăcită pe telefonul unei vânzătoare. Zic că eu l-am făcut pe râu.
Vreau să fim toți cunoscuții la “cina cea de taină” și nu înțeleg de ce tot eu mă fac Iisus.
În fața mea se fac ca două drumuri în care mă văd făcând rău. Dacă calc fac raul cuiva. Aleg să calc pe drumul care nu se pune de rău.
Din nou tind să asociez cum suntem (imagine? orizontală) cu cum este după cuvintele părintelui Dumitru Staniloaie: „trebuie să fie și al treilea ca să nu fie o margine. De aceea Duhul Sfânt vine ca o persoană lângă Tatăl și se bucură cu Tatăl de Fiul”. Și nu înțeleg de ce spun că eu sunt dumnezeu tatăl din imaginea verticală.
Într-un alt context intru în spatiul-gand unde mă îmbrac cu ”sunt”. ”sunt” venise pe mine. Eram sfera în aer. "sunt” era că aerul din spatiul-gand. Și era aer negru.
Și binele-gand este limitat. Era alb.
Dacă arunc ”răul” în nimic nu se pune de rău.
Dacă arunc ”zarul” nu se pune de rău când se duce în ”nu știu” (nu stiul din față).
Dacă fac în un fel în gând? rezultă că sunt.
Tata și mama zic că nu am ambiție, sau curaj, sau tupeu.
A privi închis îți atragi statuie = tatăl meu
A privi deschis = degajare, observi statui = mama mea
Tata este om între oameni. El este cu echivalentul. De la el știu doar o poveste: punguță cu doi bani.
Mama se identifică cu lumea.
O dată mergeam trist pe cale și un cal alb ieșise din mine încă să alerge.
O dată am văzut că de câte ori mă întorceam de pe cale simțeam cum mă mângâie mama.
De când de pe mare am revenit
m-am văzut cu lumina galbenă
în un imens vehicul al mișcării (sania timpului),
ca Aladin, aici pe pământ, pe o vale cu iarbă.
eu, care de pe mare mă vedeam
mergând prin mulțime de oameni tăcând (mergând prin mulțime muta de oameni),
ca un cal alb cu șaua în spate.
Timpul se naște să vreau. Verbul a vrea este implicat în o lipsă de încredere + a putea.
Dacă nu crezi, vrei.
Am gândit a doua oară ceva ce fusese spațiu rău din amintire și a fost nu.
O dată am mers ca un melc pe o cale
înaintea dealului meu.
O dată am zis : ce distanță (curbă) între noi doi și mine de ieri!
Parcă am fi pe buzele unei guri,
iar pe curba gurii e iubire sau ura. (iar pe curba gurii mele iubire pentru mine) 2010 ?
Altă dată am zis : pășesc înainte pășind prin urechi:
cu dreptul în urechea dreaptă, pe o pată albă (ceea ce vreau să fac),
iar stângul trăgându-l prin urechea stângă din pată neagră (ceea ce am făcut) 2010 ?
În negație s-ar păși din o pată în o pată mai mare cu o labă de urs.
În dreapta stătea gând mut în absolut
Parcă întins cu praștia,
Așa că am luat-o în stânga la deal,
Unde venind peste mine sfera mea,
Auzeam și simțeam înainte viețuitoare
Și mă bucuram 2010
Imaginea negativă din o logică falsă. Eul celuilalt din un simbol ceva imaginat. Se apropie imaginea? eului celuilalt de imaginea raului de zic că vreau. 08.03.16
Conștiința mă fură? Se pune ce fac în un sens care nu am vrut. Se leagă de un alt a vrea.
“mă fură peisajul”.
Continui să zic că fac răul în aceeași credință. Înțeleg cuvintele Lui Iisus: “Mie mi-ați făcut.”
E ca și cum vreau să fac păcatul. Nu mă înțeleg.
Amintirea “raului” este fantastică.
“lasă-mă dracului” îmi zice o voce din mine.
Sunt în platoul gândirii raului și văd că răul negru mă dogorește de sus din stânga.
Vreau în gândirea Lui Dumnezeu.
Zic “du-te dracu” celei de pe platoul din fata platoului meu. Vorba s-a dus prin centrul platoului din fata platoului meu și era limitată.
Oftez.
Zic “du-te dracu” mamei în sensul că o vreau, nu în sens rău.
Mă duc și o dau dracului pe noua ea de pe platoul din fata platoului meu, ducându-mă limitat (în spațial conștiinței) perpendicular pe platou, făcându-se eu-drumul ca o linie albă. Ea zburase în sus de pe platou ca o pasăre.
Ascult la televizor despre Sofronie Saharov, un om care a văzut lumina lui Dumnezeu, ucenic al celui care a spus: “ține-ți mintea în iad, dar nu deznajdui”. Cică el ar fi vorbit despre o prăpastie.
Când dau să mă îmbrac cu haina neagră a raului sunt mai mare, până la cer și parcă fără cap. Capul era cerul întunecat?
Mai dau dracu pe unu ce venise în imaginația mea.
Apoi îmi zic: așa sunt în lume.
Mă accept. 08.03.16

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!