poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 467 .



Cenaclu temporal
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pastru009 ]

2015-02-17  |     | 



Timpul mi-e inconștient precum realitatea unui nebun. Dar când devin inconștient de el mă simt bântuit, iar când devin conștient de el mă simt amenințat într-ale sale orori materne. Născut de timp, călător în timp, răstignit de timp. Trăit-am chinuri, dezirabile vieții și timpul le îngheață suferința, dar nu le nimicește trăirea; le părăsește în trecutul meu și mă sacrifică în prezentul meu; iar în viitor voi fi socotit ofrandă lui? Voi fi socotit moral sau nu, legal sau ilegal? Orice prejudecată iluzorie este îmbrățișată de procesul timpuriu vieții omului și este deșertăciunea gândului omenesc și pustietatea legendară caracteristică speranței. Speranțe a căror viitor dezgolit poate fi prin natura sa proprie în stihii sau nesigur. Timp, în persoană de-ai fi, efemer și netrecător în nebunie, tare te-ai împiedica de mine, iar pe-asfaltul tău, frate adoptat, geamăn îți va fi. Cerne-ți vina în oaza ta proprie, timpule, cu trivialul tău joc al supraviețuirii năprasnice în bătaia fumurie a vieții omenești ce-o pândești. Cu speranțe dezgolite, pustiite, mă dezbini pe pajiștea ta vie, iar în hazul meu isteric, te numesc patimă a minții trecute.
Dar încă mă mai întreb arareori, dragă timp, cum te numești? Necunoscutul nemuritor ce pe-o pânză temporală ți-e așezământul, pârâtă de divina busolă ? Uneori ești un timp cu coborâș lin, alteori un urcuș cu trist suspin? Doar ce-l spadasin, un ilegal divin, alteori alin sau doar ce-l palatin? Câteodată Einstein mă convinge că ești relativ, doar o închipuire a minții, iar în alte dăți te rețin precum un etern hău ce eternității îi este călău. Și te studiez: îți studiez soarta și destinul, trecutul și începutul, prezentul și experiența. Îți studiez istoria țesută în fire ce gânguresc bucuria și îngână melancolia, fire apocaliptice sau nu, fire ce îți definesc soarta scrisă în pete de cerneală, ramurile sorții castanii sau o soartă tulbure precum a lumii murmure? Viitorul meu este doar impasul în trecutul și prezentul tău. Dar studiindu-l cu atenția ascuțită ca cea a lamei celui dintâi crud cuțit, mi-am îngăduit a-ți oferi dorințele și visele, speranțele; nu o “deșărtăciune”, pleava vieții omenești, considerată o pledoarie vehementă în fața ideii de moarte sau înaintea morții. Viața mea, “o umbră de melc” , mi-o doresc a fi alene asemenea unei scurgeri temporale și să nu ofilească, de scrum prăfuită.

Viață cu mănuși și dichisită Viață cu idei și gânduri…
Jovială și-mpărțită Cu alenea-i frânturi.
Nordului și sudului Cu memorii vlăguite
Vestului sau estului. Și cu sfori întinse jur de jurul secetelor crispate
Împrejurul lumilor memoriale profanate,
Și cu doliu mă exprim:
Toate lumi sunt voalate.

Un șuier îmi oferă palpitațiile unei vieți stinse. Un șuierat desprins din mituri este pesemnul morții. Cu o semilună, sunetul ei se propagă printre literele invizibile de pe ultima coală de catifea a omului. Cristale, bastoane înfrigurate, îmi răpun sunetul vântului ce-mi inspira gândurile și mă orbesc pentru ca după soarele stingher să-mi ofere înțelegere. Omul este precum ciclul temporal al soarelui: alteori apune cu penajul unei bufnițe sau cu pana morții și răsare în datina fericirii asemenea stejarului fără rădăcini ce poate fi umblat printre rândurile vântului sau printre ridurile timpului.
Lasă-mă să curg învățătorule temporal (sau temporar?) și să-mi mângâi creștetul în alai de zbucium și ciclonul de mă-nvârte printre lațurile tale ori perfide, ori stagnate în natura mea moartă. Simte-mi glasul tremurând pe deasupra literelor și te-ndemn să-nțelegi uitarea de veci. Să înțelegi palatul vieții ocrotit de-un singur zâmbet ce-ți oferă doar o armură strălucitoare, ce te face rege și pe mine, mag. Minos ești numit de curtea morții, cel ce-i crivățul minții și-și coboară coarne tipărite înspre lumile ondulate de undele lor sfioase. Totul ți s-a prezentat într-o literă. Și nu am decât un număr finit ce-mi doboară glasul și-mi înalță gândul, ce-mi răpune auzul și mă pricopsește cu unde de filon(oare sunt de aur?), ce-mi pedepsește vietatea și o separă, o divide, o nimicește. Definiri de litere, definiții ale literelor sau litere definitorii cu pecetea tumorii? Și de cerc eu mă agăț învârtind scripetele de mâine, zările de-odihnă ce ieri le contemplam în curtea morții, dezbinând dintâi învăț și de zmeu de mă legi, du-mă lui Deceneu. De mă legi de libertate, dragă Deceneu, dă-mi pletele răsfirate de vânt și pierdute în al său simț crunt. De te simt vag cercule, lustra de pe cer îmi va șopti din nou scripetele de mâine, iar după zări trecute, tulburate vor îndreptățite de fluxul sau reflexul privirii; minții, oare?
De voi plânge, voi râde, iar de voi râde, voi plânge. Cu andrelele râsului plăsmuit de normalitate, îngâmfat în naturalețe și cu plânsul cel socratic te-oi numi un paradox, căci în intensiune crești și în extensiune te grăbești. Oare ce-l val aristotelic te mai încâlcește, timpule? Cu manta paradoxală m-ai ferit de-arta corporală, de-arta trăsnită de fulgerele Olimpului.
Timp, cu chip de copiliță, îngerească și cu bucle aurii, nisipoase, respirând printre literele invizibile ale paginii omului. Copila se plimbă de pe-o pajiște -uneori cu înfățișările zeilor, alteori cu înfățișări străine, invizibile, uitate- pe-un pământ ce a dezertat. Uneori pajiștea îi gâdilă amprenta spiritului și unicitatea maternă a trupului, îi gâdilă palpabilitatea uitată și naturalețea șoptită. Pe pământul stacojiu de pășește, dincolo de moarte trebuie a fi aflată, căci de-o călători dincolo de moarte, va simți decăzuți, uitați pe însăși cei șoptiți. Angora vieții ei este cea de-acum șoptită printre cei șoptiți în uitare și este reprezentată de ’cele uitări primordiale.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!