Cugetări creștine:

Prima dată este imaginea…
Trăiesc pentru acea puritate a mea!

Întrebarea dacă sunt serios.

Nu vreau să trăiesc suferind. Ochi frumoși așteaptă o suferință.
eu nu pot să mă consider Dumnezeu.

Semnul crucii aduce tăcere sub glas. Prin semnul crucii trec în tăcere.

Prima fază(sau de început): eu sunt el.

Cu a face semnul crucii mă îmbrățisez pe mine.?

După ce faci o greșeală nu te mai regăsești pe scenă, e ca și cum tu îti lipsești, adică tu ca reflectare a ta, ca subiect în tine. Te vezi ca ești, dar undeva pe dinafară. Numai ești centru.

Ești ceea ce cauți.

Tot închegăm voințe într-o icoană.

De ce nu pozitivul e mai mare? De aici credința, mi-a venit să spun.

Cunoașterea umanului e înaintea mea ca un bol.

Simbolul +(sau al crucii) din dreapta se duce în stânga. ?

A iubi este pentru a fi.

Iubirea celuilalt ca necesitate. Trebuie să iubim forma. Celălalt fiind O ?

Fericirea e în ochiul drept. E cosmică.

Emoția îl saltă-scoate pe celălalt în stânga, în o credință. Reprezentarea.

Informația nu e suficient de bine venită, mai trebuie si să credem.

A slăvi=a presa

Mâncatul smochinei pentru ieșirea din suferința păcatului.

Cizme poleite cu aur pentru timpul între spovedanii.

Avem nevoie de formă.

De la credință îti iei direcție si pas.

De puhoiul durerii ne facem plați înainte sa vină peste noi, atribuindu-ne o vină mai mare.

Smerindu-mă mă văd mare în stânga oglinzii.

Iubirea față de celălalt îl scoate chip O înaintea mea (în voința mea).

Chipul este împăratul locului. Se ridică ca un perete (în dreapta ?).

Mergem spre un chip.

A crede înseamnă să fii sentimental și să te sperii.

A vrea = tăcere. Tăcerea Lui Dumnezeu.

Întoarcerea de rău = învelirea, rotirea.
Întoarcerea de bine = aruncarea bunătăților, a cadourilor.

Ce mult înseamnă să ai imaginea celuilalt. Ce liniște când ne știm așa.

Gesticularea față de ceea ce este loc, imagine.

Gustul vine din dreapta lângă imagine ca degetele la închinăciune.

Reacționez față de cine am sentimente mai mari. Sfinții.

Avem nevoie de sentimentul de celălalt.

eu + (imagine + idee) = a fi în sentiment, care te oprește să fii în faptă(devii tu).

Când e dragoste gura se deschide să înghită formele iubitei/iubitului și gura cască. Împărtașania.

Cuvintele, vorba sunt de la început.

Sinceritatea aduce liniștea. Altfel, te duci înapoi, nu înainte.

Vorba străină e mai dulce ca a mea.

Sunt rob al lui „tu zici”.

Fără păcat nu mă lipesc de Dumnezeu.

Cu un deget am conturat un cerc galben și l-am făcut pe Dumnezeu. Era galben și îmi zâmbea.

Smerenia trebuie să fie în fata Lui Dumnezeu.

Smerenia este intrarea înapoi în vizuină a trupului de șarpe.

Punctul în care trebuie să revină lumea este iubirea de oameni.

După ce faci o greșeală trebuie să vii înapoi la un punct de “zero”.

Smerenia e în lumina galbenă din sania timpului.
Smerenia este a oamenilor orbi.
Iubirea de oameni este pentru a câștiga mai mult spațiu.
Cu gândul la tine, Doamne, gândul trece ca prin un lemn de icoană.