Cu ochi bătrâni
îmi scormoneam trecutul...
iar depărtarea-l distorsiona,
ridicându-l ca pe-o țară străină,
cu turnuri și cupole părăsite,
în care lucrurile se faceau altfel!?
Un drăcușor mic, zbârlit,
consilier spiritual din oficiu,
intervine cu șoapte:
„Trecutul nu-i ce credeți voi,
e-o ființă vie, trăiește,
ca un vierme mic și verde,
schimbându-se după faptele voastre!
Voi îl țineți, ca pe-o carte bine știută,
căreia prietenii îi văd doar titlul!?
Zilele tale bune-au trecut!
Atunci ritmul era mai lent...
iar tu erai mai iute!
Tinerețea ta se laudă cu trecutul!
Nu mai ai nici un drept
și nimeni nu-ți e dator cu nimic.
Fericirea e-o prostie creată de voi,
numai nedreptatea o depășește.
Dar asta e definiția istoriei:
o versiune a lucrurilor trecute,
cu care oamenii au căzut de comun acord.”
Aici am intervenit hotărât:
copacii...
sunt efortul nesfârșit al Pământului,
de-a vorbi cu Cerul, cu Dumnezeu cel veșnic.
El vine în ajutorul tuturor părăsiților,
dăruind dragoste pentru oameni.
Am născut copiii, în întunericul lumii ăsteia,
pentru că avem nevoie de lumina,
ce numai ei o pot aduce, sub legea lui.
Ei sunt mesajele noastre vii,
trimise spre timpuri neapucate.
Intervine Aghiuță:
„Vă sustrageți pentru o vreme!
Copiii încep prin a-și iubi părinții.
Apoi cresc,
încep să-i judece...
și uneori îi iartă.”

În momente de disperare mă-ntreb,
cum poate aduce cineva
un copil în lumea asta?


Orice trecut ai avut,
nu uita, că ai un viitor imaculat!
Când Satan ți-amintește trecutul tău,
adu-i și tu aminte, de viitorul lui.