poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 340 .



Colaj
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [IleanaPB ]

2016-01-16  |     | 



Scriu. și parcă ploaia aceasta ciudată de iarnă se insinuează printre neuroni. și se prelinge până acolo unde, sigur, doar eu ajung. sufletul care ascultă Giovanni Marradi.
Răsfoiesc pe Facebook fotografii. cu Eminescu și alții. și mă cufund în gândurile, și stările și cuvintele celor care au amintit de el.
Au fost zile pline de muzică, poezie, de clipe care au rămas prin noi. nu a contat netezimea pereților, culoarea lor sau, uneori, frigul. doar unghiurile răsucite după întâmplări, vocile tremurând de emoție, firescul întoarcerii unei file și starea aceea de contopire a poetului cu fiecare vorbă spusă pentru el. el… pretutindeni. și noi - doar o geană de uimire - care tapetam pereții printre rame vechi, aparate foto, Nichita, flori, abur, alte portrete, Eminescu. și între toate acestea... chitara, coarda adâncului din frumos sau fluierul cu sufletul slobod prin sunet.
Astăzi… răsfoiesc, citesc, întorc capul spre ieri. gândind că tot ce a rămas este un gol care umple un fel de plin din azi sau poate de mâine. dar ce contează, când fiecare clipă o anulează pe alta, când fiecare stare împinge una îngălbenită spre cercul care se învârtește în jurul mijlocului celui mai rău și blând dansator din univers – timpul -, fără putința de a face ceva?
Plouă. plouă trist, stingher, rătăcit printre noi și noi, și urme și umbra din cuvinte.
Plouă lung, moale și întreb..."de ce trecem, Doamne?". mută gândul lor în gândul nostru și pe noi în gândul celor ce vor veni! nu lăsa sufletul să piară! crește-l în orice poate vorbi prin literă, sunet, culoare, virgulă, prin palme care îmblânzesc piatra sau lemnul! nu-l lăsa! nu lăsa timpul să fure ceea ce ai mai de preț!
Cât frig! de ce nu știm, Doamne, să trăim frumos, întotdeauna? să punem globuri în cer, să facem o pasăre din mai multe, să desfacem clipa ca pe o ușă pliantă, să nu ne mai întrebăm… “eu cine mai sunt?”... căci, oricum, timpul tău spală nimicul?
Închid pleoapele, genunchii rugii mi se udă, îmi las tâmpla în palma ta… să simt adierea adevărului. dar degete lungi, cu falange din sunete, îmi răsfiră șuvițele a neînțeles…

București – 16 ianuarie 2016

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!