poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 722 .



Singuri...
personale [ Gânduri ]
„Cuvinte la miezul nopții”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [CorinaM. ]

2015-12-12  |     | 



Suntem singuri. Suntem singuri, și, totuși, înconjurați de oameni, de fețe înșelătoare, de trupuri amestecate, de ochii acuzatori, priviri încruntate, zâmbete false... și de suflete.

Suflete - amănunte „neimportante”, vag cunoscute, lipsite de orice sens, de orice esență; un alt termen abstract, o altă idee ucisă... ucisă de noi.

Suntem singuri. E o lume mare, dar pentru noi nu mai există nici valori, nici Dumnezeu. Ne uităm conștiința, ne pierdem sufletul, ne aruncăm sentimentele în adâncurile terorii eterne îngropate în noi. Ne rătăcim pe noi înșine. Ne lăsăm pradă prejudecăților. Judecăm natura, judecăm omul, ne judecăm și pe noi... Scoatem la iveală doar prejudecăți, prejudecăți ce nasc ură, răutate, gelozie. Ne lăsăm sufletul să putrezească, călcăm în picioare conștiința, zdrobim sentimente, aruncăm venin și otrăvim tot. Ne otrăvim unii pe alții si rămânem singuri.

Ne pierdem esența, ne ascundem de noi, uităm să ascultăm, să privim, să iubim, să acceptăm. Ne omorâm spiritul, trăim ca mici roboți cu fire și circuite, cu baterii și beculețe. Ne alimentăm cu nepăsare, cu lacrimile sufletului care imploră în genunghi îndurare, iar noi nu îl auzim... Îl lăsăm în agonie, călcat, zdrobit, fărâmat în mii de particule ce se pierd în haos. Noi nu auzim nimic! Nu vedem nimic! Suntem orbiți de lumini. Urechile ne cedează sub apăsarea țipătului haotic. Mulțimea ne cheamă; ne cheamă alături, să fim singuri împreună. Să ne alinăm singurătatea cu timp. Să-i dăm timp să se vindece; să-i dăm din timpul nostru. Să o lăsăm în voia sorții! Să o plângem și să-i dăm secunde! Să-i dăm zile, ani decenii și să ne trezim singuri în singurătatea noastră. Să conștientizăm timpul pierdut, să realizăm că nu mai avem timp, timp să ne căutăm sufletele, să le reclădim, să le spălăm de răutate, să le pansăm cu înțelegere, Să le renaștem cum phoenixul renaște din propria-i cenușă.

Și descoperim că nu mai avem timp... Că timpul a pierdut pe drum sufletele putrezite din carcase stricate păstrând doar marionete - păpuși de ceară în muzee de sticlă printre panouri metalice. Apoi regretăm în van rugându-ne să suflăm viață muzeului de ceară, când el e viu, dar nu pentru noi, și atunci realizăm că am rămas cu adevărat singuri, că sufletele au fugit de noi, că noi le-am gonit, și-n loc de trăiri ne amintim imagini, fotografii șterse, lipsite de viață, lipsite de conștiință, lipsite de suflet.

Abia atunci ne regăsim singuri, regretând prejudecățile, ura, răutatea, nepăsarea; abia atunci realizăm că am ales singurătatea, că suntem în viață, dar nu am ales să trăim.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!